de Călin Popa şi Carmen Bădulescu
Cocteil de antioxidanţi şi vitamine, uşor de gătit şi de consumat, prazul este o adevărată vedetă a tradiției culinare româ- nești și internaționale, căpătând un renume tot mai extins pentru că dublează calitățile gustative cu cele terapeutice.
Omoară bacteriile, virusurile şi fungii
Substanţele nutritive active și foarte importante pentru organism din praz sunt polifenolii, acizii organici, acidul folic, vitaminele, potasiul, calciul, magneziul, fierul, zincul, manganul, sodiul, siliciul, celuloza şi amidonul. Ca urmare, consumul de praz are efect antiinflamator şi antimicrobian comparabil cu al cepei și usturoiului verde. Prazul omoară bacteriile, virusurile şi fungii şi ajută sistemul imunitar să le elimine rapid din organism. Grație acestor calități, prazul este utilizat, de asemenea, și extern, sub formă de comprese cu plantă zdrobită, pentru tratarea infecţiilor şi inflamaţiilor pielii, în cazuri de acnee, eczeme sau arsuri minore. O formulă antiacneică eficientă este următoarea: se pune un praz fraged în storcătorul de fructe sau se dă prin maşina de tocat, iar sucul obţinut se strecoară printr-un tifon steril. Se obţine o loţiune cu care se vor tampona zonele afectate după spălarea tenului cu un săpun neutru. Se lasă să acţioneze 30 de minute, apoi se clăteşte cu apă călduţă.
Apără de infarct
Flavonoizii şi alte substanţe din praz scad riscul de cheaguri şi tromboză, fluidizând sângele şi dilatând vasele şi arterele. Acidul folic scade nivelul de homocisteină, substanţă care, în cantităţi prea mari, poate cauza boli cardiovasculare. Potrivit unor serii de studii, consumul de praz poate apăra de infarct, de hipertensiune, de tromboză venoasă şi are capacitatea de a reduce riscul de complicare a unor afecţiuni cardiace cronice. S-a demonstrat, de asemenea, că alimentaţia bogată în praz este un adjuvant de succes al tratamentelor împotriva aterosclerozei. Totodată, siliciul din praz are un rol important în procesarea colesterolului şi reglează funcţiile organismului pe această direcție. Se administrează un macerat rezultat din tăierea fină a două-trei tulpini de praz bine spălate, care se pun la macerat zece zile într-un litru de vin alb, apoi se strecoară şi se bea în fiecare zi un păhărel, după masa de dimineaţă.
Amână procesul natural de îmbătrânire
Prazul conţine compuşi sulfurici precum alicina, care combate radicalii liberi. În aceste condiții, consumul de praz menţine organismul sănătos, ajutându-l să se protejeze de boli și amână procesul natural de îmbătrânire, luptând cu stresul oxidativ. Deşi pentru mâncare şi tratamente naturiste se folosea până recent doar partea albă a acestei legume-tratament, specialiştii au dovedit că și frunzele sunt benefice sănătății prin conţinutul de numeroși compuși activi, printre care o substanţă monozaharidică, ce a demonstrat efecte benefice asupra producţiei de insulină.
Redutabil în lupta cu tusea persistentă
Cercetătorii în domeniul medicinei de la Universitatea Klagenfurt, din Austria, au demonstrat, în urma unui studiu de anvergură, că un consum sporit de frunze verzi de praz timp de 100 de zile creşte cu 60%-70% eficacitatea metabolismului proteic hepatic. Astfel se explică recomandarea prazului în astenii fizice şi nervoase, dezechilibre emoționale, sclerozarea unor ţesuturi. Prazul este ideal în orice cură de slăbire. Nu doar va adăuga o aromă subtilă oricărui preparat, dar va contribui la scăderea în greutate prin faptul că are foarte puține calorii și, în schimb, mulți antioxidanți. Iar pe segmentul dezechilibrelor digestive, prazul se poate dovedi extrem de util împotriva constipației și în procesul de detoxificare a organismului prin intermediul florei intestinale. Ca formulă medicinală, prazul este redutabil și pe direcția combaterii simptomelor răcelilor și gripei, în special a tusei persistente. Studii numeroase au certificat de-a lungul timpului faptul că terapiile alternative pe bază de praz pot contribui la ameliorarea afecţiunilor pulmonare şi respiratorii. O formulă foarte eficientă se prepară astfel: se pun trei tulpini de praz la fiert în apă cât să le acopere, iar când se înmoaie bine, se zdrobeşte prazul şi se adaugă două linguri cu miere. Se administrează câte o lingură la fiecare apariţie a simptomului de tuse, având efect de calmare și de eliberare a călior respiratorii de mucus în exces.
Contribuie la eliminarea acidului uric
În medicina naturistă, prazul se recomandă mai ales pentru proprietățile sale purifiante și diuretice. Această legumă are o mare capacitate de a elimina acidul uric și astfel este recomandată pentru persoanele care suferă din cauza gutei sau a artritei. De asemenea, în caz de retenție urinară sau de cistită, este de mare ajutor să se aplice pe partea inferioară a abdomenului o cataplasmă cu praz fiert, foarte caldă. Grație calităților sale, prazul poate fi introdus în alimentația bebelușilor cu vârsta de peste 6 luni. Totodată, având în vedere că are în compoziţie şi acid folic, este bine ca femeile însărcinate să consume mâncăruri pe bază de praz, întrucât substanța poate preveni malformaţiile congenitale ale fătului.
Acţionează direct asupra insulinei
Pe direcția combaterii diabetului, epidemia considerată una dintre cele mai periculoase la nivel mondial, specialiștii recomandă consumul de praz pentru capacita- tea acestei legume de a acționa direct asupra insulinei. Astfel, potrivit cercetătorilor germani, frunzele de praz conţin o substanţă monozaharidică denumită „all-ozem’”, care crește efectul hipoglicemiant al insulinei. Totodată, prazul conține kaempferol, un flavonol natural care luptă cu cancerul și cu bolile cronice. Mai multe studii epidemiologice au pus în evidență o asociere între consumul de alimente care conțin kaempferol și reducerea riscului de cancer, întrucât această substanță acționează ca un antioxidant, antiinflamator, antimicrobian, anticancerigen, cardioprotector, neuroprotector, antidiabetic, antiosteoporotic.
Vitamina C din praz ajută la vindecarea rănilor şi la formarea de colagen
Peşte cu praz la cuptor
Ingrediente: 750-800 g praz, 2 linguri cu unt, sare, piper, 150 g smântână groasă, smântână subțire, 50 ml vin alb, 3 linguri cu muștar, zahăr, 600 g file de pește (șalău sau merluciu), 2 linguri cu zeamă de lămâie.
Mod de preparare: se curăță prazul, se taie rondele și se călește în unt încins timp de cinci minute. Se sărează, se piperează, se adaugă smântâna groasă și subțire, vinul, sarea, muștarul, iar după ce dă în clocot se lasă să fiarbă încet, la foc mic, cinci minute. Se încinge cuptorul la 200 de grade Celsius, se spală peștele, se taie felii care se stropesc cu zeamă de lămâie. Se sărează, se piperează și se pun într-o tavă de budincă, iar deasupra se toarnă sosul de praz și smântână. Se bagă la cuptor pentru 20 de minute. Preparatul se poate servi ca atare sau cu garnitură de cartofi.