de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Asemenea Mântuitorului, care a vindecat sufletul și trupul, cei mai vechi călugări ai Rusiei, călăuziți de Sfântul Duh, le-au alinat durerile tuturor celor care le-au cerut ajutorul, după rețete vechi, dar cu eficiență maximă sau cu leacuri proprii. Iată care sunt cele bune remedii ale călugărilor ruși, a căror eficiență e dovedită și astăzi.
Folosiţi tămâie atunci când suferiți de psihoze și nevroze grave
Vă confruntați cu laringita? Nu apelați imediat la antibiotice, ci luați în calcul un vechi leac din mănăstirile rusești, administrând zilnic 20 de picături de tinctură de tămâie, dizolvate într-un pahar cu apă. De asemenea, puteți folosi tămâia atunci când suferiți de anxietate, psihoze și nevroze grave. În acest caz se fac fumigații cu tămâie înainte de culcare. De asemenea, persoanele care se confruntă cu tuse persistentă, trebuie să consume zilnic două pahare cu suc proaspăt de morcov. Pentru bolile de plămâni, se administrează zilnic două linguri cu dulceață de trandafiri, amestecată cu petale mărunțite. În cazul în care ați răcit la plămâni sau aveți bronșită, pregătiți un litru de ceai concentrat de pătlagină, în care stoarceți o lămâie și adăugați patru linguri cu miere. Licoarea se consumă pe parcursul întregii zile. Pentru a mări rezistența capilară în cazul varicelor sau a vaselor sparte de pe picioare, vă este de mare ajutor alunul, unul dintre roadele prețioase ale pământului, așa cum este numit în Sfânta Scriptură. În acest caz folosiți tinctura de alun, care se obține din 50 g frunze de alun, lăsate la macerat timp de două săptămâni în 250 ml alcool. La finalul acestei perioade, strecurați și consumați o linguriță cu preparat dizolvată în 100 ml apă, de trei ori pe zi. Dacă aveți ulcerații sau plăgi, puneți comprese cu infuzie din frunze de alun, care se obține din cinci linguri cu plantă la un litru de apă. Ca să dizolvați calculi biliari, este extraordinar sucul proaspăt din frunze și rădăcină de pătrunjel, care se consumă dimineața, pe stomacul gol.
Nalbă și miere, imbatabile pentru gingiile care sângerează
Pomenit în Biblie de 75 de ori, cedrul va rămâne unul dintre cele mai vechi leacuri din istoria omenirii. La rândul său, uleiul de cedru a fost folosit din cele mai vechi timpuri de călugării Rusiei, datorită fantasticelor sale proprietăți antiseptice, antiseboreice, antispastice, astringente și diuretice. De asemenea, uleiul de cedru este un bun tonic, dar și un bun sedativ, poate fi folosit ca insectofungicid, antiinflamator sau expectorant, iar în ultima perioadă a fost folosit cu bune rezultate în cercetări privind tratarea cancerului și a tumorilor. Uleiul de cedru se obține prin distilarea bucăților de lemn de cedru, a rădăcinilor, crenguțelor și chiar a acelor, în amestec cu apă. Astfel, veți obține un ulei pur, de culoare galben arămiu. Atenție! Doar uleiul foarte pur se va folosi în scopuri medicale sau cosmetice. Suferiți de reumatism și de artită? E de ajuns să adăugați cinci picături de ulei esențial de cedru în apa de baie, apoi să stați 20 de minute, sau să masați zonele sensibile cu un preparat obținut din ulei de măsline și opt picături de ulei din lemn de cedru. Tot uleiul de cedru este cel care combate insomnia, de aceea dacă ați avut parte de nopți albe, puneți câteva picături de ulei de cedru pe fața de pernă, astfel încât să puteți inspira aroma toată noaptea. Dacă vă confruntați cu sângerarea gingiilor, puteți folosi un vechi leac al călugărilor ruși: masați cu miere amestecată cu rădăcini de nalbă pisate.
Decoctul de agrișe rezolvă mare parte din afecțiunile ficatului
Reumatismul nu vă dă pace? Tot leacurile călugărilor ruși vă sunt salvarea. Într-un vas mai mare puneți cinci litri de apă și o mână cu frunze și coji de nuci verzi. Lăsați să fiarbă o jumătate de oră, apoi adăugați în apa caldă din cadă. Se fac băi două-tei zile la rând până când observați că durerile cedează. Toată lumea știe că nu se glumește cu afecțiunile ficatului. Dacă aveți asemenea probleme, folosiți decoctul de agrișe. Modul de preparare este următorul: o lingură cu rădăcini uscate și zdrobite de plantă se pun la fiert timp de zece minute în 300 ml apă. Se lasă la răcit, se strecoară și se consumă patru linguri pe zi. De ajutor este și infuzia de agrișe, obținută dintr-o lingură cu frunze peste care se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă un sfert de oră la infuzat, se strecoară și se consumă două căni pe zi. Pelinul este la rândul său remediu bun împotriva problemelor digestive, de la dischinezie biliară la balonare, gastrită sau lipsa poftei de mâncare. În acest sens, se amestecă două lingurițe cu pelin uscat cu miere și se consumă dimineața, pe stomacul gol. La fel de bun este și ceaiul de pelin, o cană înainte de mesele principale. Pete pe piele? Nici nu vă veți da seama când vor dispărea folosind ridichii albe. Tot ce trebuie să faceți este să radeți o ridiche, apoi să o puneți într-o sticlă și să turnați peste ea oțet. Astupați sticla și lăsați la macerat la soare timp de două săptămâni, strecurați, apoi depozitați la loc răcoros. Lichidul obținut se folosește la tamponarea zonelor cu probleme.
Smochinele stimulează imunitatea, previn apariția virozelor respiratorii, iar sucul lăptos al acestora combate cu succes bătăturile
Viţa-de-vie, remediu salvator în constipaţie
Călugării din nordul Rusiei sunt recunoscuți pentru un remediu excelent în tratarea negilor: cartofii cruzi. Aceștia se taie pe jumătate, o parte se aruncă peste cap, iar cu cealaltă se freacă negul, apoi se îngroapă în pământ uscat, în așa fel încât să nu încolțească. Constipația va dispărea rapid dacă veți consuma un compot obținut din prune, smochine, sfafide, mere și caise. Fructele se pun la fiert în apă rece, se îndepărtează spuma și se fierb în jur de 20 de minute, la foc mic. Ulterior, se pune capacul și se lasă la infuzat în jur de trei ore. Se administrează două căni pe zi, îndulcite cu miere. O altă reţetă pentru a scăpa de constipație este următoarea: luați câteva foi de viță-de-vie, spălați-le foarte bine și turnați peste ele o cană cu apă clocotită. Lăsați la infuzat un sfert de oră și consumați o cană seara, înainte de culcare. Dacă suferiți de anemie sau de epuizare, mâncați două linguri cu dulceață de nuci verzi sau beți ceai de busuioc, obținut dintr-o lingură cu plantă zdrobită, care se opărește cu 300 ml apă. Se lasă la infuzat o jumătate de oră, apoi se strecoară. Se consumă două căni pe zi.