Main menu

header

Farmacia Verde - Tuia vă scapă de negi

    Tuia poate fi considerată o plantă parţial „otrăvitoare”, pentru că are în compoziţie un principiu activ, ce îi dă mirosul specific (tuiona). Administrată în doze mari produce tulburări digestive, de metabolism şi chiar nervoase. Tuiona este conţinută şi în alcoolatură (pe care o găsiţi la magazinele naturiste), dar într-o cantitate foarte redusă, care nu afectează organismul. Cert este că tuia se administrează şi pe cale internă, vindecând boli grave, însă doar medicul poate stabili dacă sunteţi sau nu compatibili cu această plantă, relativ toxică. Este recomandat să nu o administraţi pe cale internă fără indicaţii precise, ci doar pe cale externă.

Gargară cu efect antimicrobian
    Plăgile şi rănile ce se vindecă mai greu, supuse riscului de infectare, se pot trata cu ajutorul compreselor cu alcoolatură de tuia aplicate pe locul afectat.  Amigdalita se poate trata cu gargară cu două linguriţe cu alcoolatură de tuia, dizolvată în puţină apă. Procedura are un efect antimicrobian şi ajută sistemul imunitar, păzind organismul de bolile ce apar la nivelul traheei şi al amigdalitelor. Negii pot dispărea cu ajutorul unui tampon bine înmuiat în alcoolatură de tuia, aplicat pe locul afectat şi acoperit cu un plasture care să îl fixeze. Tamponul se ţine 24 de ore, după care se schimbă, tratamentul făcându-se 14 zile la rând. Se poate folosi şi unguentul pe bază de tuia.
Read more: Farmacia Verde - Tuia vă scapă de negi

Farmacia Verde - Levănţica alungă insomnia şi... moliile

      Pieţele de flori sunt pline de bucheţele mov de levănţică. Aromata plantă pe care o ştim din şifonierele bunicii este în perioada deplinei sale maturităţi. Dar levănţica, pe numele ei ştiinţific Lavandula angustifolia, nu este doar planta care alungă moliile şi alte insecte dăunătoare, ci şi un condiment şi o plantă medicinală. Originară din zona mediteraneană, levănţica s-a răspândit şi în alte zone, în prezent fiind cultivată pe spaţii mari în California, în regiunea Provence din Franţa, în Marea Britanie. La noi creşte sub formă sălbatică, mai rar fiind cultivată şi în grădini.

Plantă de grădină
    Levănţica este o plantă perenă cu nevoi scăzute de apă. Odată cultivată, se extinde rapid, de la an la an, cuprinzând spaţii tot mai mari. Se poate cultiva prin seminţe, butaşi sau prin împărţirea rădăcinilor mature. Are o rată de prindere importantă, dar trebuie să se evite a se uda prea des, deoarece îi putrezesc uşor rădăcinile. Florile de levănţică apar în perioada iulie-august. Planta înflorită poate fi plantată în grădină în perioada toamnei, prin luna septembrie, când rădăcinile se pot adapta mai uşor la schimbările solului. Până la momentul mutării în grădină poate fi ţinută şi pe balcon, în ghiveci. 
Read more: Farmacia Verde - Levănţica alungă insomnia şi... moliile

Farmacia Verde - Dafinul îndepărtează răceala

    Dafinul sau Laurus nobilis face parte din familia Lauraceae şi, cu toate că este originar din Orientul Mijlociu, este mai des întâlnit în zonele mediteraneene. De altfel, dafinul s-a răspândit în această zonă încă din Antichitate.

Arbust ornamental
    Florile au culoare galbenă sau verde deschis spre alb şi nu sunt foarte mari, fiind destul de greu de observat. Fructul de Laurus nobilis are formă sferică, este mov închis şi are doar o sămânţă. În ciuda faptului că poate ajunge la o înălţime de nouă metri, el este de cele mai multe ori cultivat sub forma unui tufiş puţin mai înalt. Datorită aspectului frumos al frunzelor, acest arbust poate fi cultivat doar în scop ornamental. De la dafin se utilizează frunzele, fie în stare naturală, fie uleiul esenţial din frunze. Şi uleiul din fructe, ce se obţine doar pe cale industrială, poate fi folosit drept condiment. 

Excelent stimulent digestiv
    În România se cunosc prea puţine date despre caracteristicile terapeutice ale frunzelor de laur. La noi, acestea sunt utilizate mai ales pentru a da aromă deosebită mâncărurilor. Frunzele proaspete de laur sunt foarte puternic aromate, dar  sunt uşor amare. Pentru a scăpa de această amărăciune, producătorii usucă frunzele printr-un procedeu special, care, de altfel, îmbunătăţeşte şi aroma. Dafinul este un excelent stimulent digestiv. Mărunţiţi foarte fin câteva frunze uscate şi administraţi persoanei care are nevoie circa un gram din această pudră, neapărat amestecat cu o linguriţă cu miere. Dafinul are, totodată, şi proprietăţi carminative, diaforetice, expectorante şi detoxifiante.
Read more: Farmacia Verde - Dafinul îndepărtează răceala

Farmacia Verde - Prazul, tonic al sistemului nervos

Cunoscut din antichitate şi slăvit în papirusurile egiptene, prazul este un remediu ideal în tratarea a nu mai puţin de 50 de maladii.

Laxativ de excepţie
     Ruda mai puţin usturătoarea a cepei, prazul, bogat în sodiu, potasiu, calciu, fier, fosfor, dar şi în vitaminele A, B1, B2, C, precum şi în mucilagii, este considerat un puternic diuretic, dar şi un aliment ideal pentru suferinzii de stomac, anemie, reumatism sau ficat. Leguma este totodată un excelent tonic al sistemului nervos, laxativ de excepţie, calmant al tractului digestiv, un foarte bun emolient şi expectorant şi, nu în ultimul rând, un adjuvant de nădejde în tratarea aterosclerozei. 

Tratează angina pectorală  
     O cură cu praz ajută la detoxifierea organismului, la tratarea bronşitei, hemoroizilor, constipaţiei, larigintei, fiind recomandat de specialişti şi în artrită, gută, afecţiuni ale căilor renale, obezitate, dureri cardiace, tuse, furunculoză şi chiar în… sterilitate. Se utilizează sub formă de decoct preparat în felul următor: planta se toacă, mărunt şi se pun la fiert cantităţi egale de legumă şi de apă. Se fierb 30 de minute, se lasă la răcit şi se consumă trei căni pe zi. În cazul afecţiunilor pectorale, se utilizează un sirop din decoct foarte concentrat, ce se amestecă bine cu câteva linguriţe cu miere. Se consumă o linguriţă de patru ori pe zi. Celor care suferă de angină pectorală le sunt de un real ajutor gargarele făcute cu decoct de praz. 
Read more: Farmacia Verde - Prazul, tonic al sistemului nervos

Farmacia verde - 3 ponturi pe săptămână

- O terapie şoc în tratarea răcelilor constă în administrarea a şase-şapte căni cu infuzie de busuioc, îndulcită cu miere, băute la intervale de 15-30 de minute una de alta;

- Pentru combaterea sindromului premenstrual este util să se ia timp de o lună 10-15 picături de tinctură de Potentilla de trei ori pe zi, crescând doza la 20-25 de picături înainte şi în timpul menstruaţiei;

- În cazurile de laringită se amestecă o jumătate de pahar cu suc de lâmâie cu un pahar cu miere, se pun la fiert câteva minute la foc mic; se ia câte o linguriţă din acest amestec la fiecare cinci minute.

Farmacia Verde - Cartoful în luptă cu guta

Nelipsit de la mesele noastre încă din secolul al XVI-lea, banalul cartof a ajuns în prezent să fie de un real ajutor în tratarea a zeci de boli. Bogat în potasiu, el dezintoxică organismul, contribuie la eliminarea acidului uric, ne scapă de neplăcutele insomnii sau de crampele de origine nervoasă.

 Micşorează nivelul colesterolului
      Legumă aparent banală, cartoful reprezintă o sursă excelentă de betacaroten, substanţă antioxidantă absolut necesară organismului uman. Un singur cartof ne furnizează mai mult decât doza zilnică recomandată de vitamina A, o treime din doza zilnică recomandată de vitaminele C şi B6, precum şi foarte mult potasiu şi fier, dar şi vitamina K, antihemoragică şi antianemică, şi sulf, care are rolul de a combate seboreea. Consumaţi cu tot cu coajă, cartofii sunt o sursă extraordinară de fibre solubile şi insolubile, ceea ce ajută la diminuarea colesterolului. Cartoful contribuie totodată la eliminarea acidului uric, fiind indicat în gută, artroză şi reumatism. Slab hipnotic, dar şi calmant, cartoful e foarte bun pentru persoanele care suferă de insomnii, crampe sau tuse, pe fond nervos. Mai mult, cartofii determină o ameliorare a stării generale a celor suferinzi şi favorizează cicatrizarea rănilor. Copt în cenuşă, cartoful este indicat chiar şi diabeticilor, păstrându-şi atît savoarea, cât şi calităţile nutritive.
Read more: Farmacia Verde - Cartoful în luptă cu guta

Farmacia Verde - Roiniţa reglează activitatea glandei tiroide

   Hipertiroidismul este o afecţiune ce se caracterizează prin excesul de hormoni tiroidieni. Tratamentul hipertiroidismului poate consta în administrarea de medicamente antitiroidiene sau în injectarea de iod radioactiv, pentru a reduce secreţia de hormoni tiroidieni. În unele cazuri, tratamentul este chirurgical, constând în ablaţia parţială a tiroidei. Deşi hipertiroidismul poate fi fatal atunci când nu este depistat, majoritatea pacienţilor răspund la tratament o dată ce boala este diagnosticată şi tratată.

Soia preîntâmpină sinteza unor hormoni tiroidieni
     Persoanele care suferă de această boală trebuie să consume, în cantităţi cât mai mari, varză sau/şi broccoli. Aceste legume conţin glicozinolat, substanţă ce previne sinteza anumitor hormoni tiroidieni. De asemenea, alunele americane şi soia conţin şi ele aceeaşi substanţă, motiv pentru care sunt şi ele recomandate suferinzilor de hipertiroidism.

Lavanda diminuează stările anxioase
      Deşi această boală nu se tratează cu ajutorul plantelor, există unele dintre ele care calmează anxietatea (sindrom al acestei boli). Plantele ce trebuie administrate intern sunt: lavanda, teiul, valeriana şi păducelul.  
Reţete
Read more: Farmacia Verde - Roiniţa reglează activitatea glandei tiroide

Farmacia Verde - Eucaliptul înviorează organismul

Eucaliptul face parte din familia Myrtaceae, care se prezintă sub formă de arbori sau arbuşti cu frunza verde pe tot parcursul anului. Deşi este originar din zona Australiei, Tasmaniei, Indoneziei, datorită ritmului foarte rapid de creştere, eucaliptul s-a răspândit cam în toată lumea.

Cultivat experimental în România

     În ţara noastră se cultivă experimental în unele zone mai ferite de geruri mari, respectiv în Banat şi în Baia Mare, pe locuri însorite şi soluri fertile, cu condiţia ca temperaturile din timpul iernii să nu coboare sub minus 15 grade Celsius. Cu toate că foarte multe specii de eucalipt sunt arbori sau arbuşti, există  şi specii care ajung la 97 m înălţime! Frunzele sunt bogate în flavonoide liposolubile, taninuri, rezine, cumarine, ceară, piperitonă şi, mai ales, ulei eteric aromatic, cu miros puternic, foarte plăcut.

Utilizat în afecţiuni respiratorii
     Frunzele de eucalipt sunt folosite în majoritatea afecţiunilor respiratorii acute sau cronice (tuse, gripă, guturai, răceală, laringită, faringită, sinuzită, rinită, bronşită, astm bronşic, angină, pneumonie, pleurezie şi chiar tuberculoză pulmonară). Printre preparate se numără: infuziile, pulberile şi siropurile. - Infuzie. Opăriţi două linguri cu frunze uscate în 200 ml apă; - Sirop. Preparaţi o infuzie din 20 g frunze în 300 ml apă clocotită; strecuraţi şi adăugaţi 300 g zahăr. Lăsaţi pe foc până ce soluţia capătă consistenţa unui sirop. Consumaţi patru-şase linguriţe pe zi. - Pulbere. Măcinaţi două frunze de eucalipt. Se ia câte un vârf de cuţit de două-trei ori pe zi, înainte de mese.
Read more: Farmacia Verde - Eucaliptul înviorează organismul

Farmacia Verde - Ghimbirul înlătură senzaţia de vomă

   Cunoscut de asiatici de aproape două mii de ani  drept o plantă cu reale virtuţi terapeutice, ghimbirul are efecte asupra vertijurilor, dar şi a problemelor reumatice şi digestive.

Alungă ameţelile
     Acţiunea sa antiinflamatoare recomandă planta celor care suferă de reumatism inflamator, iar fitoterapeuţii au constatat că ghimbirul scuteşte bolnavii de efectele secundare ale medicamentelor clasice folosite pe termen lung. O altă proprietate a ghimbirului este aceea că înlătură senzaţia de vomă în deplasările cu maşina, avionul sau vaporul. S-a constatat, de asemenea, că planta are efecte bune şi în combaterea vertijurilor de după anesteziile generale suferite înaintea operaţiilor.
Anda Postolache

Farmacia Verde - Nucul combate nervozitatea

Pe numele ştiinţific Junglas regia, nucul este un copac ce ne ajută şi în regăsirea unei stări de sănătate satisfăcătoare. Pentru a avea efect terapeutic, de la nuc se folosesc frunzele fragede, fructele mici şi încă verzi şi coaja de nucă.

Omoară viermii intestinali
     Miezul de nucă are o cantitate de 65% grăsimi, albumine 15% şi multe săruri minerale.  Infuzia din frunze de nuc combate diareea şi ajută copiii bolnavi de rahitism. Pentru leucoree, femeile pot folosi infuzie, cu care fac spălături vaginale. Într-o jumătate de litru de apă se pun patru-cinci linguri cu frunze de nuc, se dau un clocot, se strecoară şi cu această compoziţie se fac spălăturile. Viermii intestinali sunt omorâţi şi eliminaţi de următorul produs: se face suc de cartofi cruzi, ce se amestecă bine cu câteva linguri cu ulei de nucă. Se bea câte un păhărel de două ori pe zi. 

Recomandat bolnavilor de diabet
     Remediile din frunze de nuc au proprietăţi hipotensive, hipoglicemiante, calmante, antiinflamatorii, hemostatice, antiseptice, depurative şi antisudorifice, fiind recomandate în afecţiuni precum diabet zaharat, ateroscleroză, litiază renală, candidoză, infecţii strepto şi stafilococice. Infuzia de frunze de nuc se prepară astfel: se taie mărunt o lingură cu frunze de nuc, apoi se adaugă o cană cu apă clocotită. Se lasă circa trei minute la infuzat, apoi se strecoară. Se bea doar o cană pe zi.
Read more: Farmacia Verde - Nucul combate nervozitatea

Farmacia Verde - Cresonul previne bolile infecţioase

   Cresonul - Lepidium sativum - este o plantă erbacee legumicolă anuală din familia cruciferelor, cu flori albe mici. Cresonul este cultivat pentru frunzele sale, ce sunt întrebuinţate ca salată sau drept condiment.  Deşi există aproximativ 40 de specii de creson, cel mai des utilizate sunt cresonul de fântână, condurul-doamnei şi gălbenelele alpestre.

Bun regenerator celular
     Cresonul conţine uleiuri esenţiale sulfurate, substanţe ce acţionează asupra bronşitelor cronice, tusei persistente, catarului pulmonar, dar şi a tusei convulsive. Alte substanţe benefice asupra organismului şi care se regăsesc în compoziţia cresonului sunt: carotenul, sulful şi calciul. Mulţumită compoziţiei sale, planta se dovedeşte a fi şi un tonic, un regenerator celular, redând supleţea pielii şi a părului. Sucul, ce se obţine prin introducerea frunzelor proaspete la centrifugă, poate fi utilizat cu succes în prevenirea bolilor contagioase, a oboselii, a anemiei, dar şi pentru drenarea şi stimularea ficatului, a rinichilor şi a stomacului. Efectele acestui suc sunt excelente, cu condiţia să fie băut imediat.

Read more: Farmacia Verde - Cresonul previne bolile infecţioase