de Gheorghe Zmaranda
România dispune încă de o biodiversitate extraordinară. Avem în flora endemică țării noastre câteva specii de flori protejate prin lege, plante pe care cu siguranță le-ați întâlnit în călătoriile dumneavoastră. Acestea sunt, așadar, și mai prețioase prin faptul că sunt rare. Bulbucul de munte, rododendronul, floarea-de-colţ și laleaua pestriță (floarea şah) sunt patru specii cu statut special. Sunt ocrotite prin lege, dar până la final supraviețuirea lor în habitatele naturale depinde de conștiința fiecărui om care le întâlnește în drumul său. Pentru că în această perioadă le vom admira înflorite, este important să ne amintim că trebuie să ne bucurăm de „comorile” pe care ni le pune la dispoziție natura fără să le distrugem.
Bulbucul de munte și rododendronul, bujorii spectaculoși ai munților
Probabil că în călătoriile dumneavoastră pe munte ați întâlnit o floare mică, delicată, cu petale înveșmântate într-un galben intens sau galben-verzui, cu tulpina de 10-60 de centimetri, îmbogățită de frunze cu margini zimțate. La vederea ei probabil că ați asemănat-o unui bujor în miniatură. De fapt, așa i se mai și spune, bujorul galben. Floarea pe care am descris-o este bulbucul de munte (Trollius europaeu), o specie protejată prin lege. Habitatul natural al acestei plante se regăsește în zona alpină şi subalpină, în poieni, păşuni, pe terenurile nisipoase, cu pH neutru. Bujorul galben poate fi întâlnit până la altitudini de 3.000 de metri, cu predilecție în Bucegi pe Valea Albă, Valea Jepilor, Piatra Arsă, Valea Cerbului, Peştera Ialomiţei, Coştila, Poiana Stânii Regale, Vârful cu Dor, Furnica în lunile mai-iulie atunci când bulbucul de munte înflorește. Mai rar și cu precădere în zonele cu multă umiditate, bulbucul de munte crește și în Carpații Orientali, Meridionali și Munții Apuseni. Un alt bujor al munților este rododendronul, plantă ce face parte din genul botanic Rhododendron care cuprinde peste 800 de specii. Și această floare inconfundabilă care crește spontan la altitudini de peste 1.500 de metri, în special pe coaste ori brâne însorite ale munților, este un simbol al munților. Este întâlnită îndeosebi în Ciucaș, Rodnei, Iezer - Păpușa, Făgăraș, Retezat, Parâng, Godeanu, Cindrel, Călimani, Ceahlău. În funcție de condițiile climatice, perioada de înflorire a rododendronului variază între luna mai și luna iulie. În acest interval tufele de rododendron, care nu cresc mai mari de 50 cm, își etalează florile mici, cu formă similară unor trompete, colorate în roz închis. Frumusețea lor transformă pantele munților într-un peisaj paradisiac. Din nefericire, impresionați de frumusețea lor de multe ori oamenii vor să reproducă această imagine în propriile lor grădini și ca urmare smulg tufele de rododendron. De aceea este important să spunem că această plantă nu are șanse de supraviețuire în alte condiții decât cele asigurate de munți. Nu va prinde rădăcini și nu va prospera în altă parte decât în habitatul ei. În plus, este, de asemenea, o floare protejată prin lege, ca atare cei care o iau din mediul ei natural vor suporta legal consecințele acestei fapte.
Floarea-de-colț, una dintre florile preferate ale Reginei Maria
Probabil cel mai cunoscut simbol al munților este floarea-de-colț (Leontopodium alpinum). Aspectul acestei flori o face, de asemenea, să fie ușor de recunoscut. Tulpina cu înălțimea de 15-30 cm nu este ramificată și atât ea, cât și frunzele sale sunt acoperite cu perișori argintii. Metaforic vorbind pare o floare realizată prin împâslirea lânii. Florile albe, acoperite de aceeași perișori, sunt de mici dimensiuni și sunt dispuse precum laturile unei stele. Dintre toate plantele prezentate, floarea-de-colț este cu siguranță cea mai cunoscută ca fiind o specie protejată de lege. Se bucură de acest statut încă din 1933, atunci când i-a fost oferită protecție legislativă printr-un Decret Regal. Acest privilegiu l-a obținut datorită faptului că devenise tot mai rară și pentru că era una dintre florile preferate ale Reginei Maria. De altfel, așa și-a câștigat și numele de floarea-reginei. În cărțile de specialitate, floare-de-colț este prezentată ca o plantă perenă din familia Asteraceae, originară din stepele Asiei, ce preferă solurile din munţii calcaroşi. Astfel, floarea-reginei crește în zone greu accesibile omului, în scobiturile stâncilor abrupte, dar însorite. În pofida faptului că aceasta se dezvoltă în locuri greu accesibile, a fost culeasă în mod irațional și este tot mai rar întâlnită în habitatul natural. Pentru a asigura supraviețuirea ei în sălbăticie, floarea-de-colț este protejată în rezervațiile unde crește spontan (cea mai mică altitudine din Europa la care crește este 600 de metri, în județul Alba). Aceasta poate fi admirată în Munţii Vrancei, Făgăraş, Munții Bucegi, Munţii Maramureşului, Ciucaș, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu. În funcție de condiții, perioada de înflorire a acestei plante începe în luna iulie și se sfârșește în luna august.
Laleaua pestriţă preferă compania stejarilor
O altă floare protejată prin lege este laleaua pestriță (originară din Etiopia), cunoscută și sub denumirea de floarea șah. Și aceasta, ca și celelalte specii prezentate, se bucură de un statut privilegiat din cauza faptul că este foarte rară. Floarea șah este inconfundabilă datorită particularităților sale. Tulpina sa crește până la 40 cm, iar petalele sale cadrilate asemeni unei table de șah sunt colorate în mai multe variante de purpuriu sau uneori de roșu spre purpuriu. Laleaua pestriță crește până la aproape 800 de metri altitudine și preferă terenurile ierboase, cu umezeală, de aceea este întâlnită mai ales în preajma luncilor râurilor. În cele mai multe dintre cazuri, aceasta preferă compania stejarilor, însă botaniștii spun că poate crește și lângă alte specii precum mărul pădureț, jugastrul, carpenul etc. Perioada de înflorire începe în luna martie, dar laleaua pestriță poate înflori și în luna mai în funcție de vreme. În România există câteva locuri unde puteți admira floarea șah, respectiv în Rezervația Naturală Defileul Crișului Repede, în localitatea Vadu-Crișului, județul Bihor, Rezervația Naturală Pădurea Zamostea-Luncă, din comuna Zamostea, județul Suceava, și Rezervația Naturală Lunca Pogănișului din județul Timiș.