de Silviu Ghering

Al treilea din cei patru copii și singurul fiu al colectorului de taxe Étienne Pascal, Blaise s-a născut la 19 iunie 1623, la Clermont-Ferrand, Franța. De copil a dovedit o înclinaţie deosebită spre ştiinţe şi matematică. La doar 11 ani a scris un scurt tratat despre sunetele scoase de corpurile care vibrează. Spre nemulțumirea (!) tatălui său, care dorea să-l orienteze spre studiul limbilor străine, precum latina şi greaca. Așa că i-a interzis să mai studieze ştiinţele şi matematica până la 15 ani! Dar chiar şi fără acordul tatălui său, Blaise face cercetări în matematică, iar la 12 ani demonstrează că suma unghiurilor unui triunghi este de 180 de grade. Étienne realizează care este adevărata chemare a fiului său şi decide totuşi să îl încurajeze. Începând de la 14 ani, participă la întâlnirile săptămânale organizate de oameni de ştiinţă francezi, iar la 18 ani găsește o primă soluţie la problema calculelor numerice extenuante pe care le efectua tatăl în munca sa de colector de taxe: o maşină de calculat, pe care o numește „Pascaline”. Numai că starea sa de sănătate se înrăutăţeşte considerabil din cauza unei boli nervoase, și la 24 de ani paralizează parţial, putându-se mişca doar cu ajutorul cârjelor. Dizabilităţile sale nu-l împiedică totuşi să-şi continue cariera ştiinţifică și face tot felul de descoperiri în matematică, precum triunghiul lui Pascal ori teoria probabilităţilor. Scrie mai multe lucrări, printre care „Despre spiritul geometric” (publicată la un secol după moartea sa), „Despre arta persuasiunii” sau „Conversaţii despre pasiunile dragostei”. În 1662, boala sa se agravează, iar în seara de 18 august intră în convulsii puternice. Moare a doua zi, ultimele sale cuvinte fiind: „Fie ca Dumnezeu să nu mă abandoneze niciodată!”. Este îngropat la Cimitirul Saint-Étienne-du-Mont. În onoarea contribuțiilor sale în știință, numele Pascal a fost dat unității de măsură a presiunii, precum și unui limbaj de programare.