de Irina Țolea şi Florica Pintea
Vremurile s-au schimbat, și noi odată cu ele. Programul de lucru, alimentația, mentalitatea, securitatea, toate au suferit transformări. Tehnologia este tot mai prezentă, ne-a schimbat modul de viață, dar și abilitatea de a o gestiona. Cei care acum sunt părinți nu mai pot aplica regulile de creștere a unui copil valabile acum 30 de ani. Au încercat să dezvolte singuri noi reguli și, dacă nu au fost bune, efectele nu au întârziat să apară. Vedem tot mai des copii violenți, preșcolari cu probleme de comportament, suntem pe locul doi în Europa în ceea ce privește obezitatea infantilă și, anual, peste 17.500 de copii sunt afectați direct de un divorț. Despre modificarea regulilor de educație şi alternativele părinților moderni ne-a vorbit, în exclusivitate pentru revista „Taifasuri”, Carmen Călin, psiholog clinician la SCPP „Oancea & Prună”, din București.
„Autismul virtual este un efect al vremurilor pe care le trăim”
- Odată cu societatea s-a schimbat relația părinte-copil. Știu părinții de azi să se comporte cu copiii lor?
- Cazuistica întâlnită în cabinet relevă faptul că de multe ori părinții nu dețin resursele de a face față diverselor situații cu copiii lor. Mulți încearcă să nu mai fie cum au fost părinții proprii, dar trec în cealaltă extremă. Devin foarte permisivi, până ajung să nu mai poată gestiona situația. Erau alte reguli acum 30 de ani, relația părinte-copil era guvernată de o altă situație socială. Nu există suficiente surse care să-i pregătească pe viitorii părinți. S-au schimbat până și criteriile care determină un cuplu să facă un copil. Și acestea sunt aproape standard: un job stabil, un salariu bun, o locuință și ceasul biologic. Mulți oameni nu sunt pregătiți emoțional să crească un copil. În cariera de părinte trebuie să dăruiți foarte mult. Necondiționat!
- Sunt lăudate beneficiile tehnologiei asupra dezvoltării copilului. Care sunt dezavantajele?
- În primul rând, și cel mai grav, este faptul că foarte mult timp petrecut în fața televizorului, a tabletei sau a telefonului afectează comunicarea. Copiii nu mai știu să se joace. Le este dificil să interacționeze, au dificultăți mari pe partea de relaționare, de comunicare și de imaginație. Se limitează perimetrul lor de exercițiu. Mulți se retrag efectiv în jocurile de pe tabletă și, cumva, aceasta devine universul lor. Azi sunt copii care se liniștesc jucând jocuri pe telefon. Așa apare acel tip fals de autism, cel virtual. Am avut multe cazuri în care copiii își petreceau mai tot timpul jucându-se pe tabletă, chiar și cinci-șase ore, și prezentau simptome asemănătoare afecțiunilor din spectrul autist: fără contact vizual, exprimare greoaie, dificultăți de comunicare, de joc, dificultăți de interacțiune cu ceilalți copii. Vorbim despre micuți cu vârste de 2-4 ani, care nu s-au născut cu vreo deficiență, fără un diagnostic de afecțiune din spectrul autist. După terapie, în timp, ei se recuperează. Părinții nu știu, nu îi avertizează nimeni de aceste pericole. Autismul virtual este un efect al vremurilor pe care le trăim, societatea modernă are un ritm care ne macină. În trecut nu erau atât de frecvente problemele de comunicare. La copii erau rare.
„Obezitatea infantilă poate să provină și dintr-o carență afectivă”
- Care este soluția în astfel de cazuri?
- Este important să aibă acces la tehnologie, este normal, trăim alte vremuri. Dar nu foarte mult, părintele trebuie să instituie un program la această activitate. Ideal ar fi ca adultul să ofere alternative (jocuri de societate, plimbări în aer liber, distracții cu familia sau cu alți copii) în activitățile zilnice, pentru ca lumea virtuală să nu i se pară celui mic mai interesantă decât cea reală. Jocurile împreună, în familie, sunt extraordinar de importante. Timpul de calitate petrecut împreună cu cei apropiați face foarte bine copilului. Poate părinții lucrează toată ziua. Seara, atunci când mama și tata sunt acasă, minimum 15-20 de minute trebuie acordate doar copilului. Și este necesar să fie un timp de calitate. Altfel puteți să stați de dimineața până seara cu copilul sub același acoperiș, dar să nu-i acordați atenția cuvenită. Cu el poate sta și o bonă, dar aceasta nu compensează timpul petrecut cu părinții.
- A crescut numărul copiilor supraponderali. Care ar fi explicațiile?
- Pe de o parte, mersul la fast-food a ajuns un mod de petrecere a timpului în familie, îndrăgit în egală măsură de copil și de adult în societatea actuală. În plus, a scăzut atracția mesei tradiționale în familie. Puțini părinți conștientizează, dar obezitatea poate să provină și dintr-o carență afectivă. Prin mâncatul de dulciuri, copilul își oferă o plăcere când îi lipsește părintele sau când nu îi sunt satisfăcute nevoile emoționale. Cel mic găsește o acțiune care îi îndulcește, de exemplu, momentele de singurătate. Plictiseala este o altă motivare a mâncatului în exces. Lipsa unor activități alternative deschide porțile către un gest la îndemână, care răspunde nevoii de diversitate. Copilul stă la televizor și mănâncă. Apare acel ronțăit nervos, dispare ordinea firească a meselor.
- Sunt tot mai multe familii monoparentale. Cum afectează absența unui părinte dezvoltarea copilului?
- În primul rând, este foarte important ca părinții să țină legătura, indiferent de stadiul relației lor. Copilul trebuie să-i simtă pe amândoi implicați în viața sa. Să fie sigur că tata îl iubește foarte mult, mama, la fel. Și să fie sigur că are acces la amândoi. Este indicat să i se explice că nu este vina sa că ei s-au despărțit. Mulți copii gândesc că ei sunt vinovați. „Tata a plecat pentru că eu nu am fost bun, l-am supărat și a plecat!”. Iar copilul crește cu un sentiment de culpabilitate care îl va urmări și îl va influența în viața de adult. La fel, părinții nu trebuie să-și rezolve problemele în fața copilului, el percepe stările tensionate dintre ei, este ca un burete, absoarbe tot. În căsniciile noi, când părintele își reface viața, copilul poate fi gelos, își simte teritoriul invadat. Atunci este nevoie să vorbiți cu el, să-i oferiți multă dragoste, să simtă că este iubit. Altfel crește riscul de a se închide în sine, de a deveni necomunicativ.
„Cititul poveştilor stimulează vocabularul, dezvoltă creativitatea“
- Puțini părinți mai citesc povești copiilor. Este un semn rău?
- Tot din lipsa timpului. Și aici este o problemă. În trecut se citeau povești înainte de culcare ori chiar în timpul zilei. Acum, părinții preferă să pună celui mic povestea animată la televizor. Copilul stă cuminte, dar nu este același lucru. Cititul este extrem de important, pentru că stimulează vocabularul, imaginația, limbajul expresiv, dezvoltă creativitatea. Ca să nu mai vorbim că, atunci când părintele citește o poveste, prin relația cu vocea sa, copilul îl percepe că este acolo pentru el. Cititul consolidează relația părinte-copil.