de Valeria Roman şi Florica Pintea
Nici nu pare a fi atât de dificil să fii catalogat drept o persoană cu bun simț. Noi am cunoscut un astfel de om, dispus la orice oră să-i învețe și pe alții cum să fie mai buni cu semenii lor. Mereu cu zâmbetul pe buze, chiar și atunci când întâmpină dificultăți poate chiar greu de trecut, Ștefana Mireț este profesoară de bune maniere, care îi ajută pe copii să scoată la suprafață cuvinte de mulțumire pe care uneori le este greu să le spună. Treaba ei s-a transformat în cursuri pe care le predă de aproape un deceniu. Fondatoarea „Manieres” își începe povestea în anul întâi de facultate, când a împrumutat nişte bani de la mama sa pentru a deschide o asociaţie şi a început să bată la uşile instituțiilor de învățământ din Bucureşti ca să le dezvolte copiilor bunul simț. Visul ei este să transforme acest proiect îndrăzneț în materie permanentă în orarul celor mici. Cum trebuie un școlar să redescopere modul de a se prezenta, de a sta la masă, de a zâmbi firesc și de a împărtăși cu alții bucurie, dar și cum să mulțumească, am aflat de la Ștefana Mireț într-un interviu pentru revista „Taifasuri”.
„Înseamnă să fii prezent și atent și să-ți pese de tine și de ceilalți”
- Ce înseamnă să ai bune maniere? Să ai cei 7 ani de acasă?
- Nu. Toată lumea se așteaptă ca bunele maniere să fie niște reguli plictisitoare, niște lucruri pe care ți le spune mama acasă sau au fost impuse la școală. De fapt, înseamnă să fii prezent și atent și să-ți pese de tine și de ceilalți. Dacă te văd că nu te descurci și poate ai nevoie de ajutor, atunci te întreb dacă pot să ți-l ofer. O fac la modul acela cald ca mesaj. Mai înseamnă să zâmbești. Am făcut un exercițiu și am făcut eu prima acest gest, le-am spus și copiilor că o să fie molipsitor. Au crezut că nu o să reușesc să-i fac să fie veseli, dar au văzut că nu este așa. Au făcut și ei acest exercițiu acasă cu părinții lor atunci când i-au văzut triști. Asta înseamnă bune maniere. Simți că omul acela are nevoie de o mică atenție, de o schimbare de stare și te implici.
- Ce le predai copiilor?
- Bunele maniere ajung până acolo încât să-ți faci mulți prieteni dacă luăm cazul copiilor. Copiii învață doar prin jocuri. De exemplu, eu aplic ceva foarte simplu. Unui copil îi dau în mână un creion și îl pun să deseneze în aer un soare. Îi spun că Soarele poate să apară doar dacă rostește un cuvânt magic pe care părinții îl tot repetă acasă. Sunt tentați să spună „abracadabra”, dar apoi își dau seama că este un simplu „mulțumesc”. În timpul acestui work-shop, de fiecare dată, trec creionul de la unul la altul. Învață să spună „mulțumesc”, cuvânt pe care îl folosesc apoi tot mai des, și să ofere.
„Le scot la suprafață acele lucruri pe care le știau teoretic, dar nu le găseau utilitatea”
- Câți spun „mulțumesc” și o fac destul de des?
- Toți care vin știu să spună „mulțumesc”, dar problema este că nu o fac. În timpul orelor, constată că nu este atât de plictisitor, ci și folositor. Îi pun apoi să-și noteze pe foaie cu liniuțe de câte ori au spus „mulțumesc” în ziua respectivă și umblă cu foaia aia după ei. Apoi, încep să-și numere unul altuia. Când fac acest lucru ajung la concluzia că acela care a rostit de cele mai multe ori cuvântul magic este cel mai popular, are cei mai mulți prieteni și este cel mai apreciat de profesor sau de educator. Practic eu nu îi învăț nimic, îi las să descopere lucruri deja știute. Le scot la suprafață acele lucruri pe care le știau teoretic, dar nu le găseau utilitatea. Mi-aș dori mult ca bunele maniere să ajungă curând o materie studiată la școală.
- Crezi că este o vârstă limită la care copilul trebuie să învețe aceste bune maniere?
- Niciodată nu este timpul pierdut. Nu mi se pare normal ca atât timp cât toți învățăm un comportament frumos și social acceptat discrepanțele între noi ca educație să scadă. Îmi doresc ca toată lumea să aibă aceleași șanse. Vreau să văd bun simț. Bunul simț din străinătate e făcut prin reguli și plăți de amenzi. Culmea este că în anii ’30, România era cea mai manierată țară din Europa.
„Și culorile pe care le poartă o persoană spun multe despre ea”
- Ce se întâmplă în cazul adulților?
- În cazul lor e suficient să ridice puțin ochii din telefon și să descopere cât de fascinanți sunt oamenii din jurul lor.
- Un adult care își verifică telefonul într-o conversație la o masă cu altcineva este lipsit de maniere?
- Nu traducem așa bunele maniere. În cazul celor mici, părinții se plâng deseori că stau prea mult pe telefon, dar nu văd că de fapt este greșeala lor, pentru că i l-au pus în brațe. Bunele maniere le înveți în familie și le consolidezi pe parcursul întregii vieți. Dacă ne uităm în trafic, sunt mulți șoferi cărora nu le pasă că trece ambulanța sau că și ceilalți se grăbesc să ajungă la serviciu. Egoismul poate intra la lipsa bunelor maniere. Și felul cum parchezi sau lași masa după tine la restaurant sunt lucruri care spun multe despre noi.
- Care ți se pare cel mai simplu gest care poate indica faptul că o persoană are bune maniere?
- Zâmbetul frumos din suflet. Pozitivismul. Un om care îți vrea binele îți surâde. Cei care fac acest gest au altă vibrație, tind să te ajute. Și culorile pe care le poartă o persoană spun multe despre ea. De exemplu, alb și albastru, mai ales la prima întâlnire, îţi dau un aer de seriozitate. Negru înseamnă eleganță. Portocaliu și galben lasă impresia unei persoane solare, vesele. Poți să-ți dai seama din asta de tipul de personalitate al persoanei respective. La o întâlnire de afaceri ca să transmiți o stare de siguranță interlocutorului e în regulă să porți negru.
„Eticheta înseamnă seria de reguli care există”
- De unde a pornit acest proiect al tău?
- Eu am învățat bunele maniere de mică, de la bunici, într-un mod natural. Bunicul meu a fost general de corp de armată și bunica mea a condus o parte din fabrica Nivea. În cartierul în care locuiam eram numai copii de ambasadori. În primul an de școală, eram trei din 30 de copii dintr-o clasă care aveam cât de cât bune maniere. Îi lăsam pe ceilalți să treacă în față, încercam să nu intrăm în tot felul de conflicte și am văzut că tocmai noi eram dați deoparte, eram priviți ca niște ciudați. M-am chinuit trei ani să nu mai ţin cont de ele. Să vorbesc urât, să mă îmbrac cu haine largi, cum nu ne dădeau voie la școală, și am văzut că îmi este foarte greu și nenatural. Când am terminat clasa a VIII-a chiar îmi părea rău că am bune maniere pentru că mă gândeam că nu mi-a folosit la nimic.
- Și cum ți-au folosit în cele din urmă?
- În primul an de liceu au apărut proiectele Erasmus și ne-au chemat la interviu să ne întrebe de ce vrem să plecăm în străinătate. Am venit îmbrăcată frumos, m-am așezat grațios. Am ieșit prima selecționată. În toate proiectele în care trebuia să ies din mulțime eram aleasă, pentru că știam cum să dau mâna, să zâmbesc și cum să mă îmbrac. De aici mi-a venit ideea. Te duci într-un anumit fel într-un loc. În 30 de secunde îți faci o impresie despre un om, îți place sau nu de el. Eticheta înseamnă seria de reguli care există.
„Un curs de weekend durează o oră şi jumătate, iar modulul este format din patru ore“
- Ai făcut cursuri pentru a învăța toate aceste lucruri?
- Am urmat cursuri de protocol la SNSPA și de atunci mă tot școlesc. Am împrumutat bani de la mama să-mi înființez asociația. Am predat la 19 ani în orele de dirigenție. Îmi amintesc apoi că am plecat într-o vacanță la Brașov, unde am zis că o să mă relaxez, dar am ajuns la școala din sat și i-am învățat pe copiii de acolo manierele. Mi-am dat seama că asta trebuie să fac și în viitor.
- Cât costă cursurile pentru copii?
- Predau cursuri de bune maniere atât pentru grupuri de trei sau de cinci persoane, cât şi pentru 15-20 de oameni. Un curs de weekend durează o oră şi jumătate, iar modulul este format din patru ore, care costă 210 lei. Sunt chemată și în orele pe care copiii le fac la „Școala altfel”.