Main menu

header

790 32 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Un dispozitiv în miniatură, care funcționează pe post de aer condiționat scade temperatura corpului și poate fi amplasat pe gulerul cămășii sau în zona etichetei de pe spatele unui tricou, a fost lansat de Sony și deja face senzație.

Răcorire personalizată, la purtător

Reon Rocket este un aparat de aer condiționat de dimensiuni suficient de reduse încât să poată fi amplasat pe îmbrăcăminte și creează o anvelopă de răcorire personalizată, la purtător, în zona pieptului, chiar și în mediul exterior. Aparatul este cât un portofel mai mic și deja se vinde cusut în interiorul unor mici buzunărașe în spatele gulerelor sau al etichetelor de pe tricouri, notează „Daily Mail”. O astfel de discreție a stârnit imediat interesul clienților din toată lumea, de la vârstnici care pot fi afectați grav de caniculă la tineri care așteaptă transportul în comun în stații fără umbră.

Scade sau crește temperatura

790 32 2Dispozitivul de aer condiționat lansat de Sony este creditat cu capacitatea de a scădea temperatura cu până la cinci grade, la putere maximă și după cinci minute de funcționare, diferență semnificativă deopotrivă pe stradă sau în interior. În același timp, Reon Rocket este capabil să genereze aer cald în anotimpul rece și să urce temperatura din imediata apropiere a corpului cu până la zece grade, arată o evaluare publicată de „Interesting Engineering”. Dispozitivul este alimentat de o baterie care poate funcționa fără întrerupere timp de 90 de minute și se reîncarcă în circa două ore.

Din Roma Antică în fabrici de armament

În Egipt s-a încercat pentru prima dată răcirea aerului aflat în încăperi închise cu ajutorul unor instalaţii primitive de răcire şi umidificare. Conceptul a fost dezvoltat apoi în Roma Antică, unde agentul de răcire, ce consta chiar în apa rece, era dirijat printr-un sistem ingenios de conducte, răcea pereţii şi mai apoi aerul din încăpere. În anul 1902, inventatorul american Willis Carrier realiza primul aparat electric de aer condiţionat modern din lume. Acesta era de mare capacitate şi avea toate cele patru funcţii de bază: controlul temperaturii, al umidităţii, al circulaţiei aerului şi al ventilaţiei, precum și filtrarea aerului. Treptat, răcirea aerului era implementată în fabrici precum cele de armament şi muniţie, de bomboane şi dulciuri, de alimente, în tipografii etc. Aerul condiţionat a devenit mai apoi tot mai prezent în teatre, cinematografe, magazine, hoteluri, restaurante, spitale, birouri, zgârie-nori, vagoane, vapoare etc.

Dispozitivul Reon Pocket, imaginat pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, este disponibil momentan doar în Japonia, dar producătorul intenționează să lanseze aparatul de aer condiționat personalizat și pe alte piețe

Un alt mod de viaţă

Începând cu anii 1950, aparatele de aer condiţionat începeau să fie utilizate pe scară largă pentru răcirea aerului şi în automobile. Au apărut în paralel serviciile de mentenanţă, firme şi meseriaşi ce asigură și astăzi instalări şi service de aer condiţionat. Industria s-a dezvoltat cu pași mari, aerul condiționat schimbând fundamental modul de viață. Confortul nu mai era opţional, aşadar au fost lansate multiple investiţii şi… competiţii. Aparatele de aer condiţionat rezidenţiale au avut, în timp, un tot mai mare succes, confortul maxim fiind astăzi asigurat în condiţiile unui consum minim de energie, cu performanţa de menţinere a temperaturii interioare la o diferenţă de doar o jumătate de grad Celsius.