Main menu

header

873 10 1de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Din cele mai vechi timpuri, pietrele prețioase de orice nuanță au fost impregnate cu semnificații și puteri speciale în culturile din întreaga lume. O bijuterie care poartă o anume piatră este, în esență, o declarație de personalitate, dincolo de frumusețea intrinsecă a piesei respective.

Cuarțul roz deschide inima spre iubire, citrinul aduce noroc

873 10 2Mulți oameni cred și azi despre cuarțul roz că este piatra clasică a iubirii, care deschide inima și atrage romantismul, punând purtătorul în starea sufletească potrivită pentru a primi și a oferi dragoste. La rândul său, citrinul cu nuanțe aurii este percepută ca piatra prețioasă definitorie pentru noroc. Culorile sale însorite de galben și chihlimbar au fost asociate secole la rând cu sănătatea, energia și starea generală bună. Se crede că proprietățile sale transmutabile inversează ghinionul. Citrinul este numit și „piatra negustorului norocos”, deoarece se crede că aduce prosperitate, bogăție și protecție în afaceri.

Acvamarinul vindecă stomacul, ametistul tratează artrita

873 10 3Foarte multe pietre prețioase cărora li s-a atribuit putere includ simbolistica de vindecare și protecție. De exemplu, se crede că acvamarinul calmează nervii și vindecă dezechilibrele ficatului, stomacului, problemele cu dinții, ochii, gâtul și urechile. Mărgelele de chihlimbar ajută în cazuri de pierdere a memoriei și împotriva durerilor de cap. Jadul a fost folosit de secole în practicile de relaxare prin masaj. Turcoazul este, de asemenea, considerat o piatră puternică pentru echilibrare interioară, iar splendidul ametist îi ajută pe cei care suferă de insomnie, artrită, probleme circulatorii. Datorită tradiției care înconjoară culoarea bogată a vinului, grecii și romanii antici credeau, de asemenea, că ametistul promova claritatea mentală, ajutând la evitarea efectelor mahmurelii.

Morganitul, aliat împotriva anxietății

873 10 4Despre morganitul cu minunate nuanțe de roz se crede că aduce energie pozitivă, bucurie, pace interioară, încredere și iubire necondiționată. Pe de altă parte, cine poartă această piatră își poate trata în mod natural anxietatea și stresul. Pe de altă parte, despre puterile superioare ale opalului se vorbește încă din Antichitate. Vechii romani credeau că această piatră simboliza speranța, grecii antici erau convinși că le dădea proprietarilor darul profeției și îi ferea de boli. Iar în dreptul perlelor, simbolistica este foarte extinsă - cea mai veche bijuterie cunoscută era considerată în China antică un protector împotriva focului, iar în Europa simboliza castitatea și puritatea. Perlele păstrează și astăzi asocierea cu inocența.

Tanzanitul favorizează atingerea conștiinței superioare

Spinelul este o piatră prețioasă despre care se crede că este indicată pentru reducerea suferințelor musculare, vindecă blocajele energetice, are efect pozitiv asupra sistemului nervos, reînnoiește și revitalizează, fiind supranumit „piatra nemuririi”. Pe de altă parte, una dintre cele mai „tinere” pietre prețioase, tanzanitul, are deja o încărcătură simbolică aparte: este asociat cu favorizarea percepției și intuiției, ajutând persoana care o poartă să atingă un nivel superior al conștiinței. Din aceeași categorie a încărcăturii metafizice face parte topazul, considerat o piatră prețioasă care stimulează inteligența purtătorului. La rândul său, turmalina este considerată a fi o piatră a reconcilierii - se crede că ajută la vindecarea emoțională, la refacerea prieteniilor și a relațiilor cu apropiații.

Granatul stimulează senzualitatea, lapis lazuli scade inflamațiile

Smaraldul este perceput ca fiind piatra intuiției și previziunii. Legendele spun că această piatră protejează împotriva magiei negre și poate vindeca multe boli. Și granatul face parte din categoria pietrelor prețioase cu simbolistică majoră, considerându-se din cele mai vechi timpuri că stimulează pasiunea și senzualitatea. Pe de altă parte, lapis lazuli este cunoscută drept piatra înțelepciunii, deoarece se spune că este un aliat împotriva atacurilor psihice. Se crede că această piatră prețioasă albastră aduce pace, armonie, onestitate. Iar la capitolul proprietăți de vindecare, lapis lazuli se remarcă prin efectul benefic asupra inflamațiilor sau vertijului.

Peridotul alungă coșmarurile

873 10 5În dreptul rubinelor există o arie extinsă de simbolistică - în India și Birmania se crede din timpuri străvechi că oferă siguranță și pace, iar europenii medievali vedeau în această piatră o garanție pentru sănătate, bogăție, înțelepciune și succes în dragoste. De un verde irezistibil, peridotul protejează împotriva coșmarurilor și aduce purtătorului noroc și sănătate - unele dintre celebrele bijuterii ale Cleopatrei erau cu peridote, notează brilliantearth.com. De asemenea, înainte ca diamantele să intre în prim-planul inelelor de logodnă, în secolul XX, safirul era „regele” acestor bijuterii. Și asta din pricina asocierii cu fidelitatea. De asemenea, safirele atrag abundența și binecuvântările, invită la claritate spirituală și susțin sănătatea generală.

Ametrina detoxifică, diamantul conferă curaj

873 10 6Alexandritul este una dintre pietrele uluitoare, întrucât are capacitatea de a-și schimba culoarea - de la verde-albăstrui la violet, apoi roșu intens. Din acest motiv, este considerată un susținător al echilibrului dintre fizic și spiritual. La rândul său, ametrina este considerată o piatră puternică pe direcția furnizării de energie vindecătoare. De asemenea, se crede că are capacitatea de a elimina toxinele din organism. Totodată, de pe lista marilor vindecători ai lumii pietrelor prețioase nu poate lipsi diamantul. În secolul I d.Hr., naturalistul roman Pliniu spunea despre această piatră că este „cea mai valoroasă din această lume”. În timpul Evului Mediu, se credea că diamantele aveau proprietăți vindecătoare capabile să trateze boli mintale. Hindușii antici foloseau această piatră pentru a se proteja de pericole. În plus, multe culturi antice considerau că diamantele dădeau purtătorului putere și curaj în timpul luptei.

Grupurile de pietre prețioase au efecte puternice de purificare asupra încăperii în care sunt păstrate

Agatul potenţează talentul şi creativitatea

Înțelepciunea populară spune că zirconiul are puterea de a calma durerea, de a proteja călătorii și de a preveni coșmarurile. În Evul Mediu, se credea că această piatră induce un somn sănătos, alungă spiritele rele și promovează bogăția, onoarea și înțelepciunea. De asemenea, foarte apreciat de personalitățile lumii medievale, dar cu reverberații până în contemporaneitate, este agatul, considerat a potența talentul și creativitatea, capacitatea de decizie, încrederea în calitățile proprii, rezistența psihică, bunăvoința, claritatea gândirii, concentrarea și logica.