de Roxana Istudor şi Tatiana Solomon
Atâta vreme cât este experimentată pe termen scurt și cu „moderație”, senzația de frică poate avea beneficii neașteptate pentru organism. Aceste modificări de bun augur survenite în metabolism au fost certificate de studii de dată recentă, care susțin că, în anumite condiții, teama poate fi (și) bună.
Poate salva viața
Mulți oameni caută în mod activ situații care îi sperie și se bucură din plin de experiență. Specialiștii pun această realitate pe seama faptului că de-a lungul evoluției, frica și supraviețuirea au mers mână în mână. Dacă primii vânători nu ar fi fugit de pericol, era puțin probabil să reziste suficient de mult pentru a procrea. Mai departe, indivizii al căror răspuns la frică i-a ajutat să evite să fie uciși de un prădător au transmis genele care au promovat respectivul comportament. Până în ziua de azi, într-o situație cu adevărat periculoasă, celebra reacție sintetizată de expresia „luptă sau fugi” este salvatoare de viață. Teama care poate salva este valabilă pentru nenumărate momente cu potențial riscant, de la șofat la un urmăritor și, așa cum spune un proverb românesc, este în foarte multe cazuri cât se poate de „sănătoasă”.
Întreține „senzațiile tari”
Multe situații pe care unii le pot considera înfricoșătoare nu pun viața în pericol, iar pentru alții sunt chiar motive de distracție. Potrivit experților, nenumărați oameni caută experiențe înspăimântătoare „sigure”, cum ar fi filmele de groază, bungee jumping sau alte activități asemănătoare. Explicația oferită de știință este aceea că într-o situație de stres acut, sistemul nervos provoacă modificări fiziologice cum ar fi respirația și ritmul cardiac crescute, pielea înroșită sau palidă, „fluturi” în stomac, mușchi încordați, pupile dilatate, gură uscată. De multe ori când aceste efecte au trecut, unii rămân cu sentimente de plăcere. Și nu este doar senzația de ușurare instinctivă resimțită de cineva care a supraviețuit, ci de reacțiile amigdalei, acea structură mică din centrul creierului care controlează răspunsul la frică. Într-o situație care generează teamă, amigdala stimulează hipotalamusul, care, la rândul său, activează glanda responsabilă cu eliberarea hormonului adrenocorticotrop (ACTH) în sânge. Sistemul nervos simpatic, partea responsabilă cu „lupta sau fuga”, transmite glandelor suprarenale să elibereze adrenalină.
Neurotransmițători care „fac oamenii să se simtă uimitor”
În prezența fricii, eliberarea de ACTH provoacă secreția de cortizol, adesea numit „hormonul stresului”. Pentru a pregăti organismul de acțiune, aceasta crește tensiunea arterială și nivelul de glucoză din sânge. „Există motive pentru care ne-am putea bucura de o sperietură bună. În primul rând, este senzația de relaxare după epinefrină. Odată ce cortexul prefrontal își dă seama că pericolul nu este real, răspunsul se atenuează. Creierul ne spune să ne relaxăm și există un val biochimic de neurotransmițători care fac oamenii să se simtă uimitor”, detaliază psihologul britanic Lee Chambers. De altfel, oamenii de știință de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts au descoperit recent că amigdala nu conține numai neuroni care controlează răspunsul la frică, ci este puternic implicată în sentimentele de plăcere și recompensă.
Consolidează legăturile de grup
Într-o experiență care implică teama există o componentă socială. Potrivit experților, dacă o persoană se află într-o situație înspăimântătoare împreună cu alții, împărtășirea senzațiilor consolidează legăturile de grup. Din nou, un hormon este responsabil pentru acest efect: oxitocina. Cunoscut drept „hormonul iubirii”, acesta influențează comportamentul social și este implicat în crearea amintirilor comune și a legăturii între oameni, iar organismul îl eliberează de regulă în timpul îmbrățișării. „Atunci când experiența înfricoșătoare este împărtășită, oamenii implicați cred că ușurarea care survine după eveniment se datorează mai degrabă celor din jur și nu experienței”, punctează Chambers.
Aprofundează autocunoașterea
O sperietură sigură poate fi, de asemenea, o modalitate prin care o persoană își poate exersa răspunsurile la situații-limită, de a aprofunda autocunoașterea și a evalua re- zistența proprie. „Divertismentul care generează frică este ca o cutie de rezonanță în care o persoa- nă se poate juca tocmai cu acele emoții personale care nu sunt testate în mod curent”, afirmă Chambers. Întrucât nu există niciun pericol real într-un film înfricoșător sau într-o casă bântuită, se pot evalua reacțiile corpului și se poate îmbunătăți perspectiva asupra propriei persoane. „Oamenii care apelează la acest tip de teamă controlată anticipează că vor ieși cu bine din postura respectivă și au o satisfacție uriașă învingând o situație nefavorabilă”, explică Mayra Mendez, psihoterapeut în cadrul Providence Saint John’s Child and Family Development Center, din Santa Monica, SUA.
Reduce nivelul de anxietate
Un studiu derulat în cadrul Universității din Pittsburgh a evaluat participanții la un tur într-o casă care se presupunea că este bântuită de fantome, ajungându-se la concluzia că toți participanții au raportat o stare de bine semnificativ sporită după încheierea experienței. „Activitățile extrem de intense și de înfricoșătoare într-un mediu controlat pot «închide» creierul într-o anumită măsură, iar asta are efectul comparabil cu al meditației, care are scopul de a goli mintea de gânduri nedorite. A «opri» creierul, concentrându-l pe o experiență înfricoșătoare, poate reduce nivelul de anxietate”, subliniază specialistul Margee Kerr, unul dintre autorii studiului. În același timp, elementul psihologic este demn de toată atenția în ecuația beneficiilor spaimei cotrolate. „Din perspectivă psihologică, teama pe termen scurt poate arăta persoanei că este capabilă să supraviețuiască, își poate regla emoțiile și poate răspunde în mod corespunzător la capitolul autoprotecție”, adaugă Mendez.
Stimulează sistemul imunitar
Mai multe studii de dată recentă au evidențiat legătura dintre expunerea la teamă și stimularea sistemului imunitar. Cercetătorii au expus un grup de voluntari la un film de groază, apoi le-au măsurat numărul de leucocite. Când s-au comparat datele cu ale unui grup de control care petrecuse același răstimp într-o altă cameră, fără activitate, s-a descoperit că acei voluntari care au vizionat pelicula aveau un număr semnificativ mai mare de globule albe responsabile de imunitate decât ceilalți. De asemenea, o altă cercetare a constatat că persoanele cărora le place să privească în mod regulat filme de groază sunt mai rezistente din punct de vedere psihologic în fața pandemiei de COVID-19, fiind mai capabile să practice strategii eficiente de adaptare, benefice în situații din lumea reală.