de Elena Şerban
Karol Józef Wojtyła s-a născut la 18 mai 1920, la Wadowice, Polonia, într-o familie modestă. Mama sa, catolică credincioasă, a ţinut ca fiul să se nască în apropierea bisericii, pentru ca primele sunete auzite de el să fie „cântări aduse Domnului”.
Pe parcursul celui de-al doilea război mondial a fost nevoit să îşi întrerupă studiile şi să se angajeze într-o fabrică. Deşi la 9 ani şi-a pierdut mama, în 1942, a început să studieze Teologia în Cracovia, în 1946 fiind hirotonisit preot. În 1948 a devenit doctor în teologie, la Vatican, şi s-a întors în Polonia, unde a deţinut mai multe parohii. Între 1958 şi 1967, Wojtyła a devenit, pe rând, episcop, arhiepiscop şi cardinal, pentru ca, în 1978, să fie ales papă, sub numele de Ioan Paul al II-lea. A deţinut scaunul papal vreme de 26 de ani, fiind al treilea cel mai lung pontificat din istorie. Totodată a fost singurul papă polonez şi primul care nu s-a născut pe teritoriul italian de la Papa Adrian al VI-lea, din 1522. La 13 mai 1981 a fost împuşcat de Ali Agca, la Roma. Însă Papa, în convalescenţă fiind, şi-a vizitat şi iertat atentatorul. În perioada pontificatului său, numărul statelor ce aveau relaţii diplomatice cu Vaticanul a crescut de la 84 la 172. Papa a fost implicat direct în stabilirea păcii în numeroase ţări, contribuind şi la căderea comunismului în Europa de Est.
A fost singurul papă care a intrat în sinagogă şi în moschee, dar şi singurul care a vizitat România (7-9 mai 1999).
Papa Ioan Paul al II-lea, suferind de Parkinson, a murit la 2 aprilie 2005, în urma unei septicemii şi a unui colaps cardiopulmonar.