Main menu

header

Richard Chamberlain, Shogunul Hollywoodului

467 2 1de Elena Şerban

La 31 martie 1934, chiar în Cetatea Filmului, Los Angeles, a venit pe lume actorul care a frânt inimile telespectatoarelor din lumea întreagă cu un rol de preot. Richard Chamberlain, care a interpretat magistral rolul preotului Ralph de Briccasart în producţia „Pasărea spin”, s-a îndrăgostit de teatru încă de la începutul anilor ’50. Războiul din Coreea a stopat pentru scurt timp posibilitatea lui Richard de a juca, pentru că actorul a fost recrutat în 1956. După război a încercat să recupereze cei doi ani pierduţi în această perioadă. Ocupat mai întâi cu partituri mici, Richard a jucat, începând cu 1961, un rol care l-a făcut cunoscut la Hollywood. Este vorba despre rolul doctorului Kildare din miniseria tv cu acelaşi nume. Nemulţumit de calitatea rolurilor, s-a mutat o perioadă în Marea Britanie, pentru a-şi îmbunătăţi jocul actoricesc. Efortul său nu a fost zadarnic. Revenit de la Londra, Chamberlain a început să primească roluri din ce în ce mai bune. A fost Aramis în „Cei trei muschetari”, dar şi Edmond Dantes în „Contele de Monte Cristo”. A mai jucat în „Infernul din zgârie-nori” şi, mai ales, în alt rol care a făcut înconjurul lumii, cel din „Shogun”. Chamberlain a avut şi o scurtă carieră de cântăreţ. Printre piesele sale cel mai cunoscute se numără Theme From Dr. Kildare (Three Stars Will Shine Tonight) (1962, SUA - locul 10) şi All I Have To Do Is Dream (1963, SUA - locul 14). Iubit de milioane de femei din întreaga lume, nu doar datorită aspectului său, ci mai ales pentru romantismul şi farmecul pe care le degaja, actorul a dezamăgit crunt suflarea feminină în 2003, când a anunţat că e homosexual. De altfel, a avut o relaţie de lungă durată cu producătorul Martin Rabbett. Cei doi s-au căsătorit în 1984, dar s-au despărţit în 2010, deoarece actorul nu era decis să pună capăt carierei, aşa cum spera partenerul său.

„Războiul Rece” dintre constelaţiile artei

466 15 1de Andrei Dicu

La 20 februarie 1972 a fost deschis oficial Metropolitan Museum of Art din New York, o bijuterie care strânge laolaltă peste 2 milioane de opere de artă din toată lumea, adevărate nestemate ce fac din acest edificiu cel mai impozant templu al culturii din SUA. Nici nu se găsea un prilej mai bun pentru a vă invita într-o călătorie imaginară în marile muzee ale lumii, aflate într-un „război rece” tacit pentru supremaţia în rândurile iubitorilor de frumos. Din păcate, pentru a le vizita şi mai ales a le studia în detaliu pe toate, ne trebuie nu doar ghizi instruiţi şi o sumă cu multe zerouri pe card, ci mai ales... vreo câteva vieţi!

Read more: „Războiul Rece” dintre constelaţiile artei

Jules Verne, aventurierul vizionar din scaunul cu rotile

08 01 1de Andrei Dicu

La 24 martie 1905 se stingea la Amiens, în Franţa, celebrul scriitor şi aventurier Jules Verne, cel care ne-a luminat tuturor copilăriile. Avea 77 de ani. Opera sa este populară în întreaga lume şi, conform Index Translationum, există 4.702 traduceri în 148 de limbi! Jules Verne este al doilea în topul celor mai traduşi autori, după Agatha Christie, cărţile sale au influenţat generaţii de autori de SF şi de vizionari, iar viaţa personală tumultuoasă este un motiv în plus pentru a-l aplauda.

Read more: Jules Verne, aventurierul vizionar din scaunul cu rotile

Un playboy urât şi cu buzunarele doldora de milioane: Aristotel Onassis

18-01-1de Andrei Dicu

La 15 martie 1975 se stingea la Paris celebrul armator grec Aristotel Onassis. Moartea sa, la numai 69 de ani, avea să fie începutul unui adevărat război pentru moştenirea lăsată de unul dintre cei mai bogaţi şi mai excentrici playboy ai secolului trecut.

Read more: Un playboy urât şi cu buzunarele doldora de milioane: Aristotel Onassis

Un nou trend în lumea fashion: pictura pe haine

11-01-1de Laura Zmaranda

Când vine vorba despre artă, nimic nu pare a îngrădi forma pe care aceasta şi-o însuşeşte. Pictura, muzica, sculptura, dansul reprezintă chintesenţa frumuseţii profunde a spiritului uman. De la lucrările artiştilor consacraţi până la cele ale anonimilor, toate au darul de a îmbogăţi patrimoniul cultural şi spiritual al lumii. Florina Tănase este unul dintre artiştii în sufletul cărora arta a pătruns iremediabil. Pictura a atras-o dintotdeauna şi de-a lungul timpului a şlefuit prin forţe proprii talentul nativ pe care l-a primit de la divinitate. Mai mult decât atât, a vrut să iasă din uniformitate, după cum ne-a mărturisit, şi să-şi transpună picturile pe alt suport. Hainele au devenit pânza pe care a încercat să-şi expună harul, iar pictura a început astfel să se bucure de un alt gen de promovare. Spre deosebire de tablourile ce rămân agăţate pe pereţii sălilor de expoziţie, picturile sale pot fi admirate în plină stradă de oricine şi au menirea de a crea un nou trend în lumea modei.

Read more: Un nou trend în lumea fashion: pictura pe haine

Un mare actor cu nume mare: Tony Bulandra

05-01-1de Elena Şerban

Numele actorului Tony Bulandra este mai cunoscut iubitorilor de teatru din întreaga ţară mai ales datorită Luciei Sturza Bulandra. Aceasta însă a primit numele Bulandra tocmai de la soţul său, Tony, mare actor de teatru la rândul său. Născut la 13 martie 1881, la Târgovişte, Tony Bulandra a îmbrăţişat teatrul încă din adolescenţă. Cel care i-a fost mentor şi de la care Tony a învăţat tainele acestei arte a fost nimeni altul decât Constantin I. Nottara. La doar 18 ani, Bulandra s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, instituţie pe care a absolvit-o în 1902.

Read more: Un mare actor cu nume mare: Tony Bulandra

Liza Minelli, o viaţă de Cabaret

17-01-1de Elena Şerban

S-a născut pe 12 martie 1946, la Los Angeles. Este fiica unor uriaşi ai marelui ecran: actriţa Judy Garland şi regizorul Vincente Minelli. Este premiată cu Oscar şi Tony. Nicio mirare dacă ne gândim că practic a crescut în studiourile de filmare, unde de altfel s-a şi contaminat cu virusul cinematografiei. Fire puternică, Liza nu a suferit prea tare după divorţul părinţilor săi din 1951.

Read more: Liza Minelli, o viaţă de Cabaret

Martie, o lună magică, dar fără nimic paranormal

de Laura Zmaranda

Într-o lume în care ştiinţa a demontat multe mituri, legenda vrăjitoarelor şi a puterilor lor malefice încă se mai şopteşte temător. Pentru mulţi, martie este cu adevărat o lună magică, şi dacă în timpul anului vrăjitoarele rămân captive între paginile cărţilor mitologice, acum prind viaţă şi fac cele mai puternice vrăji. În cazul acesta, ficţiunea bate realitatea, şi poveştile despre magia neagră sau albă au un rezultat comun: tot mai mulţi credincioşi fac sfeştanie, pentru a se proteja de forţele răului descătuşate de vrăjitoare. Alături de Carmina Maior, un etnograf pentru care obiceiurile şi tradiţiile populare au însemnat un izvor nesecat de cercetare, am încercat să aflăm care este graniţa dintre adevăr şi fantezie atunci când vine vorba despre presupusele vrăjitorii făcute în luna martie.

Read more: Martie, o lună magică, dar fără nimic paranormal

Gala Premiilor Oscar 2014

02-01-1de Gabriela Militaru

Ediţia a 86-a a decernării premiilor Academiei Americane de Film a avut loc pe 2 martie, la Teatrul Dolby în Los Angeles, fiind prezentată de Ellen DeGeneres. Deşi concurenţa dintre filmele şi performanţele actorilor nominalizaţi a fost una foarte strânsă, predicţiile făcute de specialiştii în domeniu s-au adeverit încă o dată. Filmele „Gravity” şi „12 ani de sclavie” şi actorii Matthew McConaughey, Cate Blanchett, Lupita Nyong’o şi Jared Leto au fost desemnaţi marii câştigători ai serii.
Fiind mai mult decât o gală a filmelor bune, seara Oscarurilor a fost, de asemenea, un moment în care marii designeri şi-au promovat colecţiile prin intermediul participanţilor, prezentatorii s-au întrecut în glume pe seama nominalizaţilor, iar câştigătorii le-au mulţumit celor care le-au sprijinit activitatea.

Read more: Gala Premiilor Oscar 2014

O ameninţare din ce în ce mai mare: schimbările climatice

de Dana Purgaru

- La 18 februarie 1979 a nins pentru prima oară în Sahara

În urmă cu 20-30 de ani, noţiunea de schimbări climatice cauzate de poluarea de pe Terra era una vagă, abstractă şi deloc plauzibilă. Acum, se vorbeşte din ce în ce mai des despre acest lucru pentru că efectele sunt cât se poate de palpabile, iar prognozele, din ce în ce mai sumbre.

Read more: O ameninţare din ce în ce mai mare: schimbările climatice

Un „râu de ianuarie“ pigmentat de contraste: Rio de Janeiro

16-01-1de Andrei Dicu

În traducere „râu de ianuarie”, Rio de Janeiro este un celebru oraş brazilian aflat în sud-estul Federaţiei şi capitala statului cu acelaşi nume, fondat la 1 martie 1565. Grandioasa statuie a lui Iisus Hristos („Cristo Redentor”), carnavalul anual, stadionul „Maracana” şi plaja „Copacabana” fac din Rio una dintre cele mai vestite metropole din lume, cu o populaţie de peste 6 milioane de locuitori.

Read more: Un „râu de ianuarie“ pigmentat de contraste: Rio de Janeiro