de Roxana Istudor şi Florica Pintea
Lumea rămâne fascinată și în era inteligenței artificiale de capacitatea unor oameni de a prezice cu exactitate evenimente dintr-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. De la Pytia și Nostradamus, galeria clarvăzătorilor are și în epoca modernă reprezentanți faimoși ca niște adevărate vedete.
Brahan a „întrezărit” Al Doilea Război Mondial
În secolul al XIX-lea au făcut vâlvă previziunile scoțianului Brahan, angajat „pe post” de contele de Seaforth. Faima lui Brahan a survenit imediat ce a „văzut” în viitor evenimente foarte punctuale și exacte, care s-au și întâmplat. De pildă, a spus că „podul Bonar va fi prăbușit de o turmă de oi”; într-adevăr, în 1892, o inundație masivă, cu ape înspumate, ducea la vale podul respectiv. O altă predicție, mult mai gravă, s-a dovedit precisă aproape matematic: Brahan a afirmat că, „atunci când cinci poduri se vor alinia peste Râul Ness, în lume va fi haos”. Erau chiar cinci poduri peste acel râu când Hitler a invadat Polonia... Pasiunea pentru prezicere i-a fost, de altfel, fatală. Informând-o pe stăpâna casei că soțul său o înșală la Paris, lady Seaforth nu l-a crezut și l-a condamnat pe Brahan la moarte.
Cayce și Marea Criză
La moartea sa, în 1944, Edgar Cayce era celebru pentru predicțiile pe care le făcea din stare de transă. Cei care le „comandau” erau în foarte multe cazuri oameni obișnuiți, care veneau la clarvăzătorul convins că transa „asigură accesul la informații care nu sunt accesibile în starea de luciditate”. În anii săi de glorie, Cayce înregistrase peste 20.000 de preziceri, dintre care unele s-au adeverit, cum ar fi debutul Marii Crize din 1929 sau ascensiunea lui Hitler. Cayce ar fi văzut chiar mai departe, pare-se, întrucât a prezis și descoperirea Atlantidei sau prăbușirea Californiei în apele mării, evenimente care încă nu s-au petrecut.
Oracolul din Nechung și fuga lui Dalai Lama
Prezicătorul oficial al Tibetului, Oracolul din Nechung, a trăit alături de Dalai Lama și a avertizat cu exactitate, încă din 1947, despre epoca de frământări majore pe care avea s-o traverseze Tibetul în deceniile următoare. De asemenea, a „văzut” și faptul că liderul spiritual avea să fie nevoit să fugă din Tibet, lucru care s-a și întâmplat în 1959. O altă predicție cel puțin interesantă despre un destin politic a venit din partea americanului supranumit „uluitorul Criswell”, care nici el nu credea ce prezicea, dar care la un moment dat, faimos fiind, a spus că „președintele Kennedy nu va candida pentru al doilea mandat, întrucât între timp i se va întâmpla ceva”. Alegerile urmau să aibă loc la un an după asasinatul care a îngrozit lumea.
Alinierea stelelor pentru dezarmarea nucleară
După tentativa de asasinat asupra lui Ronald Reagan, în 1981, Prima Doamnă Nancy Reagan nu a mai așteptat nicio clipă și a apelat la serviciile unei clarvăzătoare. Așa se face că nicio apariție prezidențială nu se întâmpla dacă astrologul și prezicătoarea Joan Quigley nu garanta că stelele sunt aliniate corespunzător și semnele de bun augur. De pildă, pentru summitul de la Washington la care urma să se semneze dezarmarea nucleară de președinții SUA și URSS, Nancy Reagan a insistat ca tot evenimentul să fie construit în jurul datei de 8 decembrie 1987, iar semnarea efectivă să aibă loc fix la ora 14:00. Firește, când presa a aflat despre toată această tevatură și mai ales despre motivul din spatele său, afacerea a fost mușamalizată, și nimeni n-a mai recunoscut nimic.
„Nostradamus din Balcani” a anunțat și Brexit, și ISIS!
Baba Vanga pe numele său, prezicătoarea oarbă din Bulgaria, este aproape o legendă. Foarte multor oameni le este greu să explice cum a reușit această femeie modestă să anunțe Brexit, atacurile de la 11 septembrie 2001 sau războiul din Siria. La moartea sa, în 1996, era deja supranumită „Nostradamus din Balcani”, iar adevărul prezicerilor sale abia urma. Studii derulate în Rusia au acordat un punctaj uluitor, de 85% „rată de succes” a predicțiilor Babei Vanga. Rând pe rând, avertismentele sale despre ascensiunea ISIS, Primăvara arabă, armele chimice folosite în Siria sau invazia musulmanilor extremiști în Europa au devenit realități ale lumii contemporane. Iar viitorul este anunțat la fel de sumbru: potrivit clarvăzătoarei, cel de-al 45-lea președinte al SUA (Donald Trump, după cum știm acum) va avea de înfruntat o criză care va prăbuși țara. „Toată lumea se va aștepta ca el să rezolve momentul de cumpănă, dar se va întâmpla contrariul; va duce țara de râpă, iar conflictele dintre nord și sud se vor agrava”. Firește, speculațiile pe marginea situației actuale încordate dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, cu toate primejdioasele escaladări care se înregistrează, au dus la... Baba Vanga.
Ghicitoarea în... sparanghel
O clarvăzătoare cu un „obiect al muncii” mai natural, după moda timpului, este Jemima Packington, din Evesham, Anglia, care ghicește în... sparanghel, notează anglenews.com. Are 61 de ani și se mândrește cu faptul că planta a ajutat-o să prezică criza financiară globală, înlăturarea de la putere a premierului britanic Gordon Brown, care la vremea respectivă părea aproape exclusă, ori victoria lui Andy Murray la Wimbledon. Pentru 2018, Jemima atrage atenția că vor urma, printre altele, demisia premierului britanic Theresa May, cutremure și erupții vulcanice în toată lumea, un conflict mondial major cauzat de SUA, spargerea „bulei bitcoin” sau întoarcerea lumii la cărțile în format fizic. „De regulă, predicțiile mele se adeveresc în proporție de 80%-90%”, afirmă Jemima după „consultarea” sparanghelului.
„Destinul nostru nu este scris în stele, ci în noi înșine“ (William Shakespeare, dramaturg)
Madam Marie şi soarta vedetelor
Timp de peste șapte decenii, cea rămasă cunoscută în opinia publică sub numele de Madam Marie a făcut preziceri în Asbury Park, din New Jersey. A ajuns o adevărată vedetă locală, întrucât a „văzut”, printre altele, faptul că Bruce Springsteen avea să devină un star de talie mondială pe vremea când cântărețul era doar un tânăr cu visuri mari. Știind despre predicție, interpretul a imortalizat-o ulterior în piesa „4th of July, Asbury Park (Sandy)”: „Ați auzit că polițiștii tocmai au săltat-o pe Madam Marie pentru că știe să prezică viitorul mai bine decât ei?”. Grație acestei „nișe” deschise de un star cu o astfel de anvergură, Madam Marie a făcut în continuare predicții pentru Diane Keaton, Ray Charles, Elton John sau Woody Allen, printre alții.