Main menu

header

663 14 1de Monica Beleneş şi Sorin Dumitrescu

Caravana campaniei „Nu am făcut destul”, inițiată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, ajunsă la cea de-a IV-a ediție, a acoperit în această toamnă cinci județe din zona Moldovei și, cu totul, jumătate dintre județele țării. Cadrele medicale au reușit astfel să informeze peste 1.000 de femei atât despre importanța autoexaminării sânilor, cât și despre cea a controalelor regulate.

Reticente în fața controalelor gratuite

De la an la an, numărul femeilor depistate cu probleme la sâni crește. Examinările gratuite din octombrie și din noiembrie, făcute de medici rezidenți și de studenți mediciniști din Iași, au scos la iveală faptul că peste 15% dintre femeile testate prezentau anormalități la sâni și aveau nevoie de un control de specialitate. Mai grav, aproape 50% dintre acestea aveau formațiuni de natură canceroasă. Cu toate acestea, multe au fost reticente și au refuzat pur și simplu să vină să facă o examinare gratuită. Chiar și atunci când erau informate despre riscurile bolii, tot nu se lăsau convinse.

Stați cu o mână deasupra capului, iar pe cealaltă țineți-o cu degetele lipite și în extensie

663 14 2Deoarece cancerul de sân se poate preveni, vă vom spune cu ce să începeți de acasă înainte de a ajunge la medic. După vârsta de 20 de ani ar trebui să vă palpați sânii lunar, de preferat după apariția ciclului menstrual și în fața oglinzii. Dar cum e corect să faceți această autoexaminare ne va spune doctor Silvia Miciner, medic ginecolog la MedLife. „O dată pe lună este bine să vă analizați sânii stând în fața oglinzii. Prima dată la exterior, pentru a observa dacă există vreo modificare care să vă dea de gândit. Mai exact, asta înseamnă orice schimbare a aspectului pielii (încrețitură, gropiță, roșeață, aspect de coajă de portocală), secreții sau modificări ale formei mamelonului. Apoi puteți trece la autoexaminarea mai aprofundată, de textură, pentru a fi sigure că nu există noduli, formațiuni care nu se văd cu ochiul liber. Pentru asta este necesar să stați cu o mână deasupra capului, iar pe cealaltă să o țineți cu degetele lipite și în extensie, după care începeți să vă palpați astfel: puneți palma pe tot sânul și masați-l pe rând, ca și cum l-ați împărți în patru cadrane. Superoextern (de la ora 12:00 la 15:00), inferoextern (de la ora 15:00 la 18:00), inferointern (de la ora 18:00 la 21:00) și superointern (de la ora 21:00 la 00:00). Cele mai multe probleme apar de obicei în cadranul superoextern. Ulterior, mâna care era deasupra capului se mută în șold și cealaltă se duce în axilă și se continuă palparea dinspre mână spre peretele toracic. Dacă în urma acestor manevre observați ceva suspect, ideal e să consultați un specialist. După vârsta de 40 de ani, o dată pe an este recomandat să faceți și o mamografie, deoarece riscul de cancer crește”.

„Palparea se face astfel: puneți palma pe tot sânul și masați-l pe rând, ca și cum l-ați împărți în patru cadrane. Superoextern (de la ora 12:00 la 15:00), inferoextern (de la ora 15:00 la 18:00), inferointern (de la ora 18:00 la 21:00) și superointern (de la ora 21:00 la 00:00). Cele mai multe probleme apar de obicei în cadranul superoextern. Ulterior, mâna care era deasupra capului se mută în șold și cealaltă se duce în axilă și se continuă palparea dinspre mână spre peretele toracic“

Autorităţile promit un program-pilot

În timpul desfășurării celei de-a IV-a ediții a campaniei „Nu am făcut destul”, autoritățile au anunțat că, de la începutul anului 2018, în România va începe programul-pilot de prevenire, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân, care ar urma să se desfășoare pe o perioadă de cinci ani. Acesta ar presupune testarea a peste 30.000 de femei, dintre care jumătate aparținând categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediu rural, șomere, grupuri etnice vulnerabile.