Main menu

header

857 12 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Tehnicile simple și fără efecte secundare de curățare a plămânilor pot aduce beneficii persoanelor care sunt expuse la poluarea aerului și celor cu afecțiuni cronice care afectează sistemul respirator - astm, boala pulmonară obstructivă cronică sau fibroză chistică. Specialiștii recomandă mai multe metode naturale de a menține plămânii în cea mai bună stare de sănătate.

Tusea controlată elimină toxinele

Tusea este modalitatea organismului de a elimina în mod natural toxinele pe care le-a prins în mucus, iar tusea controlată este o bună metodă de a se diminua excesul de mucus din plămâni, trimițându-l în sus, prin căile respiratorii, de unde poate fi eliminat. Potrivit experților, se poate recurge la următorul exercițiu: așezați-vă pe un scaun cu umerii relaxați, ținând ambele picioare drepte pe podea, încrucișați brațele peste stomac, inspirați încet pe nas, apoi expirați încet, în timp ce vă aplecați înainte, împingând brațele pe stomac, tușiți de trei ori în timp ce expirați, ținând gura ușor deschisă, faceți o mică pauză și repetați.

Inhalarea vaporilor de apă diluează mucusul

857 12 2Toxinele există pretutindeni, iar majoritatea oamenilor nu acordă o atenție specială respirației. În această epocă de expunere frecventă la poluare, la praf, noxe, chimicale de uz casnic, bacterii și virusuri, foarte multe persoane sunt predispuse la dureri pulmonare și probleme de respirație. Pentru menținerea sănătoasă a acestei părți a corpului, experții recomandă câteva metode naturale simple și la îndemână. Terapia cu abur, sau inhalarea cu aburi, implică inhalarea vaporilor de apă, pentru a deschide căile respiratorii și a ajuta plămânii să dreneze mucusul. Pentru persoanele care simt că se agravează anumite simptome în aer rece, care poate usca membranele mucoase din căile respiratorii și poate limita fluxul de sânge, aburul adaugă căldură și umiditate aerului, ceea ce poate îmbunătăți respirația și dilua mucusul din interiorul căilor respiratorii și plămânilor. Inhalarea vaporilor de apă oferă o ușurare imediată. Un studiu care a inclus mai mulți bărbați cu boală pulmonară obstructivă cronică, afecțiune care îngreunează respirația, a constatat că terapia cu mască cu abur a dus la frecvență cardiacă și respiratorie semnificativ mai scăzute decât alte tipuri de terapie.

Drenajul postural previne infecțiile

857 12 3Culcarea în diferite poziții și utilizarea gravitației pentru a elimina mucusul din plămâni este o tehnică ce poartă numele de drenaj postural. Această practică îmbunătățește respirația și ajută la tratarea sau prevenirea infecțiilor pulmonare, notează medicalnewstoday.com. Tehnicile de drenaj postural diferă în funcție de poziție. Astfel, pentru poziția pe spate, întindeți-vă pe podea, așezați perne sub șolduri, pentru a vă asigura că pieptul este mai jos decât acestea, inspirați încet pe nas și expirați pe gură (fiecare expirație ar trebui să dureze de două ori mai mult decât inspirația), continuați exercițiul câteva minute. Pentru postura laterală, întindeți-vă pe o parte, sprijinind capul pe un braț sau pe pernă, așezați perne sub șolduri, practicați modelul de respirație detaliat anterior, continuați câteva minute, apoi repetați pe cealaltă parte. Poziția pe burtă implică așezarea unui teanc de perne pe podea, apoi întinderea cu stomacul peste acestea (șoldurile trebuie să fie deasura pieptului), îndoiți brațele sub cap, pentru sprijin, practicați modelul de respirație indicat mai sus; continuați procedura câteva minute.

Exercițiile fizice favorizează oxigenarea

857 12 4Practicarea exercițiilor fizice regulate îmbunătățește sănătatea fizică și mentală și scade riscul multor afecțiuni de sănătate, inclusiv accident vascular cerebral sau boli de inimă. Pe de altă parte, exercițiile fizice forțează mușchii să lucreze mai mult, ceea ce crește rata de respirație, favorizând o aprovizionare mai mare cu oxigen. De asemenea, mișcarea îmbunătățește circulația, făcând organismul mai eficient în eliminarea excesului de dioxid de carbon, pe care îl produce atunci când face mișcare. Deși exercițiile fizice pot fi mai dificile pentru persoanele cu afecțiuni pulmonare, acești pacienți pot beneficia și de exercițiile regulate, la recomandarea și sub supravegherea unui specialist.

Alimente care combat inflamațiile

Dintre metodele profesionale de curățare a plămânilor se remarcă percuția toracică, metodă eficientă de a elimina excesul de mucus din plămâni. Un profesionist din domeniul sănătății sau un terapeut folosește mâna pentru a lovi ritmic peretele toracic, dislocându-se astfel mucusul prins în plămâni. Totodată, consumul anumitor alimente susține curățarea plămânilor și implicit asigură o bună stare de sănătate pentru întregul organism. În prima linie se află nutriția direcționată spre combaterea inflamațiilor căilor respiratorii, care face pieptul să se simtă greu și congestionat. Principalele alimentele care ajută la combaterea inflamației includ curcuma, legumele cu frunze verzi, cireșele, afinele, măslinele, nucile, fasolea și lintea. De asemenea, scorțișoara are un conținut foarte ridicat în antioxidanți puternici. Potrivit rezultatelor unui studiu care a comparat activitatea antioxidantă a 26 de condimente, scorțișoara s-a plasat pe primul loc, fiind urmată de usturoi și oregano. Și mierea de Manuka figurează pe lista marilor antioxidanți utili plămânilor, o cercetare recentă evidențiind capa- citatea acestui produs de a reduce nivelul de proteină reactivă C în cazul fumătorilor.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, expunerea la poluarea aerului duce la 4,2 milioane de decese în întreaga lume în fiecare an

Ceaiul de eucalipt relaxează bronhiolele

857 12 5Plantele medicinale, aliați naturali ai sănătății, includ formule de ceaiuri care contribuie semnificativ la curățarea plămânilor. Primul pe listă este ceaiul verde, care conține o mare cantitate de antioxidanți și contribuie la combaterea inflamațiilor. În același timp, este remarcabilă capacitatea ceaiului verde de a proteja chiar și țesutul pulmonar de efectele nocive ale inhalării fumului. Un studiu recent, care a implicat peste 1.000 de adulți din Coreea, a concluzionat că persoanele care au băut cel puțin două căni cu ceai verde pe zi au înregistrat o funcție pulmonară mai bună decât grupul de control. Un alt tip de ceai recomandat este cel de eucalipt, întrucât uleiul natural al acestei plante conține un antibiotic natural, numit cineol, cu proprietăți antivirale și antifungice. Eucaliptul relaxează plămânii și bronhiolele, înlăturând congestia și disconfortul, constituindu-se într-un remediu natural ideal pentru infecția în piept. Ceaiul se prepară astfel: se toarnă o cană cu apă fierbinte peste 1/2 linguriță cu frunze uscate de eucalipt, se acoperă și se lasă la infuzat timp de zece minute. Se adaugă miere după gust (opțional). Se consumă trei căni pe zi. Alte ceaiuri recomandate sunt cel de plămânărică, de pătlagină sau infuzia de măceș.