de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Nenumărate femei din toată lumea se confruntă cu foarte neplăcutele simptome ale menopauzei, de la bufeuri la insomnie și creșterea în greutate. Oamenii de știință încearcă permanent să inoveze în acest domeniu, întrucât manifestările acestei perioade firești din viața oricărei femei pot fi uneori debilitante.
Invenție destinată mănușilor cosmonauților
O tehnologie de ultimă oră dezvoltată de NASA poate ajuta femeile aflate la menopauză care se confruntă cu disconfort din cauza bufeurilor. Materialul inovator, destinat inițial mănușilor pentru spațiul cosmic, este acum folosit de producătorul de textile Louise Nicholson, care își propune să aline neplăcerile pregnante ale episoadelor de transpirație abundentă, care sunt obișnuite în această perioadă. „Am făcut câteva cercetări inițiale pentru a afla ce există pe piață și nu am găsit nimic în afară de îmbrăcăminte de noapte”, a declarat Nicholson, care a fondat Fifty One Apparel în Londra. Căutând în continuare, specialista a descoperit tehnologia numită Outlast, care cunoaște o reactualizare de zile mari. În anii 1980, Centrul spațial Johnson, de la NASA, căuta să îmbunătățească izolația mănușilor costumelor spațiale și a încheiat un contract cu Triangle Research and Development Corporation, pentru a investiga utilizarea așa-numitelor materiale „de schimbare de fază”. Acestea pot menține o temperatură constantă de la solid la lichid sau invers. Triangle a reușit să încorporeze sistemul în microcapsule, care să fie apoi folosite ca inserție de material pentru o mănușă de costum spațial.
Cămăși, topuri, pantaloni, eșarfe cu „schimbare de fază”
Mănușile cu această tehnologie nu au ajuns niciodată în spațiul cosmic, dar o altă firmă, Outlast Technologies, a achiziționat brevetul pentru material și l-a comercializat sub numele Outlast. Prin lipirea Outlast de fire celulozice, îmbrăcămintea realizată de Fifty One Apparel menține proprietățile de reglare a temperaturii ale materialelor cu „schimbare de fază”, dar în același timp păstrează aspectul și senzația țesăturilor de ultimă generație. Produsele inițiale au inclus o linie de cămăși, în patru stiluri, care au fost vândute consumatorilor din zona Londrei, iar acum firma a trecut în domeniul comerțului electronic pentru a vinde topuri, pantaloni și haine de noapte. De asemenea, compania și-a extins gama de produse cu tehnologie Outlast, incluzând în ofertă accesorii precum eșarfe și turbane. Recent, SUA au devenit a doua cea mai mare piață pentru acest tip de produse de la Fifty One, după Marea Britanie.
NASA estimează că aproximativ 1,3 milioane de femei intră la menopauză în fiecare an
Modelele mature care prezintă îmbrăcăminte dotată cu tehnologie Outlast au declarat că nu s-au simţit mai bine în toată viaţa lor
Sportul atenuează simptomele
Potrivit specialiștilor, neplăcerile menopauzei pot fi gestionate mai bine introducând în alimentație fitoestrogeni, care sunt similari ca structură cu estrogenul - tot mai puțin - şi care se găsesc în soia, linte, năut, cereale, seminţe de in, fructe şi legume. De asemenea, fumatul agravează bufeurile, transpiraţiile nocturne şi cefaleea, iar fumătoarele ajung la menopauză în general cu doi ani mai devreme decât femeile care nu fumează, deci este recomandat ca acest obicei să fie eliminat. Pe de altă parte, s-a demonstrat prin studii extinse că mişcarea în perioada menopauzei contribuie la o mai bună gestionare a simptomelor. Sunt de preferat mersul în pas alert, tenisul, alergatul, dansul, urcatul treptelor.