Main menu

header

909 14 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Dincolo de lumea aparatelor medicale complexe, menite să trateze afecțiuni grave, există unele inovații pe segmentul dispozitivelor simple și funcționale, inedite și cu forme ingenioase, care ajută la ameliorarea unor neplăceri de sănătate care au potențialul de a crea mult disconfort.

Nosebuddy, irigatorul nazal în formă de lampă

909 14 2Dispozitivul Nosebuddy este asemănător unei lămpi și folosește o metodă inedită pentru a ușura congestia sinusurilor. Se umple vasul cu apă sterilă, sărată și, cu capul înclinat, se toarnă într-o nară, prin înclinarea capului în lateral. Lichidul se scurge pe cealaltă nară, curățând mucusul. „Dispozitivul este de ajutor după o răceală, în timpul febrei sau pentru a trata problemele sinusurilor. Elimină congestia și curăță firele de păr minuscule din nas, ajutându-l să înceapă să lucreze eficient din nou”, explică profesorul Paul Chatrath, chirurg la Spire Hartswood Hospital, din Essex, Marea Britanie. Mai mult, un studiu publicat de Universitatea din Georgia, SUA, a analizat acest tip de irigare nazală la 79 de persoane cu COVID-19 și a constatat că s-au redus de opt ori spitalizările.

Gluga pentru somn… vertical!

909 14 3Căptușită cu pene de struț, o pernă descrisă ca „imersivă”, pe nume Ostrich Pillow, este de fapt o glugă concepută pentru somnul în deplasare, în condiții mai puțin favorabile poziției întins. Designul blochează lumina și zgomotul, perna are un orificiu pentru gură și nas, iar căptușeala face confortabilă sprijinirea capului pe suprafețe tari. „Oamenii nu pot dormi în poziție verticală - trebuie să ne eliberăm presiunea din corp atunci când ne odihnim. Combinat cu faptul că în timpul somnului se pierde tonusul muscular, ceea ce face capul mai greu, este dificil somnul într-un avion, de pildă. Aici ar putea interveni gluga. Cu siguranță aș folosi-o dacă aș zbura mult pe distanțe lungi”, susține expertul în problemele somnului Neil Stanley, din Farnborough, Anglia.

PSO-RITE masează un mușchi special: psoas

909 14 4Un instrument de plastic care nu arată ca și cum ar putea face masaj este creditat de unii specialiști în kinetoterapie ca foarte eficient pentru eliberarea tensunii dintr-un mușchi profund, dar foarte important, la care se ajunge mai greu prin mijloacele convenționale: psoas. Acesta leagă partea inferioară a spatelui de osul coapsei, iar contractarea sa este considerată responsabilă pentru multe dureri de spate și șold. Dispozitivul se așază pe podea, apoi pacientul își folosește greutatea corpului de pe fiecare parte, cu mișcări verticale, pentru a decontracta acest mușchi.

Dispozitivul în formă de Y numit Blaster Sonic curăță în doar zece secunde cu 15% mai multă placă bacteriană de pe dinți decât periuțele obișnuite

Greutăţi pentru degetele afectate de artrită

O trusă cu elemente de formă ciudată este realizată pentru a-i ajuta pe cei care se recuperează după un accident vascular cerebral sau care au probleme cu artrita. Poartă numele de Fingerweights și este o colecție de greutăți mici, de maximum 30 grame fiecare, care sunt purtate pe degete pentru a le întări. „În caz de artrită, sunt recomandate exercițiile care să mențină articulațiile flexibile și mușchii din jur mai puternici. Acestea pot fi pur și simplu exerciții de forță de prindere folosind mingi de cauciuc, care stimulează puterea de prindere, iar adăugarea de greutăți poate duce la îmbunătățiri și mai mari”, detaliază Rod Hughes, reumatolog la Ashford și St Peter’s NHS Trust, din Surrey.