Main menu

header

674 11 1de Daniel Alexandrescu şi Alexandru Brădescu

Dacă vă prinde ora 3:00 şi încă mai număraţi oiţe, cele opt ore de somn pe noapte neîntrerupte fiind doar o poveste frumoasă pentru dumneavoastră, atunci yoga v-ar putea ajuta. După cum avertizează cercetătorii de la Harvard, pe termen scurt, odihna insuficientă afectează gândirea, starea de spirit şi abilitatea de a reţine informaţii şi poate creşte riscul pentru diferite accidente. Pe termen lung, consecinţele sunt şi mai grave şi includ obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare şi decesul prematur. Un alt studiu recent confirmă că şapte nopţi consecutive de somn insuficient pot duce la peste 700 de mutaţii genetice. Dacă nu reuşim să ne înlocuim şi să ne odihnim celulele vechi, bolile degenerative sunt fără doar şi poate următorul pas. Andreea Lada, fondatoarea Şcolii Iubirii şi instructor de yoga, vă explică modurile în care puteţi scăpa de insomnii cu ajutorul tehnicilor yoga.

Printre cele mai bune tehnici împotriva insomniei

674 11 2Somnul de calitate, la fel ca şi mâncarea plină în nutrienţi sau exerciţiile fizice, reprezintă nevoi de bază ale corpului. Specialiştii recomandă între şapte şi nouă ore de somn pe noapte pentru persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani şi şapte, opt ore pentru adulţii de peste 65 de ani. Dacă nu reuşiţi să vă odihniţi cel puţin şapte ore pe noapte, ar fi cazul să vă schimbaţi stilul de viaţă şi să vizitaţi un medic, deoarece această stare ar putea ascunde probleme la nivel psihologic. Există numeroase modalităţi prin care puteţi reface ciclul de somn. O dietă echilibrată, exerciţiile fizice regulate şi utilizarea redusă a gadgeturilor electronice sunt un punct minunat de plecare. Însă studiile arată că activităţile meditative şi de relaxare, cum este, de exemplu, yoga, vă pot ajuta să vă odihniţi profund. Iată câte argumente solide, dovedite ştiinţific, ce poziţionează yoga în categoria celor mai bune remedii naturiste de a vă rezolva problemele de somn.

Relaxează sistemul nervos

Sistemul nervos este responsabil pentru somnul odihnitor din timpul nopţii, iar activitatea intensă a acestuia reprezintă principalul impediment împotriva somnului. „Yoga, ce implică posturi fizice şi exerciţii de respiraţie, oxigenează şi creşte cantitatea de sânge ce ajunge în centrul de somn al creierului. Astfel, sistemul nervos se calmează, iar ciclul de somn începe să se normalizeze. Unele dintre posturile recomandate pentru relaxarea sistemului nervos sunt uttanasana (postura aplecată a capului la picioare), halasana (postura plugului: întins pe spate, cu picioarele aduse peste trunchi şi cu bărbia în piept) şi savasana (relaxarea completă pe spate cu picioarele uşor depărtate, la fel şi braţele de corp). Însă exerciţiile de respiraţie cum sunt bhastrika sau sudarshan kriya yoga (n.r. - mişcări ritmice de respiraţie ce implică încordarea şi relaxarea muşchilor abdomi- nali) ar trebui evitate seara, deoarece acestea cresc nivelul energiei din corp şi, prin urmare, vă va fi greu să adormiţi apoi”, a explicat Andreea Lada.

Reduce anxietatea şi stresul

Stresul este problema secolului al XXI-lea. Poate îl considerăm o consecinţă normală pentru viaţa modernă, însă efectele sale nu ar trebui ignorate. Stresul contribuie la creşterea tensiunii arteriale, la boli cardiovasculare, risc de cancer şi la o pleiadă de alte boli. Conform Asociaţiei de Probleme de Anxietate din America, 70% dintre persoanele intervievate care suferă de anxietate şi de stres au probleme cu somnul. Mai mult decât atât, 54% dintre respondenţi au spus că problemele lor psihice au crescut anxietatea referitoare la adormit. „Odihna profundă datorată exerciţiilor de yoga este atribuită abilităţii de a relaxa mintea prin focalizarea pe momentul prezent şi pe activitatea în sine. Concentrându-vă atenţia asupra unui singur punct vă ajută să eliberaţi energia blocată ce ar putea cauza stresul. O soluţie foarte simplă pentru a elimina stresul constă în a petrece câteva minute înainte de somn realizând nişte poziţii de yoga uşoare pe o saltea sau în pat”, a adăugat instructorul de yoga.

Dacă nu sunteţi iniţiaţi în tainele yoga, vă puteţi bucura de beneficiile sale cu ajutorul cursurilor online gratuite în fiecare dimineaţă, între orele 7:30 şi 8:15, prin transmisie live pe www.scoalaiubirii.ro. Iar pentru a afla mai multe beneficii despre yoga somnului şi metode de relaxare puteţi participa la taberele de trei zile organizate de Şcoala Iubirii.

„O soluţie foarte simplă pentru a elimina stresul constă în a petrece câteva minute înainte de somn realizând nişte poziţii de yoga uşoare pe o saltea sau în pat“

Posturi recomandate înainte de culcare

674 11 3Unul dintre cele mai importante aspecte ale yoga este efectul regenerator din toate laturile vieţii. Lucrând la nivel energetic, hrănim celulele din interior, aducem vindecare în corpurile nevăzute, şi astfel în plan fizic se elimină toxinele şi se revitalizează tot corpul până la nivel celular. Exerciţiile de respiraţie ajută corpul să se oxigeneze, în timp ce mişcările uşoare de yoga au un efect calmant, ce influenţează în mod pozitiv ciclurile de odihnă. „O practică zilnică, regulată de yoga vă va îmbunătăţi starea nu doar pe parcursul zilei, dar va influenţa şi modul în care corpul dumneavoastră se va relaxa noaptea. Yoga se recomandă chiar şi înainte de somn, poziţii precum balasana (foto 1; postura copilului, ghemuit şi capul între braţele întinse în faţă), janu sirsasana (foto 2; postura capului la picioare în şezut, cu un ghenunchi flexat) sau baddha konasana (foto 3; postura fluturelui, în şezut, cu spatele drept şi tălpile lipite)”, a completat Andreea Lada.

674 11 4674 11 5A reuşi să aveţi un somn de calitate poate fi o provocare atunci când aveţi prea multe lucruri în minte. Studiile confirmă că obiceiul nostru de a utiliza gadgeturile înainte de culcare contribuie la dificultăţile în a adormi. Experţii recomandă să aveţi un ritual înainte de somn, care să nu implice alcool, cafeină, gadgeturi electronice şi prea multă gândire. Câteva poziţii de yoga integrate în rutina zilnică reprezintă un mod perfect pentru a reduce zgomotul mintal din timpul zilei şi a relaxa corpul.