Bullterrierul a fost utilizat la origine în special pentru luptele de câini, pe bani. El a apărut în jurul anului 1835 în Marea Britanie, în urma încrucişării unui bulldog cu un terrier, din dorinţa de a realiza cel mai „tare” câine de luptă. Ca un paradox, în ziua de azi el a devenit unul dintre cei mai iubiţi câini de companie. Trăsătura fizică principală a acestui câine este musculatura, ce îi conferă o forţă deosebită în raport cu talia. De asemenea, forma capului său, asemănătoare unui ou, este foarte diferită de a celorlalţi câini. Ochii sunt mici şi căprui, urechile sunt apropiate, gâtul, omoplaţii şi restul corpului sunt musculoase, iar pieptul e adânc. Coada este mică, iar blana e scurtă şi netedă.
Alb complet sau colorat
Bullterrierul este întâlnit în două varietăţi: alb şi colorat (roşcat, cafeniu, dungat pe fond cenuşiu etc.). Iniţial, varietatea de culoare a rasei cel mai frecvent întâlnită era cea dungată, dar din 1860, când a fost creată varietatea albă, acest câine a câştigat şi mai multă popularitate. Bullterrierul standard are o înălţime la nivelul greabănului de 51-61 cm şi o greutate de 20-36 kg.
Un peşte cu spini veninoşi, care trăieşte în mod normal în Mediterană, a fost zărit, recent, în Tamisa, în Tilbury, Essex. Peştele, care trăieşte la mică adâncime, aproape de mal, în nisip, poate ajunge până la 50 cm lungime. Specimenul descoperit în Tamisa măsoară doar 30 cm, fără ca acest lucru să-l facă mai puţin periculos. Potenţialul de ucigaş al acestui peşte a fost dovedit în 1927, când un pescar a murit după ce a călcat pe el. 
Nu de puţine ori se întâmplă ca la cabinetele de veterinar să se prezinte persoane cu animale împuşcate, în urma neglijenţei, a unor acte de violenţă gratuită sau a unor accidente petrecute la domiciliu ori la vânătoare. Doctorul Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală, ne-a spus cât de grave sunt aceste răni şi ce trebuie făcut. Traumatismele provocate prin împuşcare sunt diferite din punct de vedere al gravităţii lor, în funcţie de tipul de proiectil răspunzător, de zona afectată şi de distanţa de la care s-a tras.
Există multe varietăţi de melci care provin din multe zone tropicale ale lumii, însă numai câteva dintre acestea pot supravieţui în acvarii. Pe lângă farmecul lor aparte, aceştia au şi un rol pozitiv, prin faptul că obişnuiesc să cureţe solul de alge indezirabile şi de resturi de mâncare. Când mergeţi la magazine alegeţi melcii activi sau care stau lipiţi pe geam. Când îi introduceţi în acvariu este important să nu suprapopulaţi acvariul cu ei. Începeţi cu un melc la 25 de litri de apă şi continuaţi treptat doar dacă cei din primul grup au supravieţuit. În cazul în care vă treziţi că aveţi prea mulţi melci le puteţi pune seara o frunză de salată în acvariu, iar dimineaţa ea va fi acoperită de melci şi astfel puteţi înlătura exemplarele nedorite.
Porcuşorii de Guineea sunt rozătoare care au devenit foarte îndrăgite de posesorii de animale de companie. Chiar dacă sunt micuţi şi nu par foarte inteligenţi, aceştia pot fi învăţaţi diverse lucruri, prin repetiţie şi asocierea dintre cauză şi efect, cu ajutorul recompenselor. De exemplu, să vină atunci când sunt chemaţi sau să utilizeze litiera.
Obişnuirea cu mâna stăpânului
Atunci când porcuşorii sunt mici sau când au fost ţinuţi numai în cuşcă, ei sunt sperioşi şi nu vin când le întindeţi mâna. Uneori, această experienţă poate fi chiar traumatizantă pentru ei. De aceea este bine ca de câteva ori pe zi, timp de o săptămână, să exersaţi. La început bâgaţi mâna în cuşcă sau în acvariu şi ţineţi-o acolo fără să o mişcaţi. Exersaţi de mai multe ori. A doua zi mişcaţi puţin mâna, iar a treia zi şi a patra introduceţi mâna cu mâncare şi lăsaţi-l pe porcuşor să se apropie. În ziua următoare e bine să îl şi atingeţi puţin şi apoi, în perioada următoare, puteţi face acest lucru urmat de oferirea hranei. Cu timpul, el vă va lăsa să îl şi ridicaţi câte puţin şi apoi să îl transportaţi fără a-l speria.
Utilizarea litierei
Scoateţi porcuşorul din cuşcă sau din acvariu şi lăsaţi-l să zburde în libertate zece minute. Puneţi-l la loc în căsuţa lui până îşi face nevoile şi apoi eliberaţi-l din nou şi repetaţi această acţiune atunci când îl vedeţi că îşi caută un loc pentru a urina. Astfel, el va învăţa că nu are voie să îşi facă nevoile în zona externă şi că se poate juca în voie dacă este cuminte, iar dumneavoastră veţi scăpa de petele de pe mochetă.
Chemarea şi recompensa
Dacă porcuşorul dumneavoastră are un nume este bine să şi înveţe să vină la comandă. Pentru aceasta, întâi trebuie să băgaţi mâna în acvariu cu ceva bun, să îl strigaţi pe nume, să îl lăsaţi să se apropie şi apoi să îi daţi mâncarea. Repetaţi de opt-zece ori timp de două-trei zile. Apoi scoateţi-l afară din cuşcă şi procedaţi la fel. Veţi observa că micuţul rozător va asocia numele său cu mâncarea şi poate chiar vă va răspunde printr-un chiţăit.
Chow-chow - Căţeluşul-leuşor
O femelă de panda uriaş de la o Grădină Zoologică din vestul Japoniei a născut doi pui, eveniment foarte important, deoarece această specie este pe cale de dispariţie.
O premieră absolută în Japonia
Urşii panda se află pe cale de dispariţie, din cauza ratei reduse de înmulţire pe cale naturală, o femelă 
de panda uriaş fiind fertilă doar o dată pe an. Tocmai din acest motiv, când Rauhin, femela panda în vârstă de 7 ani, a născut recent un pui mascul şi o femelă, toată lumea a rămas uimită. Proaspăta mămică a devenit prima femelă de panda uriaş născută şi crescută în Japonia ce a născut în captivitate la o Grădină Zoologică. „Suntem extrem de fericiţi că o femelă de panda născută şi crescută în Grădina noastră Zoologică a adus pe lume doi pui”, a declarat Tomoko Kumakawa, purtătoarea de cuvânt a Parcului Zoologic Adventure World din prefectura Wakayama.
Masculul a fost adus din China
Nu se ştie dacă această naştere este rezultatul împerecherii pe cale naturală dintre femela de panda şi un mascul adus din China, pentru că veterinarii de la această Grădină Zoologică au apelat şi la procedura de inseminare artificială, pentru a îmbunătăţi şansele lui Rauhin de a avea pui.
În fiecare an, la 4 octombrie este sărbătorită Ziua Internaţională a Animalelor, instituită de Organizaţia Internaţională pentru Protecţia Animalelor în 1931, în memoria Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan şi protectorul animalelor.
Prima lege
Prima lege pentru protecţia necuvântătoarelor s-a numit „Martin’s Act” şi a fost votată de Parlamentul britanic la 22 iulie 1822. După 1945, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial Ziua Internaţională a Animalelor, fiind sărbătorită an de an pe întregul mapamond. De atunci, în fiecare an, la această dată se organizează în toată lumea diverse evenimente dedicate animalelor şi iubitorilor lor şi se încearcă închegarea relaţiei dintre oameni şi necuvântătoare prin acţiuni caritabile sau de divertisment.
Sărbătoare împrumutată
La noi în ţară, această sărbătoare a început să fie din ce în ce mai cunoscută şi apreciată, la fel ca şi Halloween sau Valentine‘s Day, deşi este una împrumutată, noi neavând o tradiţie în acest sens. Singura dată în care necuvântătoarele sunt amintite şi preţuite la noi este de Bobotează, atunci când locuinţele sunt sfinţite, iar animalele nu sunt nici ele uitate şi sunt stropite cu apă sfântă. Cu această ocazie, în mai multe oraşe din ţară au fost organizate diverse evenimente (concursuri, expoziţii, târguri pentru adopţii), din dorinţa de a le oferi un cămin micuţelor patrupede şi de a-i ajuta pe români să conştientizeze faptul că acestea au nevoie de protecţie şi de responsabilitate pentru a dispărea de pe străzi şi pentru a creşte în case.
O scroafă de la o fermă din Ucraina are grijă de trei pui de tigru abandonaţi de mama lor biologică. Cei trei pui au fost născuţi în cursul 
săptămânii trecute la Grădina Zoologică din oraşul Dnipropetrovsk, însă mama lor i-a ignorat şi a refuzat să-i alăpteze. Astfel că îngrijitorii au luat puii şi i-au dus la o fermă din apropiere, unde o scroafă tocmai născuse 12 purceluşi. Scroafa nu a fost deloc deranjată când nou-veniţii au început să sugă lapte alături de puii ei naturali.
O curte deosebit de îngrijită, în care o mână de păuni sau de fazani se simt ca în sânul lui Avraam, pare parcă mai frumoasă. Acestea sunt zburătoare doar cu numele, pentru că nu se „înghesuie” să se ridice prea mult de la sol.
Păunii, păsări magnifice, nepretenţioase
Păunul - Pavo Cristasus - este originar din India, fiind considerat una dintre cele mai frumoase păsări decorative. În ciuda aspectului deosebit, păunul este foarte puţin pretenţios la adăpost sau la hrană, rezistând bine la temperaturile scăzute din iernile româneşti. Cu toate acestea, este nevoie să li se asigure măcar un adăpost simplu. Pentru a se reproduce, un mascul trebuie să aibă cel puţin trei ani, iar femelele doi. Primăvara, femela depune cinci sau şase ouă (în anumite situaţii chiar mai multe), pe care le cloceşte cu mare grijă cam o lună. Deşi puii rezultaţi sunt foarte sensibili în primele 14-18 zile, se cresc destul de uşor după această perioadă. Ca hrană, păunii nu sunt deloc pretenţioşi, 
necesitând aceeaşi mâncare ca şi curcile. Dacă toate condiţiile minime sunt îndeplinite, un păun poate trăi şi 20 de ani.
Fazanii, populari în România
Originari din zona temperată a Asiei, de la Munţii Caucaz până la Marea Japoniei, aceste păsări se găsesc şi în prezent, în număr destul de mare, în stare de sălbăticie. Făcând parte din ordinul Galiformes, familia Phasianidae, în România se găsesc câteva specii precum: fazanul comun de vânătoare, fazanul negru, fazanul japonez, fazanul mongolez şi cel chinezesc. În afară de fazanii de vânătoare, la noi mai cresc fazanul auriu şi argintiu şi speciile Amherst şi Reevezi. Este de preferat ca adăposturile fazanilor aflaţi în captivitate să se amplaseze lângă păduri, dar dacă acest lucru nu este posibil, nu este o tragedie, aceste păsări fiind destul de adaptabile. Într-un adăpost trebuie să plasaţi câte cinci-şase femele la un mascul. Hrănirea fazanilor în padoc trebuie să se facă o dată pe zi, cam la aceeaşi oră. Mâncarea este constituită dintr-un amestec de grăunţe de porumb, cânepă, mei, floarea-soarelui, orz şi orez, calculând câte 70-80 g pentru fiecare exemplar. O dată cu începerea oatului trebuie să variaţi raţia de mâncare, amestecând şi 24% proteine.