Legumă aparent banală, cartoful reprezintă o sursă excelentă de betacaroten, substanţă antioxidantă absolut necesară organismului uman. Un singur cartof ne furnizează mai mult decât doza zilnică recomandată de vitamina A, o treime din doza zilnică recomandată de vitaminele C şi B6, precum şi foarte mult potasiu şi fier, dar şi vitamina K, antihemoragică şi antianemică, şi sulf, care are rolul de a combate seboreea. Consumaţi cu tot cu coajă, cartofii sunt o sursă extraordinară de fibre solubile şi insolubile, ceea ce ajută la diminuarea colesterolului. Cartoful contribuie totodată la eliminarea acidului uric, fiind indicat în gută, artroză şi reumatism. Slab hipnotic, dar şi calmant, cartoful e foarte bun pentru persoanele care suferă de insomnii, crampe sau tuse, pe fond nervos. Mai mult, cartofii determină o ameliorare a stării generale a celor suferinzi şi favorizează cicatrizarea rănilor. Copt în cenuşă, cartoful este indicat chiar şi diabeticilor, păstrându-şi atît savoarea, cât şi calităţile nutritive. 
Hipertiroidismul este o afecţiune ce se caracterizează prin excesul de hormoni tiroidieni. Tratamentul hipertiroidismului poate consta în administrarea de medicamente antitiroidiene sau în injectarea de iod radioactiv, pentru a reduce secreţia de hormoni tiroidieni. În unele cazuri, tratamentul este chirurgical, constând în ablaţia parţială a tiroidei. Deşi hipertiroidismul poate fi fatal atunci când nu este depistat, majoritatea pacienţilor răspund la tratament o dată ce boala este diagnosticată şi tratată. 
În ţara noastră se cultivă experimental în unele zone mai ferite de geruri mari, respectiv în Banat şi în Baia Mare, pe locuri însorite şi soluri fertile, cu condiţia ca temperaturile din timpul iernii să nu coboare sub minus 15 grade Celsius. Cu toate că foarte multe specii de eucalipt sunt arbori sau arbuşti, există şi specii care ajung la 97 m înălţime! Frunzele sunt bogate în flavonoide liposolubile, taninuri, rezine, cumarine, ceară, piperitonă şi, mai ales, ulei eteric aromatic, cu miros puternic, foarte plăcut.
Cunoscut de asiatici de aproape două mii de ani drept o plantă cu reale virtuţi terapeutice, ghimbirul are efecte asupra vertijurilor, dar şi a problemelor reumatice şi digestive. 
Miezul de nucă are o cantitate de 65% grăsimi, albumine 15% şi multe săruri minerale. Infuzia din frunze de nuc combate diareea şi ajută copiii bolnavi de rahitism. Pentru leucoree, femeile pot folosi infuzie, cu care fac spălături vaginale. Într-o jumătate de litru de apă se pun patru-cinci linguri cu frunze de nuc, se dau un clocot, se strecoară şi cu această compoziţie se fac spălăturile. Viermii intestinali sunt omorâţi şi eliminaţi de următorul produs: se face suc de cartofi cruzi, ce se amestecă bine cu câteva linguri cu ulei de nucă. Se bea câte un păhărel de două ori pe zi. 
Cresonul - Lepidium sativum - este o plantă erbacee legumicolă anuală din familia cruciferelor, cu flori albe mici. Cresonul este cultivat pentru frunzele sale, ce sunt întrebuinţate ca salată sau drept condiment. Deşi există aproximativ 40 de specii de creson, cel mai des utilizate sunt cresonul de fântână, condurul-doamnei şi gălbenelele alpestre.
Bun regenerator celular
Cresonul conţine uleiuri esenţiale sulfurate, substanţe ce acţionează asupra bronşitelor cronice, tusei persistente, catarului pulmonar, dar şi a tusei convulsive. Alte substanţe benefice asupra organismului şi care se regăsesc în compoziţia cresonului sunt: carotenul, sulful şi calciul. Mulţumită compoziţiei sale, planta se dovedeşte a fi şi un tonic, un regenerator celular, redând supleţea pielii şi a părului. Sucul, ce se obţine prin introducerea frunzelor proaspete la centrifugă, poate fi utilizat cu succes în prevenirea bolilor contagioase, a oboselii, a anemiei, dar şi pentru drenarea şi stimularea ficatului, a rinichilor şi a stomacului. Efectele acestui suc sunt excelente, cu condiţia să fie băut imediat.
Vă doare capul? Durerile sunt provocate cel mai adesea de stres? Nimic mai simplu. Totul dispare dacă veţi consuma la nevoie o cană cu ceai obţinut din pălării de floarea-soarelui. Pentru o eficacitate sporită se recomandă să înmuiaţi feşe sterile în ceai, pe care ulterior le aplicaţi pe tâmple. Persoanelor cu sensibilitate mare la răceli şi gripe li se recomandă tinctura de petale de floarea-soarelui, acestea având o putere extraordinară în creşterea imunităţii. Mod de preparare: se taie foarte fin petalele de floarea-soarelui, se pun într-un borcan până se umple trei sferturi şi se toarnă deasupra alcool. Se lasă la macerat două săptămâni, apoi se filtrează. Se recomandă o linguriţă de trei ori pe zi, diluată într-o jumătate de pahar cu apă, timp de trei săptămâni. 
Chimenul este printre puţinele condimente originare din România, fiind utilizat la scară largă în trecut în tratarea diverselor afecţiuni. Decoctul şi ceaiul din seminţe de chimen se dădeau pe vremuri copiilor, mici pentru a scăpa de bube şi pentru a estompa durerile de burtă. De asemenea, fetele se spălau cu zeamă de chimen călduţă, pentru a avea faţa curată. Chimenul fiert în lapte sau în apă se lua pentru bolile de inimă, iar pisat şi pus cu puţin unt pe burtă era considerat remediul excelent contra durerilor de stomac. Ceaiul din chimen era eficient şi împotriva răcelilor. Studii recente reflectă eficienţa chimenului în ceea ce priveşte colonul iritabil, astenia, colita şi mirosul neplăcut al respiraţiei. 
Lipsa totală a apetitului sexual la femei, cunoscută sub numele de frigiditate, îşi găseşte rezolvarea folosind metodele naturiste. Având drept cauze principale factori psihici, cum ar fi raporturi sexuale inadecvate, stresul sau oboseala cronică, boli ale organelor genitale şi, nu în ultimul rând, teama de sarcină, frigiditatea afectează, în acest moment, trei femei din zece. Lipsa libidoului poate fi prevenită printr-o viaţă cât mai echilibrată, evitarea pe cât posibil a stresului şi crearea unei bune dispoziţii, precum şi respectarea regulilor de igienă intimă. Se recomandă consumul a cât mai multor legume (usturoi, ceapă, morcovi, spanac, ovăz, grâu, ardei, ouă, roşii, salată verde), dar şi a fructelor şi a tărâţelor. 
Cicoarea, pe numele ei ştiinţific Chihorium intybus, este o plantă pe cât de frumosă la aspect, pe atât de folositoare în medicina naturistă. Creşte pe pajişti şi fâneţe, pe marginea drumurilor, dar şi în grădini şi se pretează chiar la cultivarea în scopuri terapeutice. Principalele boli în care este indicată sunt: furunculoză şi acnee (administrată sub formă de ceai, în asociaţie cu rădăcină de brusture şi trei-fraţi-pătaţi), în angiocolite, deschinezii biliare, constipaţii cronice, tuse, insuficienţă cardiacă, seboree. Extern este folosită în vindecarea rănilor şi tăieturilor.