Editoriale

La taifas cu... Banderas şi Almodovar

Antonio Banderas e aproape de nerecunoscut în personajul care se vrea un Almodovar, cineast nesigur pe propriile sale creații, de acum peste trei decenii, restaurată și prezentată la Cinematecă. Stilul său de joc nu numai că i-a adus un premiu la Cannes, dar este atât de nuanțat și pe alocuri de un umor nebun, încât parcă ți-ai dori să vezi și să tot vezi această peliculă. Scenariul e construit cu întoarceri în timp, în copilăria lui Salvador, care pentru că avea voce fusese ales la cor, și scăpase de orele de geografie și de anatomie, materii pe care le va învăța, direct, în practică, pe prima datorită călătoriilor pe la festivaluri cu producțiile sale, iar pe cea de-a doua, din pricina unei sănătăți șubrede și „asezonate” cu ceva băutură nocivă, în doze mari, plus heroină.

La taifas cu... RAMBO

După prima luptă / First Blood, care se întâmpla în 1982, Sylvester Stallone a recidivat, promițând că va fi totuși ultima variantă și cel mult va mai apela la Rocky, ca să nu-l uităm. Știați, oare, că în Serbia există o statuie a lui ca personaj și chiar s-a votat pe cine să imortalizeze în centrul unui orășel? O ficțiune! Dar să ne întoarcem la veteranul nostru din războiul din Vietnam, care părea că s-a potolit, s-a retras într-un ranch și crește cai, plus o adolescentă, care îi va schimba viața tihnită, pentru că se trezește într-o vâltoare mexicană cu trafic de carne vie. După cum știm, din păcate, o îndeletnicire universal valabilă. Ca să fie mai atașant, are grijă să fie și narator, cu vocea lui inconfundabilă (știu, pare un loc comun, dar e întru totul valabilă remarca, în situația dată). Scena cea mai frumoasă rămâne a pașilor căluților, care par să danseze pe nisip, într-o coregrafie de invidiat. În rest, efecte speciale, răzbunări, arme albe și de foc și explozibil, că dă bine în cadru.

La taifas cu... Joker

De la cărțile de joc știm că este vorba despre un personaj, culmea, benefic, nu pricep de ce, între timp, a ajuns unul de coșmar. Asta se datorează benzilor desenate, în care s-a făcut un fel de amestec între un clovn și o prezență masculină, inițial de influență germană, preluat ulterior de francezi. Noi am preferat adesea denumirea italienească: Jolly Jocker. La tarot e supranumit Nebunul și poate că și de aici le-a venit ideea să-l transforme într-o figură înspăimântătoare, pe care de-a lungul timpului au întruchipat-o Jack Nicholson și răposatul Heath Ledger, printre cei mai celebri. Dar lista e mult mai lungă. Joaquin Phoenix avea să fie alegerea lui Todd Phillips, pentru acest prequel, adică începuturile criminalului fioros și o oarecare explicație, mai mult sau mai puțin psihanalitică, a comportamentului său (să nu uităm că tot acest regizor a făcut scenariul lui „Borat”, filmat în România, iar protagonistul râzărețului de vise rele a turnat și el aici o altă peliculă, cu care s-a ajuns la Veneția, westernul „Frații Sisters”).

La taifas cu... Clovnul IT

Clovnul de speriat, rânjitul, revine. În mod paradoxal, toți minorii de-abia îl așteaptă! După 27 de ani, puștii de altădată își retrăiesc toate coșmarurile, plus încă vreo câteva. Stephen King, a cărui idee a fost acest monstru înspăimântător, a ales să joace și el în rolul unui negustor bizar, dintr-un magazin în care ar fi mai bine să nu intri. Până și Peter Bogdanovich (octogenarul căruia îi place să spună că a fost conceput în Europa și născut la New York, pasionat de Noul Val Francez, autorul producțiilor cult ale anilor ’70, „Luna de hârtie”, „Ultimul spectacol cinematografic” sau „Ce se întâmplă, doctore?”, acum își joacă propriul personaj, al regizorului) a fost cooptat deopotrivă, dar și vedete extrem de pe val, precum roșcata Jessica Chastain, de data aceasta într-un rol de abuzată și ceva mai simpatică decât în recentul „Dark Phoenix”, în așteptarea unei distribuiri la sinistrul austriac, multipremiat la Cannnes Michael Haneke.

La taifas cu... DOWNTON ABBEY

Splendidă surpriză tipic englezească, un episod de lungmetraj păstrând în mare parte din personajele văzutului și revăzutului foileton, atât de îndrăgitul „Downton Abbey”, după numele conacului, unde alături de lorzi și lady conviețuiesc cei care constituie personalul esențial, mai cu seamă când în vizită se anunță Regele și Regina, în anul de grație 1927. Mese splendid aranjate, o cină cu tot felul de întâm- plări, mașinuțe de epocă, adevărate bijuterii, pe lângă cele de preț, trenuri pline de nostalgie și mai ales protocolul extrem de sever. Apoi păreri pro și contra Monarhie și replici de neuitat, într-un ping-pong de dialoguri de invidiat. Ideea că poți să îndrăgești și pe cineva căruia nu-i împărtășești ideile, mai ales pe cele politice, că în viață trebuie să ai cel puțin o mare iubire, una esențială, adevărată, care merită să rămână în memorie.

La taifas cu... Raoul Taburin

Personajul principal are nu neapărat un secret, ci o problemă. Cum încearcă să-i spună cuiva că nu știe să meargă pe bicicletă, grav pentru un francez (chiar dacă actorul adult Benoît Poelvoorde e născut la Namur, în Belgia), brusc din cer cade un fulger, care poate fi fatal. Știm că interpretul l-a jucat chiar și pe Dumnezeu în „Testamentul nou-nouț”, dar totuși... Scenariul pornește de la un roman grafic, adică niște benzi desenate, semnate de un autor extrem de bine cunoscut, pentru caricaturile sale, Jean-Jacques Sempé, care, împreună cu René Goscinny, l-au creat și pe Micul Nicolas, după care s-au ecranizat deja mai multe aventuri.

La taifas cu... TARANTINO

Cel de-al nouălea Tarantino, așa cum le place tuturor să facă numărătoarea, a plecat de la Cannes exact cu ceea ce a sperat regizorul, și anume Palm Dog-ul pentru personajul lui Brandy, cățelușa extrem de bine dresată și parcă mai talentată decât toată lumea. Recunosc că Brad Pitt (care aduce amețitor cu James Dean) este senzațional în rolul dublurii, de pe ecranul hollywoodian de acum câteva decenii, a personajului interpretat voit nereușit de Leonardo DiCaprio. Aluziile la serialele vremii, printre care unele au ajuns și pe la noi, pe micile ecrane alb-negre, ca de exemplu „Mannix”, dar și referiri la emisiuni tv și drame mai mult decât îngrozitoare precum uciderea lui Sharon Tate (interpretată fără suficientă inocență de Margot Robbie, mai ales că o revedem pe cea reală, în scena în care se merge la cinema), care aștepta un copil cu Roman Polanski.