de Gabriela Niculescu
- „Vedetele parodiate au dovedit că au simţul umorului”
Show-ul „Mondenii” revine în forţă cu cel de-al zecelea sezon de comedie şi îl veţi putea viziona din 28 februarie, de luni până miercuri, de la ora 23:00, la Prima TV. Faptul că actorii protagonişti sunt urmăriţi de o ţară întreagă este dovedit de longevitatea lor. Andreea Grămoşteanu, Mirela Zeţa, Angel Popescu şi colegii lor de platou dau naştere personajelor siropoase şi captivante, subliniind cu mult umor calităţile şi defectele unor personalităţi precum Sorin Oprescu, Mihaela Rădulescu, Elena Udrea, Oana Zăvoranu, Ştefan Bănică Jr, Gheorghe Hagi şi mulţi alţii. Dacă vreţi să pătrundeţi în culisele vieţii „mondenilor”, citiţi rândurile următoare.
Read more: Mondenii încep sezonul 10de Cătălina Tăgârţă
A părăsit catedra şi elevii pentru scenă şi camerele de filmat şi e mândră de tot ce a realizat până în prezent. Lorenna, cunoscuta cântăreaţă, prezentatoare tv, actriţă şi compozitoare a obţinut în 2009 Discul de Aur pentru albumul „Criza vine, criza trece, hai române şi petrece”, cu 60.000 de unităţi vândute, iar luna aceasta a lansat „A opta minune”, în prezent pregătind alte două albume. Vedeta ne-a spus povestea numelui său de scenă, ne-a vorbit despre motto-ul său de viaţă, carieră, dar şi despre latura sentimentală.
Read more: Lorenna: „Muzica îmi dă putere să merg mai departe“de Gabriela Niculescu
- Cea mai iubită actriţă şi cel mai apreciat dramaturg contemporan
Pe lângă rolurile excepţionale interpretate pe scândura scenei de teatru sau pe platourile de filmare, cariera Rodicăi Popescu Bitănescu a atins culmile succesului şi cu trei comedii pe care le-a scris, două umplând sălile Teatrului Naţional din Bucureşti de nouă ani, iar cea de-a treia fiind proiect particular. Sunt opere inspirate din încercări incredibil de grele din viaţa actriţei, trăiri care au marcat-o, dar care, în acelaşi timp, i-au dat forţa de a scrie texte pentru care a primit premiul suprem al publicului: dragostea şi aprecierea ca fiind cel mai iubit dramaturg contemporan al românilor. Descoperiţi-o, în rândurile următoare, pe Rodica Popescu Bitănescu pe scena vieţii.
Read more: Rodica Popescu Bitănescu: „Munca mă ţine tânără, în forţă“de Gabriela Niculescu
- Cea mai în vogă viitoare mămică jurizează cel mai tare show tv: „Românii au talent“
Andra are multe motive de bucurie în această perioadă: la mijlocul lunii viitoare va aduce pe lume un băieţel, cea mai recentă piesă a sa, „Something new” (n.r. - „Ceva nou”), se află în fruntea topurilor muzicale, iar din 18 februarie începe la Pro TV show-ul „Românii au talent” (varianta românească a concursului „Got talent”), în juriul căruia se află alături de realizatorul tv Andi Moisescu şi de actorul Mihai Petre. Acest format tv a făcut furori pe tot mapamondul, reuşind să descopere talente incredibile. Varianta românească a concursului va fi prezentată de Pavel Bartoş şi Smiley. Ce surprize au avut membrii juriului la preselecţiile turneului prin ţară şi cum a fost sarcina soţiei lui Cătălin Măruţă până acum, aflaţi din rândurile următoare.
Read more: Andra: „Sarcina este cel mai interesant şi profund lucru“de Cătălina Tăgârţă
Interpret de muzică populară, moderator tv, tată şi soţ devotat, Aurelian Preda este una dintre cele mai iubite personalităţi de la noi. Primul prezentator de la Etno TV e mândru că una dintre fiicele sale îi calcă pe urme, e „bolnav” de curăţenie, după cum spune el, şi consideră că fiecare încercare a vieţii e un exemplu de maturitate.
Read more: Aurelian Preda: „Cântecul este terapia sufletului meu“de Gabriela Niculescu
Postul Acasă TV a împlint, la data de 2 februarie, 13 ani de existenţă. Aşa cum ne-au obişnuit, vedetele acestuia au aniversat evenimentul cu o petrecere grandioasă, drept pentru care am vrut să le fim alături. Ne-a atras atenţia unul dintre personajele consacrate de acest post, Diana Dumitrescu. Frumoasa actriţă s-a alăturat echipei în urma unui casting pentru telenovela „Păcatele Evei”, iar de atunci a avut numeroase roluri în „Iubire ca în filme”, „Războiul sexelor”, „Regina”, „Aniela”, iar acum interpretează rolul Oxanei în „Iubire şi onoare”. Cum arată viaţa uneia dintre cele mai iubite actriţe din generaţia nouă dincolo de lumina reflectoarelor, la cei 27 de ani, descoperiţi în rândurile următoare.
Read more: Diana Dumitrescu: „Pofta pentru actorie a venit «mâncând»“de Gabriela Niculescu
- Un Don Juan atât pe ecrane, cât şi în viaţa reală
Când spui Liviu Vârciu îţi vin în minte o mulţime de lucruri. Primul ar fi trupa L.A., care a înregistrat un succes nebun la începutul anilor 2000. Apoi, Liviu a jucat în câteva producţii televizate şi chiar a prezentat o emisiune alături de Cristina Cioran. Acum, el joacă rolul cuceritorului Orlando din serialul „Moştenirea”, difuzat de Pro TV. „Craiul” nu a lipsit prea mult din peisajul monden, în repetate rânduri ţinând prima pagină a ziarelor cu relaţiile sale amoroase, cele mai mediatizate fiind căsătoria, apoi divorţul, împăcarea şi iar despărţirea de Adelina Pestriţu. Au urmat alte relaţii pasagere în viaţa artistului, dar până acum nu şi-a găsit jumătatea. Noi am vrut să vedem ce se ascunde în spatele imaginii sale de Don Juan şi am fost surprinşi să aflăm că Liviu este mult mai liniştit în realitate, pare a fi un familist convins, pregăteşte un proiect muzical şi chiar are gânduri să părăsească România după ce-şi încheie socotelile aici.
Read more: Liviu Vârciu: „Femeia e enigma vieţii mele!“de Gabriela Niculescu
- Dascăl de profesie, cântăreţ din pasiune şi familist convins
Gheorghe Roşoga, rapsodul dintre Motru şi Jiu, a fost numit într-o cronică din Cehoslovacia „cântăreţul nebun care a inundat sufletele spectatorilor în valurile Jiului”. Artistul ne-a dezvăluit câteva crâmpeie din viaţa sa, şi-a amintit cu drag de copilărie, s-a mândrit cu talentul fiicelor sale şi, în exclusivitate, ne-a mărturisit că urmează să-şi lanseze cartea vieţii sale, „Mi-am pus sufletul în glas”, pe care tocmai a terminat-o de scris.
Read more: Gheorghe Roşoga: „Mi-am scris cartea vieţii“de Gabriela Niculescu
- Costin Sforaru şi Ramona Hanganu, „moştenirea“ cinematografiei româneşti
Costin Sforaru şi Ramona Hanganu, protagoniştii serialului „Moştenirea”, difuzat la Pro TV, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste pe micile ecrane. Costin interpretează rolul lui Gabriel, fiul regăsit după 20 de ani al lui State (Gheorghe Visu) şi al Flacărei Potcovaru (Carmen Tănase), iar Ramona interpretează rolul Carlei, nepoata lui Fabrizio (Cristi Iacob), duşmanul de moarte al clanului Potcovaru. Pe tânăra actriţă o mai puteţi vedea şi în echipa „Serviciului Român de Comedie”, tot la Pro TV, fiind interpreta hiturilor lansate de SRC, cel mai cunoscut fiind „Kk-maka”, o parodie a piesei „Waka Waka”, cântată de Shakira. Cei doi sunt o prezenţă mai mult decât plăcută nu doar la televizor, ci şi în realitate, tocmai de aceea am dorit să vi-i aducem în atenţie.
Read more: Love story pe micul ecrande Cătălina Tăgârţă
- Femeie de succes în afaceri, soţie minunată, mamă a doi copii
Luna decembrie a adus o mare bucurie în familia Prigoană, pe micuţul Eduard Gabriel. Sosirea bebeluşului acasă a fost prilejul pentru care uşile locuinţei nu s-au mai închis de mai bine de o lună. Mese întinse, muzică, voie bună şi invitaţi peste invitaţi, poftiţi sau nepoftiţi, care vin să-l cunoască pe noul membru al familiei... Cam aceasta e atmosfera la reşedinţa din Pipera.
Read more: Adriana Bahmuţeeanu: „Sunt fericită şi împlinită“de Cătălina Tăgârţă
Apreciată de unii, criticată de alţii, iubită de mulţi, invidiată de şi mai mulţi, Monica Columbeanu, frumoasa soţie a miliardarului Irinel Columbeanu, s-a săturat de criticile şi de articolele răutăcioase şi a hotărât să demonstreze întregii lumi tot ce poate. Şi-a luat fetiţa în vârstă de 4 ani şi s-a mutat în Los Angeles, unde învaţă engleza pe brânci şi e hotărâtă să-i convingă pe americani că e un topmodel cu experienţă şi, mai mult, că poate fi o actriţă grozavă. Acolo, vedeta îşi împarte timpul între carieră şi micuţa Irina, pe care o adoră. Conştiincioasă de fel însă, mai dă câte o fugă şi în România, din când în când, pentru a superviza activitatea şcolii sale „Fabrica de Talente - Monica Columbeanu”. Diva de la Izvorani ne-a vorbit despre toate acestea.
Read more: Monica Columbeanu: „Irina este cea mai mare realizare a mea“de Gabriela Niculescu
Inna sau Elena Alexandra Apostoleanu, pe numele real folosit când nu este în lumina reflectoarelor, a reuşit, la doar 24 de ani, să simtă gustul succesului la cel mai înalt nivel cu piese precum „Hot”, „Love”, „Deja vu”, „Amazing” sau „10 minutes”. Acestea sunt doar câteva dintre hiturile sale, care au plasat-o pe primul loc în topurile autohtone, dar şi în Billboard, cel mai popular clasament muzical din lume, alcătuit de radiourile din Statele Unite. Numele de scenă al artistei a făcut înconjurul lumii, iar vedeta a evoluat alături de cei mai în vogă artişti ai momentului în numai trei ani de la lansarea sa. Despre amintirile copilăriei, ale şcolii, prima dragoste, încărcătura emoţională a succesului, pasiunile şi prietenii săi, dar şi despre cum îşi va petrece Sărbătorile de iarnă, citiţi într-un interviu realizat între concertele cuprinse într-un turneu prin Europa.
Read more: Inna: „De Sărbători ador să fiu în mijlocul celor dragi“de Gabriela Niculescu
Octavian Strunilă, interpretul lui Stiven din serialul „Moştenirea”, difuzat de Pro TV, are 29 de ani, o carieră în plină ascensiune, o soţie iubitoare şi o minune de fetiţă, Eca, în vârstă de 1 anişor. Deşi avea un program foarte încărcat la filmări, actorul a intrat şi în ringul celui de-al zecelea sezon de la „Dansez pentru tine”, alături de Ella şi a ieşit învingător. Această experienţă nu doar că l-a uşurat de câteva kilograme, dar l-a făcut să treacă şi printr-o mulţime de stări şi să reflecteze asupra propriei persoane. Am reuşit să-i răpim câteva clipe şi să discutăm într-un stil degajat, care-l caracterizează, despre viaţa sa din spatele camerelor de filmat.
Read more: Octavian Stunilă: „Aş vrea să-mi pot face meseria precum marele Ştefan Iordache“de Gabriela Niculescu
Pe Jojo, Cătălina Grama pe numele său real, o puteţi vedea la Pro TV în fiecare duminică, de la ora 21:45, la „Serviciul Român de Comedie”, dar şi pe scena Teatrului Nottara, în „Opera de trei parale”. Frumoasa actriţă a impresionat publicul cu rolul Monicăi din filmul „Poker”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, iar acum filmează intens pentru comedia „Naşa”, marca MediaPro Pictures. Ceea ce probabil nu ştiaţi este faptul că Jojo este pasionată de poezie şi de pictură şi a acceptat să publice, în premieră, o poezie a sa în revista noastră. Tot de la ea puteţi afla un mod inedit prin care a reuşit să se lase de fumat: apucându-se de tricotat.
Read more: Jojo: „M-am gândit să-mi public poeziile, dar mi-a lipsit curajul“de Gabriela Niculescu
Faptul că interpreta de muzică populară Veta Biriş este foarte iubită nu miră pe nimeni, dar în ziua în care am întâlnit-o, parcă mai frumoasă ca niciodată, am avut parte şi de un moment emoţionant. O doamnă, care a aşteptat să terminăm interviul, s-a apropiat de artistă, cu lacrimi în ochi, şi i-a făcut acesteia o mărturisire uimitoare, care spune totul despre cine este artista: „Doamna Biriş, îmi doresc de câţiva ani să vă întâlnesc. Vă ascult mereu în genunchi melodiile şi vă iubesc din toată inima! Cântecele dumneavoastră îmi fac zilele grele mai frumoase!”.
Read more: Veta Biriş: „Nu aveam de gând să mă fac cântăreaţă“de Gabriela Niculescu
- Cătălin Măruţă: „Răspunsurile întrebărilor «aMăruţe» sunt surprinzătoare“
La 22 octombrie, emisiunea „Happy Hour” a împlinit trei ani încununaţi de succes. Cătălin Măruţă, Veveriţele şi trupa Zero au reuşit să-şi impună încă de la început poziţia de lideri de audienţă, de luni până vineri, de la 17:45, la Pro TV. Pe celebra canapea Happylica au luat loc staruri internaţionale, s-au omagiat personalităţi autohtone, care au marcat generaţii întregi, dezvăluindu-se cele mai emoţionante întâmplări din vieţile acestora. Nici vedetele mioritice nu au scăpat de curiozitatea lui Măruţă, astfel că nu de puţine ori aţi fost martorii unor confesiuni picante. Cum priveşte echipa „Happy Hour” cei trei ani de existenţă, vă lăsăm să descoperiţi în rândurile de mai jos.
Read more: 3 ani de Happy Hourde Cătălina Tăgârţă
- O artistă complexă: cântăreaţă, dansatoare şi actriţă
Jeni Nicolau aduce zâmbetul pe chipurile celor din jur oriunde s-ar afla - în spectacole, la radio sau la televizor. Anul acesta însă, a fost rândul actriţei să zâmbească, deoarece şi-a întâlnit jumătatea şi s-a căsătorit la 3 ianuarie. Cunoscută de mulţi din videoclipul „A rămas soacră-mea grea”, joacă în prezent în serialul „Moroflencii” de la Etno TV şi pregăteşte un nou CD.
Read more: Jeni Nicolau: „Îmi e dor de râsul oamenilor!”de Gabriela Niculescu
Emilia Ghinescu este una dintre interpretele de muzică populară, care a reuşit să se facă plăcută datorită firii sale deschise şi modeste, apreciată datorită vocii şi a pasiunii pe care o pune în cântec şi, nu în ultimul rând, iubită de toţi cei care ajung să o asculte şi să o cunoască. La cei 34 de ani, frumoasa artistă a dat naştere la şapte albume cu orchestră, nenumărate cu Nicu Paleru, şi se află în topul preferinţelor celor care organizează evenimente. Până la această vârstă, interpreta a reuşit să obţină aproape tot ce şi-a dorit de la viaţă: o carieră frumoasă, o căsnicie minunată cu primul şi unicul său iubit şi, cel mai important, doi copii minunaţi, Andrei Roberto, în vârstă de aproape 14 ani, şi Erika Maria, de 5 anişori.
Read more: Emilia Ghinescu: „De mică am învăţat valoarea banului“de Gabriela Niculescu
Din nou, drapelele sufletelor noastre sunt în bernă. Vecinul nostru de contemporaneitate, Adrian Păunescu, s-a mutat în infinit. Când moare un poet, în Cer se face linişte. Dumnezeu aprinde o stea, iar îngerii îi cântă versurile. Nemărginirea nu are hotare. Când moare un poet, pământul rămâne sterp şi trist. „Şi simt, vai, simt că voi pleca departe / Că tot ce fac a şi ajuns zadarnic, / Măcar să fiu, la propria mea moarte/ Chemat ca inculpat şi ca paharnic” sunt versuri pe care le publica poetul când nu împlinise încă 40 de ani, în poemul „Al doilea testament al lui Adrian Păunescu”.
Read more: Adrian Păunescu, menestrel la poarta lui Dumnezeude Gabriela Niculescu
În preajma lui Adrian Păunescu au fost foarte multe nume din lumea artistică şi politică a României. Fiecare dintre cei care s-au intersectat, chiar şi câteva momente ale vieţii, cu regretatul poet are amintiri ce ar putea umple romane întregi. Noi am vrut să aflăm doar un crâmpei din viaţa câtorva artişti sau oameni politici. Dacă sunteţi curioşi să descoperiţi o părticică din omul Adrian Păunescu, vă invităm să lecturaţi povestioarele de mai jos.
Read more: Adrian Păunescu, prin ochii celor ce l-au întâlnitde Gabriela Niculescu
La data de 15 iunie 2010, atunci când s-au împlinit 25 de ani de la „asasinarea” Cenaclului Flacăra, regretatul Adrian Păunescu ne acorda un interviu, suferind şi melancolic, rememorând cu emoţie în priviri spectacolele pe care le organiza în toată ţara, regulile şi piedicile regimului comunist, dar şi întâmplările plăcute pe care le-a trăit alături de nume sonore ale culturii româneşti. Atunci îşi dorea să mai aibă forţa şi răbdarea să o ia de la capăt şi să creeze o nouă generaţie de artişti. Dar timpul nu a mai avut răbdare cu acest geniu naţional... În memoria sa, publicăm o parte din interviul de atunci.
Read more: Mentorul unei generaţii de artişti