Main menu

header

Stiri sanatoase

de Dana Purgaru

Molarii de minte nu trebuie extraşi

Studiile ştiinţifice recente au demontat mitul conform căruia molarii de minte ne-ar predispune la diferite boli. Potrivit unui raport publicat în „Revista Americană de Sănătate Publică”, peste 67% dintre intervenţiile de extracţie a molarilor de minte nu îşi au rostul. De asemenea, cercetătorii au ajuns la concluzia că secretul sănătăţii dentare şi al întregului corp ar consta în tipul de nutriţie şi că osul maxilarului poate susţine fără probleme toţi cei 32 de dinţi apăruţi, inclusiv molarii de minte, dacă persoana respectivă duce o viaţă sănătoasă, fără zahăr rafinat şi făină albă.

Read more: Stiri sanatoase

Doctor Oana Clătici: „Pielea este cel mai mare organ al corpului şi reflectă starea de sănătate a organelor interne“

559 12 1de Diana Tudor

Ne confruntăm frecvent cu afecțiuni dermatologice, însă decidem să le tratăm singuri, acasă, sau la sfatul farmacistului. Amânăm vizita la medicul dermatolog până când starea de sănătate se agravează și nu mai știm ce să facem. Afecțiunile dermatologice pot ascunde boli grave, ele fiind expresia unor probleme medicale serioase. Care sunt cele mai frecvente greșeli de diagnostic și cum le putem „repara” aflăm de la dr. Oana Clătici (foto), medic primar dermato-venerologie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București.

Read more: Doctor Oana Clătici: „Pielea este cel mai mare organ al corpului şi reflectă starea de sănătate a...

Untul GHEE Aliment şi medicament

559 13 1de Raluca Grințescu

Ghee, pe numele său sanscrit „grita”, cunoscut de europeni sub denumirea de unt clarifiat, este un produs atât alimentar, cât şi terapeutic, folosit foarte des în bucătăria asiatică, în special cea indiană, fiind un ingredient nelipsit al medicinei tradiţionale indiene ayurveda (cu o tradiţie veche de 5.000 de ani). Proprietăţile sale deosebit de valoroase îl fac să fie superior untului obişnuit din punct de vedere nutritiv, fiind recomandat pentru o mare varietate de afecţiuni şi probleme de sănătate.

Read more: Untul GHEE Aliment şi medicament

Stiri sanatoase

de Dana Purgaru

Cancerul la un geamăn poate apărea şi la celălalt

Dacă un geamăn dezvoltă o formă de cancer, atunci crește riscul și pentru celălalt geamăn să se confrunte cu o formă de creștere tumorală canceroasă, potrivit unui amplu studiu publicat în „Journal of the American Medical Association” (JAMA). Acesta indică faptul că gemenii dezvoltă de multe ori forme diferite de cancer şi sugerează că în unele familii există un risc crescut de tumori pentru toți membrii săi. Autorii au examinat dosarele medicale a mai mult de 200.000 de perechi de gemeni identici (monozigoți) și fraterni (dizigoți) din Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia, care au fost urmăriți pe parcursul a 30 de ani, până în anul 2010.

Read more: Stiri sanatoase

România, în Top 5 ţări din Europa care pot trata cardiomiopatia hipertrofică modern şi eficient

558 12 1de Cătălina Tăgârță

Cardiomiopatia hipertrofică obstructivă este o boală genetică destul de rară, existând un caz la 500 de persoane, însă reprezintă o patologie gravă și complexă, care poate duce la moarte subită. Afecțiunea este caracterizată de o creștere pronunțată a pereților inimii, în special la nivelul septului, fapt care conduce la imposibilitatea acestui organ de a ejecta sângele și la apariția simptomelor de insuficiență cardiacă.

Read more: România, în Top 5 ţări din Europa care pot trata cardiomiopatia hipertrofică modern şi eficient

Cum ne afectează sănătatea lipsa somnului

558 13 1de Alexandra Rotărescu

Spune-mi câte ore dormi pe noapte ca să-ţi spun câţi ani vei trăi! Şi asta pentru că somnul reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori care ne influenţează durata vieţii, chiar mai mult decât fumatul, sedentarismul, tensiunea arterială sau nivelul colesterolului. Nu degeaba s-a ajuns la concluzia că putem supravieţui chiar şi două luni fără mâncare, însă numai 11 zile fără somn!

Read more: Cum ne afectează sănătatea lipsa somnului

Infecţiile nosocomiale, complicaţii frecvente ale pacienţilor cu arsuri majore

558 14 1de Cătălina Tăgârță

După ce mai mulți medici care au îngrijit victimele incendiului din clubul Colectiv au declarat că unii dintre tinerii ajunși în spitale au decedat din cauza infecțiilor nosocomiale, Institutul Național de Sănătate Publică și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București analizează situația infecțiilor de acest tip din unitățile sanitare. Spitalele din România utilizează ghiduri naționale și internaționale, precum și protocoale specifice de tratament în cazul bolnavilor cu arsuri mari.

Read more: Infecţiile nosocomiale, complicaţii frecvente ale pacienţilor cu arsuri majore

Doctor Denisa Predeţeanu, despre artrita idiopatică juvenilă:„În unele cazuri, boala a debutat după o faringită tratată cu penicilină“

558 15 1de Cătălina Tăgârță

Artrita idiopatică juvenilă (AIJ) reprezintă un grup heterogen de artrite de etiologie necunoscută, care apare la persoanele sub 16 ani şi persistă o perioadă mai mare de șase săptămâni. Ea afectează între 16 şi 150 de copii din 100.000. AIJ este cea mai comună boală reumatică la această categorie de vârstă şi o cauză importantă de dizabilitate pe termen scurt şi lung. Are un impact funcţional major, cu afectarea creşterii osoase, ce duce la nevoia de protezare la vârstă tânără. Potrivit medicului reumatolog Denisa Predețeanu (medalion), de foarte multe ori, copiii diagnosticaţi cu artrită idiopatică juvenilă nu pot merge la şcoală şi nu pot participa la activităţi normale pentru vârsta lor.

Read more: Doctor Denisa Predeţeanu, despre artrita idiopatică juvenilă:„În unele cazuri, boala a debutat...

Stiri sanatoase

de Dana Purgaru

Poluarea sonoră face anual circa 10.000 de victime

Aproximativ 10.000 de persoane mor anual, în întreaga lume, din cauza afecţiunilor asociate poluării sonore din marile oraşe, arată un studiu al Institutului GfK Eurisko, comandat de compania pentru soluţii auditive Amplifon. Astfel, circulaţia rutieră, conversaţiile, transportul în comun şi muzica de fond sunt factori frecvenţi de poluare sonoră în metropole renumite, ce generează afecţiuni precum tulburări de somn, de concentrare şi de dispoziţie, dureri de cap şi accidente vasculare cerebrale. Conform studiului, efectuat în 11 ţări industrializate, poluarea sonoră este foarte ridicată în Statele Unite, Italia şi Franţa.

Read more: Stiri sanatoase

Se cere implementarea de urgenţă a unui superprogram naţional de screening pentru cancerul de sân

557 12 4de Gabriela Niculescu

În perioada octombrie-decembrie 2015, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și Liga Română de Cancer au organizat a V-a ediție a campaniei naționale de informare cu privire la cancerul de sân „Nu am făcut destul”. Pentru al doilea an consecutiv, a fost desfășurată o caravană în șapte județe din țară, în cadrul căreia femeile au putut beneficia de examinări medicale gratuite ale sânilor. Rezultatele obținute susțin necesitatea implementării programului național de screening pentru cancerul de sân.

Read more: Se cere implementarea de urgenţă a unui superprogram naţional de screening pentru cancerul de sân

Doctor Ahmad Rawachdeh: „Au apărut ghipsurile uşoare şi colorate“

557 12 1de Gabriela Niculescu

Cine are sau a avut cândva ghinionul să poarte ghips știe cât de dificilă e perioada respectivă. Pe lângă faptul că sunteţi nevoiţi să căraţi permanent acea greutate, transpiraţi, nu vă puteți îmbrăca sau încălța și abia vă puteți mișca. Se pare că de la ideea aceasta au pornit și cei care au realizat ghipsurile uşoare, colorate și la fel de eficiente precum cele obișnuite, dar total diferite de acestea. Ghipsurile uşoare sunt ambalate sub formă de rulou şi sunt gata impregnate în substanța care le ajută să se întărească, după cum spune doctor Ahmad Rawachdeh (medalion), specialist în ortopedie-traumatologie la Bio Ortoclinic.

Read more: Doctor Ahmad Rawachdeh: „Au apărut ghipsurile uşoare şi colorate“