Editoriale

„Gaiţe“ de ecou la Teatrul „Ioan Slavici“ din Arad!

…Nu cred că există teatru din România ce nu a jucat sau nu și-a propus în repertoriu piesa „Gaițele” de Alexandru Kirițescu (1888-1961). Apărută, mai întâi, sub titlul „Cuibul de viespi”, în 1930, la Teatrul „Regina Maria”, ea va fi pe afiș „Gaițele” în 1933, la premiera de la Naționalul bucureștean. O satiră de societate ce ascunde o farsă morbidă, comedie de mediu și de limbaj, dar, mai ales, o critică debordantă a autorului ireconciliabil cu lumea burgheză, un text primit cu răceală, pus la zid de cronica vremii. Să cutezi să montezi, în 2015, „Gaițele” este o provocare. Care, din fericire, Teatrului „Ioan Slavici” din Arad i-a reușit din plin. Meritul este, în primul rând, al experimentatului regizor Laurian Oniga, care a găsit cheia potrivită pentru acest spectacol în zilele noastre. Regizorul a punctat cu un veritabil „as” în start, când în difuzoarele sălii de teatru s-a auzit o voce interioară, în fond cea a lui Alexandru Kirițescu, explicând în două cuvinte de ce a scris piesa, cu înburgheziții care nu mai au suflete. Ei aveau să-l conteste pe autor în seara premierei, pentru că s-au recunoscut pe scenă. Prin această super-„uvertură”, Laurian Oniga a readus în mintea oamenilor de teatru istoria suferințelor autorului, care și-a văzut piesa, după premieră, minimalizată, considerată a nu stârni râsul decât prin mahalagismul dintr-o familie de bogătași. Ba, „Gaițele” a fost privită, în 1956, drept o catastrofă proletcultistă, căci dramaturgul demasca tăios o lume pe care majoritatea poporului român o ura la vremea aceea. Mâhnit de tratamentul piesei și al lui, Alexandru Kirițescu va pleca doi ani în Italia, unde va scrie „Borgia”, ca și necunoscută marelui public.

La Buzău, aplauze pentru Triunghiul Vedetelor

…În universul Festivalurilor teatrale din România, Teatrul de proiecte „George Ciprian” Buzău (director Gina Chivulescu) și-a găsit o nișă inedită, denumirea Festivalului, „Gala Vedetelor Vede Teatru”, definind Evenimentul. Fiecare ediție cu o temă, susținută de spectacole, colocvii și lansări de carte: Spectacolul-Vedetă, Actorul-Vedetă, Dramaturgul-Vedetă, Regizorul-Vedetă, Comedia-Vedetă, Vedeta: Actor-Regizor, Vedeta: Teatrul „George Ciprian”, Vedeta autentică, Sceno- graful-Vedetă. La ultima ediție, a XIII-a (director de Festival - Adrian Găzdaru), Muzica a fost Vedeta. Două muzici-două, mai ales că se împlinesc 20 de ani de la primul gong în teatrul profesionist din Buzău, inaugurat de regretatul Paul Ioachim, remarcabil actor și dramaturg. Opt zile de teatru-dans, teatru-concert, musicalul în colocviu, lansare de carte, secvețe din celebrul „West Side Story” - un spectacol-conferință cu regizorul Răzvan Mazilu și excelenții tineri Lucian Ionescu, Anca Florescu, Ana Bianca Popescu, Alina Petrică, Alexandra Dușa, Aylin Cadâr, Ioana Repciuc și Daniela Tocari.

Tudor Muşatescu şi farmecul comediei sentimentale

…Printre meritele ultimei ediții a Festivalului Comediei Românești - festCo, s-a numărat și prezența a trei dramaturgi autohtoni reprezentativi, mereu actuali: Teodor Mazilu, cu „Proștii sub clar de lună” (în pofida unui spectacol jenant montat la Naționalul timișorean!), Tudor Mușatescu și Alexandru Kirițescu, ultimul, firește, cu nemuritoarele „Gaițe”, frumos prezentate de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad.

Proştii sub eclipsă de lună

…Unul dintre dramaturgii români de referință, Teodor Mazilu (1930-1980), a fost redescoperit în ultimii doi ani, spre bucuria generală - regizori, actori, spectatori. Piesa „Mobilă și durere” a fost montată la Teatrul Nottara și, mai ales, la Centrul UNESCO, într-un minunat spectacol purtând marca regizorală a lui Victor Ioan Frunză. Acum, în Festivalul Comediei Românești - festCo, bucuria reîntâlnirii cu alt text minunat „Proștii sub clar de lună”, cu încântătorul, inconfundabilul dialog al lui Mazilu, cu existențialismul lui satiric, unde sublimul și ridicolul supraviețuiesc împreună, spectaculos, în scene memorabile, în care o serie de neica nimeni rostesc cuvinte pretențioase, din instinct gregar, toți prinși într-o asumată entuziastă stare de mediocritate, impostori, canalii sentimentale, limbuți, parșivi, ipocriți, servili, umili, șantajiști, tipi și tipe de periferie care nu au vreun complex în fața culturii, a logicii elementare, ei trăind liniștiți, în incultura lor, în paradoxurile realității, făcând parte din această lume pe dos, care îl apropie pe Teodor Mazilu de teatrul absurdului, fără ca autorul să se fi considerat vreodată ca făcând parte din acest curent. Superba irealitate satirică a lui Teodor Mazilu, nobil filosof al moralei scenice, al caracterelor, mișcată de infernalul mecanism al oglinzilor strâmbe, prinde de minune și vremurilor noastre. Orice surplus de modernizare formală nu reușește decât să deregleze fantastica operă mazileană, să-i răpească farmecul și miza.

Read more: Proştii sub eclipsă de lună

„Trei surori“ britanice

…Trăim vremuri când, saturați de manele și telenovele, se caută și dramele de familie, cu problemele prezentului. Dacă aceste piese mai sunt și psihologice, ba mai au și umor, este OK. O astfel de piesă, ultima premieră de la Naționalul bucureștean, „Memoria apei”, de britanica Shelagh Stephenson, text de debut în dramnaturgie, în ’96, la 41 de ani, aureolat cu montări la Londra, Paris, New York, Tel Aviv. Piesa aduce aminte de vestita „Trei surori” a lui Cehov, deși autoarea declară că nu are nicio legătură cu uriașul dramaturg rus.

Luna Florilor, bogată şi în teatru!

…La început de Mai, așteptata Gală a Premiilor UNITER a mai fericit cu prezența un oraș din țară, în afara Capitalei. Acum, după Galele de la Sibiu, Iași, Târgu Mureș, a XXIV-a ediție la Oradea, în frumoasa sală a Teatrului Regina Maria. Gală interesantă, cu emoții și frumoasă participare a artiștilor bihoreni. Dar, în unele momente un „deja-vu”, ceea ce necesită puțin efort, în viitor, pentru ieșirea din rutină, de la prezentare la aceleași și aceleași Jurii…

Performanţă cu… 7 (şapte) spectatori în sală!

…Efervescența teatrului independent în România reprezintă un fenomen lăudabil, dar și trist. Este un strigăt de disperare și, în același timp, un jurământ de credință al tinerilor actori față de profesia aleasă. Cum puzderia de facultăți de teatru (mai ales particulare) scot anual cohorte de șomeri cu diplomă, iar o lege care să reglementeze raportul cerere-ofertă în teatrele profesioniste nu există, au apărut nenumărate teatre independente. Unele au reușit să-și găsească sponsori, relații, și supraviețuiesc. Altele se chinuie, cu o remarcabilă tenacitate a tinerilor actori.