…Lumini şi umbre, la ultima Gală UNITER, desfăşurată în regim de criză financiară, adică nu în marea sală de la Naţional, ci în studioul înghesuit de la TVR. Despre „lumini” s-a scris destul, despre „umbre” se discută mult: impardonabile omiteri, măcar la „nominalizări”, a unor actori de referinţă în ultima stagiune, dar, mai ales, a vreunui spectacol din Bucureşti, Craiova sau din Sibiu (nu gazda penultimei Gale, ci un centru teatral în Europa!). Mai adaug, ca un serios semnal de alarmă, absenţa din Gală a unui spectacol cu piesă românească (exceptăm „teatrul radiofonic”!), ca şi a vreunui autor autohton în atâtea festivaluri de teatru din ţară (!?!), desfăşurate anul trecut (subvenţionate şi ele din banii contribuabililor români!), contrast clar cu montarea (lucru interesant, însă nu vital!) a câte unui text islandez, irlandez, chinez (aştept nerăbdător şi un andorrez, sanmarinez, maltez!). Logic, se ridică întrebarea gravă: nu mai există dramaturgie română?! Directorii de teatru dau vina pe regizori, directorii de scenă pe şefii de instituţii şi împreună îşi concentrează tirul asupra dramaturgilor autohtoni care fie n-ar scrie, fie n-ar fi interesanţi!
Read more: Dramaturgi români, nu mai scrieţi!…În fiecare primăvară, de 17 ani încoace, cultura noastră îşi pune haine de sărbătoare la Gala UNITER. Momentul înnobilării creaţiei teatrale cu premii, de la actriţe şi actori la scenografi, de la regizori la „cel mai bun spectacol” şi premii de excelenţă. Gala, ca un triumf al valorii, dar şi ca o provocare. În ultimii ani însă, dincolo de eternele nemulţumiri personale, au apărut nedorite contradicţii de fond, ce aruncă umbre peste un eveniment cândva încântător.
Read more: Unitar nu mai înseamnă UNITER!Măcar acum, când „a venit vacanţa, cu trenul din Franţa”, ne amintim că există şi un important teatru pentru copii şi tineret. Din păcate, cronicarii nu tratează cum se cuvine fenomenul care, din fericire, e prezent în toată ţara, pe alocuri „cum laudae”. Două premiere de ultimă oră vor argumenta ideea.
Read more: Bucurii, nu doar pentru copii…Multe piese, comedii şi drame s-au mai scris despre familie. Familia, ca „un formidable bordel”, vorba lui Eugen Ionescu, sau ca o „abjecţie conjugală”, cum scrie criticul dramatic Mircea Ghiţulescu în excelentul volum „Cartea cu artişti”. Bernard Shaw a şocat cu „Profesiunea doamnei Warren” (ani buni interzisă la Londra şi la New York), text în care mama conducea în secret o casă de toleranţă. Edward Albee a desacralizat (şi el!) mitul familiei cu „Totul în grădină”, unde soţia se prostituează pentru a salva criza financiară a cuplului. Subiect complex, abordat acum de o tânără autoare română (Nicole Duţu) în piesa „Iubire confort 2”. La noi, trădarea nu mai e un act individual, tacit, ci o abominabilă alianţă: pentru a ieşi din sărăcie, atât soţia, cât şi soţul acceptă ca Ea (Otilia) să petreacă, în taină, 93 de nopţi cu funcţionăraşul de bancă Pepe, pentru a-i şterpeli 300.000 de euro.
Read more: Iubire disconfort financiar…De ani buni, Teatrul de Comedie din Capitală nu oferă doar spectacole bune şi foarte bune, ci şi evenimente. Cum este şi ultima premieră, un spectacol de excepţie, de la autor (Mihail Bulgakov) la regizor (Alexandru Tocilescu) şi actori: „Casa Zoikăi”, ce se va juca ani buni cu „casa închisă” şi se va mai restrânge (de la 3 ore şi 40 de minute, cu două pauze).
Read more: La bordel, cu Marx, Lenin şi Stalin