Main menu

header

Gânduri bune pentru UNITER

…Noua stagiune a demarat promiţător, în pofida crizei financiare (şi morale!) care a dus şi la situaţii tragicomice. Îmbucurător este că tonusul optimist la început de stagiune l-a dat Gala Tânărului Actor - Gala Hop, care, sub bagheta unui nou director de proiect, excelentul regizor Radu Afrim, a însemnat ea un minunat spectacol. Dincolo de entuziasm, ediţia din acest an a relevat şi idei de viitor, în cadrul Colocviului moderat de Ion Caramitru, „De la Gala Hop la Gala Premiilor UNITER”. Altfel spus, o privire de ansamblu asupra activităţii Uniunii Teatrale din România între cele două piscuri ale sale, două Sărbători superbe ale teatrului nostru.

Costineşti, capitala tinerilor actori

...Cu vreo trei decenii în urmă, la Costineşti, staţiunea tineretului, se năştea un fenomen unic: o gală a actorilor abia ieşiţi din aula facultăţii. Unicul Festival care aducea în prim-plan arta creatorului de teatru aflat la început de carieră. De atunci, atâtea şi atâtea generaţii au trecut pe la Costineşti, simbol al speranţei, cutezanţei şi spiritului novator. Gala Tânărului Actor - Gala Hop a atins, anul acesta (între 4 şi 8 septembrie), „cota 16”, ediţii începute în 1998, când s-a revenit la „fenomenul Costineşti”, sub excelentul patronaj UNITER. După ce Gala Hop şi-a petrecut ultimii 14 ani la Mangalia, revenirea la matcă a coincis cu o schimbare de generaţii şi de viziune, numită de preşedintele UNITER, Ion Caramitru, „un moment istoric”: noul director al Galei este remarcabilul regizor Radu Afrim, tânăr de excepţie, prezent pe marile scene ale Europei, el înlocuindu-l la timonă pe regretatul Corneliu Todea, plecat între sfinţi la debutul Galei Hop de anul trecut.

Cât comic ascunde întunericul!

…O comedie bulevardieră, foarte bine scrisă, admirabil regizată şi minunat jucată, a făcut valuri, vara ce-a trecut, în Capitală, entuziasmând şi la recenta ediţie a Festivalului „UnderCloud”. S-a plecat de la o farsă a cunoscutului dramaturg englez Peter Shaffer, a montat-o, la Trupa „Independent”, un tânăr regizor, Cosmin Alexandru Purice (absolvent UNATC, în 2005, la clasa lui Tudor Mărăscu), ca spectacolul să se joace la „Godot Café”, aflat în vârful teatrelor independente din Bucureşti. Cosmin Alexandru Purice avea să depăşească toate aşteptările printr-o „mutare” de zile mari, în stare să confere un antrenant inedit spectacolului: jocul invers al luminii şi al întunericului. Când în apartamentul unde se desfăşoară acţiunea este întuneric, în sală scena se vede în lumină. Şi invers: când camera este luminată, scena se află în întuneric. Pe parcursul spectacolului (1 oră şi 30 de minute, timp care trece, parcă, prea repede), în apartament e mai mult întuneric (căci o pană de curent încurcă planurile proprietarului!), rar aprinzându-se o brichetă, o lanternă, ceea ce face ca misterul şi hazul în cascadă să dinamizeze şi scena, şi sala.

Dependenţii de... teatrul independent

...Un fenomen nou s-a dezvoltat îmbucurător în lumea scenei româneşti: teatrul independent, ca o alternativă, ca un strigăt al noii generaţii de actori şi regizori, mulţi neprinşi în proiectele de stat. Un teatru cu publicul lui, elevat, sprijinit şi de nume sonore, care-i dau greutate. Unul dintre fervenţii creatori de teatru independent este şi extraordinara Chris Simion, regizoare modernă şi scenaristă profundă (a dramatizat şi texte celebre de Mircea Eliade şi Mihail Sebastian). O mare reuşită a lui Chris Simion este „UnderCloud” - Festivalul de teatru independent (de orice), pe care l-a zămislit din pasiune şi zbucium ideatic, ducându-l la ediţia a VI-a, aflată la final, la Muzeul Ţăranului Român (director, Virgil Niţulescu). O veritabilă sărbătoare a Thaliei, de 12 zile, cu săli pline până în miez de noapte.

Ultima lună de vară, întâia de Festivaluri

… Vacanţa e în toi, la mare, la munte şi peste hotare. Exceptând teatrele particulare, care, cel puţin în Capitală, n-au tras cortina, la mijloc de august, mai toţi actorii ţării au revenit la matcă. Să pregătească noua stagiune şi Festivalurile ce ne vor face toamna mai frumoasă şi sufletul mai bogat.

Goldoni, contemporanul nostru

…O piesă clasică, de mare ecou, jucată de secole prin toată lumea, un Carlo Goldoni de referinţă, „Slugă la doi stăpâni”, a fost adaptată încântător de Mihai Stan şi Ionela Dănilă, iar experimentatul Mihai Lungeanu a reuşit un excelent scenariu de spectacol. Acţiunea este adusă în „prezentul nostru continuu”, într-o vie abordare contemporană a commediei dell’arte, semn evident că lucrurile nu s-au prea schimbat în esenţa lor, în psihologia societăţii, din 1745, anul scrierii piesei. O adaptare păstrând stilul Goldoni, dinamizată în ton cu vremurile, reducându-se numărul personajelor la patru, cele două cupluri de îndrăgostiţi (stăpânii şi servitorii). Nu-i vorba, nicidecum, de o parodie (cum se mai întâmplă!), ci de un Goldoni respectat, dar actualizat, lucru sesizabil de la prima apariţie a lui Truffaldino, sluga apărând într-o salopetă de lucru, cu o caschetă, de parcă ar fi într-un service auto. Servitorul de altădată, care îşi căuta, din sărăcie şi lăcomie, şi un al doilea stăpân, nu este decât tânărul de astăzi ţintind un „al doilea job”, el devenind o slugă la… patroni. Angajându-se la doi patroni (cei doi îndrăgostiţi, Florindo Aretusi şi Beatrice Rasponi, ea venită în travesti la acelaşi han, în urmărirea iubitului), la o viaţă dublă, sub spaima că va fi descoperit, analfabetul, dar descurcăreţul Truffaldino intră şi într-un lanţ de comice încurcături, inventează permanent, spre durerea patronilor minţiţi că „partea cealaltă”, iubitul sau iubita, a murit! Totul se termină însă frumos, în acordurile commediei dell’arte, cele două cupluri pregătindu-se de căsătorie, căci apare în poveste şi frumoasa Smeraldina, servitoarea lui Beatrice, de care Truffaldino se îndrăgosteşte subit.

Strănepotul lui Vincent van Gogh

...Am urmărit, luna trecută, un spectacol interesant, primul vizionat de mine la „Godot” Cafe, nume sonor în universul teatrelor particulare. Piesa, „Interviu”, m-a trimis cu gândul la minunatul text al Ecaterinei Oproiu, jucat în mai toată ţara, în distribuţii celebre. Afişul din faţa teatrului nu m-a lămurit însă despre ce piesă era vorba, căci lipsea numele dramaturgului, ceea ce se cam întâmplă pe la noi cu autorii autohtoni. Am văzut spectacolul şi mi-au plăcut cei doi interpreţi, Dan Bordeianu şi Diana Roman, în direcţia de scenă a lui Bogdan Dumitrescu (în premieră regizor de teatru). Fiind două personaje, logic nu e piesa Ecaterinei Oproiu. Nici subiectul. În „Interviu”-ul de la „Godot”, un ziarist de politică vine să facă un interviu pe reportofon cu o cunoscută actriţă-magnet pentru frumuseţea şi erotismul ei, nu pentru valoarea filmelor. Interviul are loc în apartamentul tinerei, dezinvoltă, dispusă să-l cucerească pe noul ei vizitator. Ziaristul însă este ursuz, respinge ofertele sentimentale imediate, dar se naşte un dialog inteligent, acid, cu ironii, uneori de efect, cu un limbaj pe alocuri „decoltat”, într-un fel de amuzant joc „de-a şoarecele şi pisica”. Nu se va întâmpla nimic erotic, mai ales că la uşă sună (în zadar) şi logodnicul actriţei, iar tânăra îi mărturiseşte gazetarului că are cancer! Venea ca o concluzie la imixtiunea ziaristului în „Jurnalul” găsit pe masă, din care răzbătea obsesia morţii. El pleacă, nu iese bine din apartamentul fetei şi transmite redacţiei, la telefon, o ştire-bombă: „Tânăra actriţă suferă de cancer!”. Numai că apare ea în spate şi îi strigă că „Jurnalul” răsfoit pe ascuns de ziarist era al unei prietene!

Trei anotimpuri în Templul Teatrului

...Chiar dacă se (z)bate cu galopanta criză financiară, cu bugetele înjumătăţite (deocamdată!), teatrul românesc supravieţuieşte, spre lauda sa, ba mai şi menţine frumoasa tradiţie a Festivalurilor. Temă care cere o tratare aparte, într-un viitor apropiat... Acum, o privire spre pilonii activităţii teatrale din România, o veritabilă trilogie, mereu aşteptată şi comentată în fel şi chip. Trei Sărbători ale mişcării teatrale autohtone, toate cu ecou şi în lumea largă, într-un fel, trei anotimpuri în Templul Thaliei.

Un spectacol de 8 ore şi 30 de minute!!!

mircea m ionescu… În penultimul număr de week-end al prestigiosului ziar francez „Le Figaro”, un material a uimit şi a ridicat interogaţii. Nu de alta, dar când citeşti că, la Avignon, în sala „Fabrica”, un spectacol de teatru a început la ora 15:30 şi s-a terminat la o jumătate de ceas după miezul nopţii (!?!), prima reacţie este că s-a strecurat o greşeală de corectură, ca, apoi, parcurgând textul cronicii, să afli, şocat, că este vorba despre o mare „performanţă a Teatrului Thalia din Hamburg”! Cu două scurte pauze şi cu 700 de spectatori care au găsit forţa, după maratonul de opt ore şi jumătate, să aplaude noul „Faust”, capodopera lui Goethe, în montarea extra-timp a lui Nicolas Stemann. Dincolo de valoarea artistică a spectacolului, subliniată de ziarul francez, în prim-plan s-a aflat „Performanţa” ca record de timp al unui spectacol de teatru din zilele noastre, tot mai agitate şi cu tot mai puţin timp liber. Şi, logic, te întrebi dacă teatrul se face numai pentru elitişti (şi snobi!), în vremuri când televiziunea şi divertismentul facil fură spectatorii din Templul Thaliei?

„Caii“ de excepţie de la Botoşani

mircea m ionescu...Dramaturg de ecou mondial, românul cel mai jucat în străinătate după Eugen Ionescu, Matei Vişniec (născut în 1956, la Rădăuţi; stabilit, din 1987, la Paris), declară despre una dintre numeroasele sale piese: „Mi-a marcat viaţa din mai multe puncte de vedere. Am scris-o cu doi ani înainte de plecarea mea din ţară, prin 1985, şi a fost piesa cu care era cât pe ce să debutez în România. La Paris a fost prima piesă care mi-a fost tradusă în franceză”...

Frumoasele „zăpezi“, de la Teatrul de Comedie

mircea m ionescu... Sunt spectacole care, la finele lor, îţi spun cum se scrie un text dramatic românesc de comedie, actual, cum se regizează impecabil, fără vulgarităţi şi gaguri ieftine, cum se face scenografia un aliat al succesului şi, nu în ultimul rând, cum se interpretează piesa încântător, electrizând publicul, dar necoborând cota estetică! Un asemenea spectacol de excepţie, binevenit, ni-l oferă, spre lauda sa, Teatrul de Comedie, la aceeaşi altitudine artistică de la premiera din octombrie trecut: „Zăpezile de altădată”, piesa regretatului Dumitru Solomon, punct de sprijin în dramaturgia autohtonă contemporană. Chiar dacă titlul vine din „Balada doamnelor de altădată”, a ilustrului poet francez François Villon, piesa lui Dumitru Solomon tratează eterna temă a cuplului, iar redutabilul regizor Mircea Cornişteanu a înscris meritoriu spectacolul pe o idee clară şi declarată: „Prezentul ne invadează, trecutul se estompează şi nu i se poate substitui”... „Zăpezile de altădată”, iubirea nebună din urmă cu 20 de ani, s-au topit şi nu se vor mai întoarce. Acesta este adevărul crud al piesei, invitând în fond şi la un exerciţiu de maturitate al cuplului după două decenii de hârşâieli şi rutină.