Main menu

header

Radu Beligan, Nemurirea Teatrului!

…Clipe magice, sâmbătă, 14 decembrie, în „Piaţa Timpului”, unde s-au pornit „Serbările galante Radu Beligan”, tulburătoare „Amintiri din prezent”, cum ar fi zis Nichita! La dezvelirea monumentului „Gongul Thaliei”, Radu Beligan şi-a sărbătorit împlinirea celor 95 de ani, bătuţi în aur nemaiştiut, în acorduri de istorie şi vis aruncate curcubeu sfânt peste decenii. Ca apoi, spre ceas de seară, Mitul să urce pe scenă, la 95 de ani (!!!), şi să joace, la „Metropolis”, alături de fiica sa Lamila, flancat de noua „linie întâi” (Marius Manole şi Tania Popa), în „Lecţia de violoncel”, scrisă pentru Maestru de Mona Radu, tânără înnobilată de adoraţia magilor, mereu cânt de primăvară lângă Radu Beligan. A doua zi, Mitul a urcat din nou pe scândura miracolelor, la „Naţional”, să joace (a câta oară, oare?!) în „Egoistul” lui Jean Anouilh, piesă tradusă şi regizată de el. Luni a reluat „Lecţia de violoncel”, ca un curs, în Aula Vieţii şi a Artei, despre timpul fără timp, despre „anii care curg, adesea, mai repede decât clipele, iar clipele se scurg, uneori, mai greu decât anii”, cum mărturisise, transfigurat, lângă Gongul eternităţii teatrului. La 95 de ani, un uluitor tur de forţă, cu trei zile consecutive pe scenă! Aşa ceva nu s-a mai întâlnit în lunga istorie a teatrului universal, şi cei de „Guinness” l-au trecut fascinaţi, frecându-şi ochii, în Cartea Recordurilor.

„Domnul Shakespeare“…

…De câţiva ani buni, de fiecare dată când îl întâlnesc pe remarcabilul om de teatru Emil Boroghină, îl salut cu preţuire, spunându-i, încântat, „Domnul Shakespeare”. Pentru că este actorul, regizorul şi directorul care a dat strălucire mondială Naţionalului craiovean în cei 12 ani (1988-2000) de directorat, ducându-l la 97 (!) de festivaluri internaţionale, în 35 de ţări din lumea-ntreagă, în care Shakespeare nu putea lipsi... Omul care, bolnav de tatăl lui Hamlet, a ctitorit marele Festival Shakespeare, ce se desfăşoară, din doi în doi ani, la Craiova şi, mai nou, la Bucureşti. Aşa au ajuns la noi supertrupe şi regizori de pe toate continentele să ne înnobileze, „Sonetele” prezentate, anul trecut, de senzaţionalul Robert Wilson, cu Berliner Ensemble, ducându-ne fascinaţi în preajma capodoperei. Emil Boroghină, care, la 23 ianuarie 2014, va urca în nobila lojă 74 a Vieţii, a plecat din Corabia natală visând o „Arcă a Bunei Speranţe” (cum spunea prietenul său I.D. Sârbu) plină cu lumea lui Shakespeare. Minunatul „Domnul Shakespeare” respiră şi gândeşte zilnic Shakespeare, ştie ce va fi în ediţia de anul viitor a Festivalului Shakespeare, când se vor împlini 450 de ani de la naşterea inegalabilului dramaturg, dar o pregăteşte şi pe cea din 2016, când istoricii vor anunţa 400 de ani de la dispariţia fizică a marelui Will.

Eugen Ionescu, din nou în bancă, la „Sf. Sava“!

…Chiar dacă marele Eugen Ionescu (Ionesco, cum îi zic francezii), părinte al teatrului absurdului (împreună cu irlandezul Samuel Beckett), se joacă nedrept de puţin, în ultimii ani, pe scenele româneşti (fapt întreţinut şi de Marie-France, fiica ilustrului dramaturg!?!), există o lăudabilă mână de oameni care reuşesc, de 23 de ani, să puncteze uriaşa valoare universală a celui născut la Slatina (26 noiembrie 1909) şi plecat spre îngeri la 28 martie 1994, la Paris. În memoria lui Eugen Ionescu, de 23 de ani, Societatea Culturală Eugen Ionescu din Slatina (preşedinte - freneticul şi competentul regizor Mihai Lungeanu), înfiinţată cu acordul scris al uluitorului dramaturg, încântă oamenii (şi de teatru) de oriunde, scriitori şi tânăra generaţie prin „Zilele Eugen Ionescu”. Disputate, anul acesta, la Bucureşti (24-27 noiembrie), în parteneriat figurând Colegiul Naţional Sf. Sava, Ministerul Culturii, Teatrul Nottara, Alianţa Colegiilor Centenare şi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti - prin trupa de ecou „Podul”. Zile de răsunet, prefaţate de un minunat „Festival Naţional Studenţesc de Teatru al Absurdului Eugen Ionescu”, ediţia a XIX-a (22-24 noiembrie).

Şi Picasso s-a jucat cu păpuşi!

…Intitulat „Poveşti pentru copii. Spectacole de colecţie”, Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie, organizat (excelent) de Teatrul Ţăndărică în perioada 14-24 noiembrie, a însemnat realmente o Gală de excepţie! Nu doar 70 de spectacole (multe „de colecţie”!) din 10 ţări (Anglia, Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Hong Kong - China, Italia, Polonia, SUA şi România). Nu doar poveşti fascinante pentru prichindei, în noi şi noi versiuni scenice: „Albă-ca-zăpada”, „Mica Sirenă”, „Fata babei şi a moşneagului”, „Frumoasa şi bestia”, „Motanul încălţat”, „Pinocchio” - toate producţii ale Teatrului Ţăndărică; „Inimă rece” - Teatrul Ciufulici, Ploieşti; „Punguţa cu doi bani” - Teatrul Căluţul de Mare, Constanţa, şi la Teatrul Ţăndărică; „Capra cu trei iezi” - Teatrul Luceafărul, Iaşi, şi la Teatrul Ţăndărică; „Cenuşăreasa” - Teatrul independent Mag, Bucureşti; „Cocoşelul neascultător” - UNATC, Bucureşti; „Sophie şi uriaşul” - Teatrul Gong, Sibiu; „Oblio” - Teatrul Bacovia, Bacău; „Universul din lanterna magică” - Teatrul Prichindel, Alba Iulia; „Crăiasa zăpezii” - Teatrul Puck, Cluj-Napoca; „Păcală” - Teatrul Gulliver, Galaţi…

Luna lui Gulliver şi Ţăndărică...

...În lumea teatrului autohton, luna noiembrie este dominată de două Festivaluri de animaţie. La Galaţi şi în Capitală, doi remarcabili oameni de teatru, Stelian Stancu (directorul Teatrului de Păpuşi „Gulliver” Galaţi) şi Călin Mocanu (directorul Teatrului de Animaţie „Ţăndărică” Bucureşti), au făcut din cele două Festivaluri adevărate Sărbători, pentru cei mici, dar şi pentru cei mari. Cum Gala de la Bucureşti (14-24 noiembrie) e în plină desfăşurare - cu 70 de spectacole, din 10 ţări, în 7 locaţii (şi spitale, şcoli, Târgul de carte „Gaudeamus”) -, astăzi ne oprim mai mult la cele cinci zile din briza Dunării, peste care s-a tras cortina.

Bulgăroaica Matilda i-a fascinat pe buzoieni

…După ce, în iunie, a debutat pe o scenă românească, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, cu o piesă actuală (flagelul drogurilor, ajuns şi în lumea satului!), intitulată sugestiv „De când te aştept” (traducerea, regretatul Vili Perveli Nikolov), profundul dramaturg bulgar Orlin Dyakov (totodată actor, regizor, directorul Teatrului „Sava Ognianov” din Ruse) a revenit, în aplauze, săptămâna trecută, cu o nouă piesă - „Hai s-o ucidem pe Matilda!” (traducerea - Olga Ştefan Rece). Tot pe scena unui teatru românesc de proiecte - ambiţiosul „George Ciprian” din Buzău. Acum, cu totul alte temă şi tramă, iubirea (falsă, monedă de schimb) ce chinuie doi bărbaţi: Ivan - soţul, „un om foarte simplu” (cum îl prezintă autorul), şi Max - amantul, „un om bogat şi solid”, cei doi luptând, la propriu şi la figurat, pentru aceeaşi femeie, Matilda, care nu va apărea o clipă pe scenă. Până la urmă, după ce s-au ameninţat cu pistolul, după ce au fost caraghioşi, laşi şi violenţi, au devenit prieteni, uniţi, poate, şi de infidelitatea Matildei în acest triunghi amoros.

Teatrul românesc rămâne fără critici?

… Un colocviu internaţional, în cadrul ultimului FNT, a readus în discuţie un subiect fierbinte: „Critica de teatru - dispariţie sau transformare?”. Voci autorizate din Italia, SUA, Franţa, Polonia, Finlanda etc. au susţinut că asistăm la metamorfoza criticii de teatru, firească, ţinând cont de influenţa acută a politicului şi economicului (şi) în viaţa teatrală, de schimbarea dinamicii teatrului actual, în care spectacolul nu mai ţine doar de cuvânt, cum nu pot fi ignorate nici noile mijloace de comunicare - Internet, Facebook, Online - ce-au schimbat forma şi conţinutul cronicii dramatice. Realismul tratării actualei stări a cronicii teatrale de către străinii invitaţi la Festivalul Naţional de Teatru nu a eludat însă optimismul.

FNT ne îmbogăţeşte pe timp de criză!

…În diversul evantai de Festivaluri din teatrul românesc, două sunt realmente de referinţă: cel de la Sibiu şi FNT (Festivalul Naţional de Teatru), în Capitală. Sibiul a avut şi anul acesta o ediţie de răsunet internaţional, FNT-ul nu mai are secţiunea „trupe din străinătate” din lipsa banilor! Şi, aşa însă, este un mare succes că Festivalul Naţional a pornit la drum, la 25 octombrie, pe un traseu de zece zile, cu 21 de spectacole, în 16 locaţii, ediţia a XXIII-a (25 octombrie - 3 noiembrie) fiind multă vreme în pericol să nu se mai ţină din cauza galopantei crize şi a lipsei de respect faţă de cultura naţională din partea autorităţilor.

Festin la „Nottara“

…Ţinând să demonstreze că se respectă şi îşi preţuieşte spectatorii, Teatrul „Nottara” a gândit temeinic un Festival al său, lansându-l în perioada 12-19 octombrie. Un „Fest(in) pe Bulevard”, care nu numai că s-a zbătut cu galopanta criză, dar a şi ridicat-o pe scenă, să râdă şi să plângă de ea, a fixat-o într-un Colocviu şi în trei Spectacole-lectură, a lansat cărţi de teatru, a ţinut şi o sesiune a directorilor de Festivaluri, propunând, prin Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului „Nottara”, un Forum care să trezească autorităţile în privinţa condiţiei mizere a teatrului românesc actual.

Mircea Cornişteanu şi dramaturgia autohtonă

…Printre puţinii regizori români contemporani care au montat zeci de piese autohtone se găseşte la loc de cinste Mircea Cornişteanu, directorul de marcă al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Nu doar pentru că l-a montat pe Caragiale în zeci de variante (mai puţin „Năpasta”), şi nu oricare, ci de valoare, cu mare succes de public şi de presă, cum au fost şi ultimele producţii ale teatrului din Bănie, „O scrisoare pierdută” şi „O noapte furtunoasă”, reputatul director (şi) de scenă demarând recent repetiţiile pentru altă „Scrisoare pierdută”, la Naţionalul ieşean. Mircea Cornişteanu este printre foarte puţinii regizori care respectă lăudabil textul, căruia îi dă strălucire prin ideile regizorale, alegerea inspirată a distribuţiei şi lucrul cu pasiune, până la filigran, cu actorul. Aceste elemente, dublate de cultura şi seriozitatea experimentatului om de teatru, au condus la succes şi ultima premieră semnată, inconfundabil, Mircea Cornişteanu, „Micul Infern”, piesă montată la Naţionalul bucureştean (care şi-a inaugurat, cu acest spectacol, Sala „Pictură”).

Păpuşi pentru oamenii mari!

...Când am fost invitat la un Festival de teatru în Stara Zagora, ştiam că voi trece Stara Planina, prin cunoscutul „Pas Şipka”, pe unde se duc turiştii cu maşina spre Turcia, şi voi poposi, în premieră, într-o localitate numită „oraşul cu cele mai drepte străzi din Bulgaria”. Nu ştiam că, în urbea cu 138.000 de locuitori, voi descoperi o superbă clădire a Operei, un Teatru Dramatic („Geo Milev”) şi un modern Teatru de păpuşi. Marea surpriză avea să fie însă evenimentul la care am fost invitat, unul nemaivăzut până acum, „Pierrot”, ajuns la a 8-a ediţie, însemnând „Festivalul Internaţional de Teatru pentru Adulţi”!