Main menu

header

„Teatrul dunărean“, o realitate europeană!

mircea m ionescu…Ani mulţi, conceptul de „teatru dunărean” a însemnat mai mult o metaforă decât o realitate. „Festivalul Teatrelor Dunărene”, de la Giurgiu, născut, cu pasiune, acum 15 ani, asigura cadrul, însă, în fond, veneau cam aceleaşi teatre de pe cursul Dunării cu un spectacol (uneori oarecare!), şi totul se repeta anul următor. Nu era rău, dar, parcă, se putea ceva mai mult. Ceea ce s-a şi întâmplat acum un an, când directorii teatrelor din Giurgiu şi Ruse au cutezat să realizeze o premieră absolută în istoria teatrală a României şi Bulgariei: un spectacol creat împreună. El s-a născut, cu entuziasm şi sacrificii, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale s-a jucat în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă (la Giurgiu sau Ruse), în română şi bulgară, în două viziuni regizorale! A fost un succes, cu aplauze pentru ineditul coupe româno-bulgar şi la Bucureşti şi Sofia, şi metafora a devenit realitate.

Capitala Comediei, Nenea Iancu şi criza…

mircea m ionescu… Timp de opt zile, Capitala Comediei româneşti s-a mutat la Bucureşti, avându-l „primar”, în perioada 16-23 iunie, pe reputatul actor George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie. Fie şi sub galopanta criză financiară, cu masive reduceri de bugete, fără invitarea unor teatre de renume din ţară sau din străinătate, ca în vremuri bune, fără lectura piesei câştigătoare a Concursului de dramaturgie, a XI-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti (festCo) a avut farmec, oferind 15 spectacole în cele trei săli ale Teatrului de Comedie (Mare, Studio, Sala Nouă), patru la Teatrul Naţional, unul la „Metropolis”, altul la „Arca”, plus patru seri de „Statui vivante” susţinute cu har de Teatrul Masca în aer liber.

Şi belgrădenii au luat-o prin lume…

mircea m ionescu… Cândva, înainte de ’90, când ajungeai la Belgrad, credeai că ai poposit în Occident. Lucrurile s-au schimbat între timp, şi jocul libertăţii altfel se petrece pe scoarţa mapamondului bătrân. După dezmembrarea Iugoslaviei, sârbii, „plavii”, cei liberi atât de invidiaţi de noi înainte, au devenit şi ei emigranţi, înţelegând că, oriunde ai visa Paradisul, există zbucium, sărăcie, singurătate, frustrare, libertatea imaginată rămânând mai mult o metaforă. Oriunde te simţi departe de casă, mai ales de Sărbători…

Un trio irezistibil: Diana Lupescu, Valeria şi Virgil Ogăşanu

mircea m ionescu… Dramaturg de ecou european, amintind de Cehov, prin atmosferă, conflict dramatic şi psihologia personajelor, rusul Alexandr Galin (născut în 1947, lângă Sankt Petersburg) s-a jucat cu uriaş succes de public şi pe scenele româneşti. Amintesc de „Audiţia” la Teatrul de Comedie, „Sorry” la Bulandra, „Stele în lumina dimineţii” la Odeon, „Retro” (sub titlul „Un pensionar fatal”) la Nottara. Ultima scriere a lui Alexandr Galin care a văzut luminile rampei la noi este „Sirena şi Viktoria” la Teatrul de proiecte „George Ciprian” Buzău, spectacol care, cu cât s-a jucat mai mult, cu atât a devenit mai bun, ca vinul ce se învecheşte. O comedie impecabil scrisă şi superb jucată, o poveste cu arome amărui, miza fiind încercarea a două femei de a ieşi din singurătate, dragostea fiind medicamentul magic.

„Mama Curaj“, la Teatrul Mic

mircea m ionescu... Dramaturg din elita universală, germanul Bertolt Brecht a revenit, în ultima stagiune, pe scenele bucureştene. La Odeon, „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” (montată de Horea Popescu, în ’63, pe aceeaşi scenă, când se numea Teatrul Giuleşti, cu Ştefan Mihăilescu-Brăila), în timp ce ultima premieră la Teatrul Mic este „Mutter Courage” (prezentată, în ’99, de Teatrul Bulandra, în regia Cătălinei Buzoianu, cu Mariana Mihuţ în rolul principal). Două argumente pentru „teatrul epic”, creat de expresionistul Brecht, în care scenele narative (susţinute de songuri şi concluzii) nu trebuie să apeleze la sentimentele spectatorului, ci la raţiunea lui, la atitudine fermă.

Bijuterii bulgare la „Odeon“

mircea m ionescu... Un foarte interesant proiect internaţional, Odeon.art, a ajuns la ediţia a VII-a. În martie 2006, programul a debutat cu Zilele culturii maghiare, urmate de Zilele culturii cehe, olandeze, poloneze, israeliene şi japoneze. Săptămâna trecută, la teatrul condus cu mult succes de minunata actriţă Dorina Lazăr, Odeon.art 7: Zilele culturii bulgare. În contextul în care, la 24 mai, vecinii de la sud au serbat Ziua Naţională a Culturii... La Bucureşti, două excelente spectacole de teatru, o interesantă lansare de carte („Piese”, trei texte în limba română ale apreciatului scriitor bulgar Orlin Dyakov, actor, regizor şi directorul Teatrului din Ruse), un spectacol-lectură („Nirvana” de titratul dramaturg şi traducător Konstantin Iliev, în regia talentatului Vlad Cristache) şi un concert de ţinută oferit de Noua Orchestră Simfonică Sofia.

Oraşul care „VedeTeatru“

mircea m ionescu… Surprinzător pentru mulţi, în ultima vreme, Buzăul a devenit un punct luminos pe harta teatrală a României! Chiar dacă abia acum 17 ani se năştea în acest oraş un teatru profesionist, din marea dragoste pentru locurile natale a regretatului actor şi dramaturg Paul Ioachim, admirat pe scena Teatrului Giuleşti (apoi Odeon). Teatrul George Ciprian (numele altui actor şi dramaturg buzoian) a pornit la drum ca unul de proiecte (printre puţinele de gen din ţară!), statut ce permite aducerea în spectacole proprii a unor cunoscuţi actori şi regizori din întreaga ţară. La nici şapte ani de existenţă, Teatrul de lângă Crâng şi-a ctitorit, ambiţios, şi un Festival! Sub directoratul regizorului Răzvan Dincă (astăzi, conducătorul Operei Române), trei ani s-a ţinut, la Buzău, „Gala noilor generaţii. Capul de… regizor” (amintind de titlul piesei „Capul de răţoi” a lui George Ciprian). Apoi, sub directoratul criticului de teatru Marinela Ţepuş (astăzi, directoarea Teatrului Nottara), Festivalul a devenit „Gala Vedetelor VedeTeatru”. Un Festival în care nume celebre ale scenei româneşti au venit la Buzău, în producţii proprii sau ale unor mari teatre, spre bucuria publicului.

Dramaturgia română, SOS!

mircea m ionescu… Festivalul Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi”, organizat la Râmnicu-Vâlcea (oraş cu două teatre, „Anton Pann” şi „Ariel”!), şi-a desfăşurat, în week-end-ul trecut, a VI-a ediţie. Evenimentul are loc, la doi ani, sub numele unicei piese complete scrisă de remarcabilul literat vâlcean Bogdan Amaru (insuficient cunoscut!), dispărut prematur, la 28 de ani, în 1936. Iar ineditul Festival vâlcean (felicitări organizatorilor: Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea) reprezintă o minunată aventură, prin Concursul de texte dramatice şi prin discuţii, pentru salvarea dramaturgiei autohtone - atât de marginalizată, astăzi, dacă nu umilită - „motorul” fiind cunoscutul dramaturg Doru Moţoc, directorul Festivalului de la Râmnicu-Vâlcea.

Gala Star, salvată de recitalurile extraordinare!

mircea m ionescu… La fiecare început de primăvară, de opt ani încoace, există în peisajul nostru teatral un festival aparte. Se ţine la Teatrul Municipal „Bacovia”, fireşte din Bacău, se numeşte „One man show Gala Star” (sigur, are şi un „One woman show”!) şi este structurat pe două secţiuni: Recital în concurs şi Recital extraordinar.

„Un tramvai numit… triumf“ pentru Rodica Mandache

mircea m ionescu… Există spectacole, tot mai puţine, este drept, care, când se termină, îţi lasă sentimentul că le aşteptai de mult. Acele spectacole serioase, dincolo de ploaia de experimente şi teribilisme regizorale, venite din viaţă, reale, cu textul respectat, nemaltratat, cu mesaj sigur pentru sufletul şi mintea spectatorilor. O astfel de „rara avis” pe scenele noastre o reprezintă ultima premieră de la Teatrul Odeon, cu vestitul text „Un tramvai numit dorinţă” al celebrului scriitor american Tennesse Williams, piesă ce-a cutreierat lumea, în torent de aplauze, din 1947, de când a fost scrisă şi lansată pe Broadway, cu Marlon Brando (înlocuit, între timp, cu Anthony Quinn) şi Jessica Tandy (schimbată cu Vivien Leigh în faimoasa transpunere pe ecran a lui Elia Kazan, în ’51). „Tramvai” care a oprit cu mare succes şi în România, de referinţă rămânând montarea lui Liviu Ciulei, la „Bulandra”, în 1965, avându-i în rolurile-cheie pe Clody Bertola (Blanche) şi pe Victor Rebengiuc (Stanley Kowalski).

Valoarea celor care nu îşi uită valorile

mircea m ionescu... Trăim vremuri în care, din păcate, respectul a devenit o noţiune rară, pe cale de dispariţie. Criteriul valoric a fost în multe părţi înlocuit cu tupeismul şi incompetenţa, preţuirea vechilor generaţii ale creatorilor de frumos - abandonată, omagierea valorilor - ca şi inexistentă. În acest context, ultimul spectacol de la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, de săptămâna trecută, a însemnat o „rara avis”, dar şi un semn tonic că nu trebuie să ne pierdem ultima respiraţie de speranţă, că o asemenea Idee nobilă se cere repetată...