Main menu

header

Teatrul dramaturgilor români

…La Gala UNITER, de la finele lunii trecute, când și-a ridicat Premiul pentru cea mai bună piesă românească din anul trecut, câștigătorul, Alina Nedelea, a trimis un mesaj foarte clar, ca un S.O.S.: marea bucurie a dramaturgilor este să li se joace piesele premiate! Ceea ce nu se prea întâmplă la noi, unde plouă cu tot felul de concursuri de dramaturgie, ceea ce nu-i deloc rău. Rău este că prea puține dintre teatrele care investesc bani în astfel de concursuri (inclusiv UNITER) nu își onorează firma. Doar teatrul din Giurgiu a montat imediat piesele câștigătoare, uneori și cel din Galați. Discuția este însă mult mai gravă, ea nu se reduce doar la concursurile de dramaturgie, ci la starea actuală a dramaturgiei române. Ignorată, marginalizată, umilită. Tema se dezbate în ultima vreme parcă mai profund (felicitări revistei online „Yorick.ro!”), dar mă tem că nu se va mișca nimic în această direcție dacă nu se va schimba fundamental abordarea dramaturgilor români contemporani.

Gala UNITER, lung prilej de zvonuri, bârfe şi… bucurii

...După ce, anul trecut, s-a ținut la Iași, primăvara aceasta, luni, 28 aprilie, Gala Premiilor UNITER a dus sărbătoarea Teatrului românesc în Palatul Culturii din Târgu-Mureș, cu același fervent amfitrion Ion Caramitru. O altă premieră absolută în istoria de 22 de ediții a Galei, însoțită, ca de obicei (nărav vechi la noi!), de tot felul de zvonuri, bârfe și chiar contestări. Înainte de toate, partea luminată a Evenimentului: existența lui într-o perioadă de profundă criză materială, dar și morală.

Cinci Chiriţe şi o Şcublufoaie!

…Ultima premieră de la Teatrul Municipal „Bacovia”, „Vârciorova. Carantină”, a însemnat, fără doar și poate, un spectacol-șoc. Unii l-au adulat, alții l-au făcut praf. Un spectacol cum nu s-a mai văzut pe scena din Bacău, „o prostie mare cu cântece răgușite și coruri zbierate, de Matei Millo și Vasile Alecsandri, prelucrate și mai prostește de Cătălin Ștefănescu, cu ajutorul substanțial al lui Doru Mareș”, cum se deschide Caietul-program al reprezentației. O premieră având la pupitru un regizor redutabil, marele Alexandru Dabija, aflat întâia oară în orașul lui Bacovia, la 50 de kilometri de urbea natală - Piatra-Neamț. Alexandru Dabija, frenetic explorator scenic al tezaurului literar autohton, în stil actual, ca să nu zic postmodernist. Ne-a încântat cu poveștile lui Ion Creangă („OO” și „O... ladă”, după „Punguța cu doi bani”, respectiv „Fata babei și a moșneagului”, la Piatra-Neamț; „Absolut”, după Ivan Turbincă, cu un încântător Marcel Iureș, la Teatrul Act), ba și cu textele lui Alecsandri („Iașii în Carnaval”, la Naționalul moldav; „Sânziana și Pepelea”, la Naționalul clujean). Regizor care venea după un supersucces, tot la Teatrul Act, cu o prelucrare a „Moromeților” lui Marin Preda (text excelent al lui Cătălin Ștefănescu!), cu două roluri antologice (Marcel Iureș și George Mihăiță). Acum...

Bine că n-am plecat după cinci minute!

…„Cockoşi”, la Teatrul Act. Un spectacol recomandat de multă lume bună. Aflu că textul („Cock”) aparţine unui tânăr dramaturg englez (Mike Bartlett, 33 de ani), care a primit Premiul „Laurence Olivier” şi a văzut piesa jucată cu succes la New York, pe Broadway, şi la Londra, la Royal National Theatre. Cum regia spectacolului de la Bucureşti era semnată de un tânăr foarte talentat (Horia Suru, totodată şi traducătorul piesei, nume despre care se va vorbi mult şi frumos, cred!), iar la Teatrul lui Marcel Iureş se montează numai texte de succes, existau toate şansele unei seri de excepţie. După primele cinci minute ale spectacolului însă, am vrut să părăsesc sala! Doi bărbaţi se sărutau cu patimă, îşi declarau dragoste, clar, era vorba despre homosexualitate, fenomen pe care îl accept, dar nu mă interesează.

Armada teatrului a cucerit Bacăul

...Timp de cinci zile (4-8 aprilie), pe Bistriţa a acostat Corabia teatrului. Din invincibila armadă a Thaliei autohtone a coborât, în Bacău, multă lume bună din teatrul românesc - actori, regizori, dramaturgi, teatrologi, cronicari, directori de teatru - pentru a ţine Serbările galante ale Galei Star, ediţia a IX-a (în varianta nouă). Zece concurenţi, la „recital în concurs”, din trei ţări (Germania, Republica Moldova şi România), cinci spectacole de colecţie în „Recital extraordinar” şi un Juriu de cinci stele: starul de la Hollywood, americanul Nick Mancuso; regizorul de ecou internaţional Alexander Hausvater; dramaturgul de ţinută Valentin Nicolau (cândva, excelent director al TVR); remarcabilul critic dramatic şi secretar literar al teatrului băcăuan, Doru Mareş, şi doi teatrologi de profunzime, Carmen Stanciu şi Marius Zarafescu.

Răscolitoarele adevăruri târzii

…În subsol, la „Odeon”, în Sala Studio, ca într-un atractiv atelier de teatru, se montează piese care răscolesc conştiinţe. De ieri şi de astăzi, ca într-un schimb de ştafetă al istoriei: „Tipografic majuscul”, de Geanina Cărbunariu, şi „Contra democraţiei” de E. Soler. Ultima premieră, „Poveste despre tatăl meu”, readuce la rampă un dramaturg român de substanţă, apreciat scenarist de film, un distins literat exilat, parcă, în lumea politicii: Radu F. Alexandru.

Un Madox gălăţean pentru Avignon

…Ultima premieră a Teatrului „Fani Tardini” din Galaţi, de vinerea trecută, ne-a readus în universul lui Godot. Nu-i vorba despre celebra piesă a lui Beckett, „Aşteptându-l pe Godot”, ci despre o lume asemănătoare surprinsă de un reputat, pe plan mondial, dramaturg român (care trăieşte la Paris!), Matei Vişniec, cu a lui scriitură „Trei nopţi cu Madox”, pe care valorosul regizor Radu Dinulescu ne-a prezentat-o într-o montare aparte, una diferită de cele văzute în ultimele două decenii la „Comedie”, „Nottara” sau într-un memorabil spectacol-lectură al lui Mircea Marin, în rotonda de la Muzeul Literaturii Române, cu un strălucit Constantin Cojocaru. Textul acesta de referinţă în opera lui Vişniec ţine de teatrul absurdului şi oferă celor cinci personaje (ca şi publicului) iluzia, speranţa, visul unei minuni peste noapte, în locul unde plouă în fiecare duminică. Cel care, la graniţa dintre real şi absurd, ar putea produce divina metamorfoză undeva, în lume, unde nu se întâmplă nimic, pe malul unei mări, este Madox, care joacă orice de dragul jocului şi nu pierde niciodată. Personaj care nu se ştie cine e, de unde vine şi unde va pleca exact, creat ca un joc, ca o evadare de cei cinci, într-o veselă şi tristă ubicuitate, Madox fiind în acelaşi timp în cinci locuri diferite!

„Moromeţi“ de legendă la Teatrul Act

…Capodoperă a literaturii române, romanul „Moromeţii”, ctitorit nemuritor de Marin Preda în 1955, traversează încântător istoria. În biblioteci, pe marele ecran (filmul lui Stere Gulea, cu Victor Rebengiuc şi Mitică Popescu printre mulţi alţii), pe calea undelor, într-un scenariu de teatru radiofonic, în regia lui Cristian Munteanu. Acum a sunat ceasul ca Moromeţii să urce pe scenă, şi nu oricum, ci într-un spectacol absolut fabulos realizat la Teatrul Act, „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, minunat act de cultură.

Spectacolul Caietului-program...

...Pentru mine, orice spectacol de teatru se termină mult după ultima cortină a reprezentaţiei, cu interogaţii, rememorări şi, neapărat, cu lectura atentă a Caietului-program. La ultima premieră a Naţionalului bucureştean, reprezentaţia a întârziat câteva minute şi, neinspirat, am răsfoit frumosul Caiet-program. Al piesei „Hoţi”. Nu celebra dramă „Hoţii” de Friedrich von Schiller, din 1781. Este „Hoţi”, datată 2010, cu semnătura nemţoaicei Dea Loher, născută în 1964. Două idei, citite în Caietul-program, înainte de a începe spectacolul, m-au urmărit în circa 150 de minute de joc, fără pauză.

Cu gândul la Dinu Kivu…

…În istoria teatrului românesc au făcut carieră, înnobilând scena, actori, regizori şi scenografi de excepţie, dar şi cronicari dramatici remarcabili. Printre ei, regretatul Dinu Kivu, plecat nedrept între îngeri, la numai 46 de ani, după un sfert de veac dedicat cronicii dramatice, eseului, portretului în filigran şi interviurilor de substanţă cu mari creatori de teatru. În ’89, când ne părăsea un minunat trubadur de sub balconul Thaliei, prelua ştafeta fiul său Ionuţ, de numai 9 ani pe atunci. Trecut-au anii, unii l-au uitat nemeritat pe Dinu Kivu… Ionuţ a dus însă torţa teatrului mai departe, absolvind, în 2002, ca eminent şef de promoţie, actoria, la UNATC, având din gena tatălui rafinament şi profunzime în actul creator. Şi totuşi nu prea joacă la Odeon, unde-i angajat. Nu s-a lamentat, a căutat evadări, o supapă fiind regia, debutând cu real succes ca director de scenă într-un teatru particular, şi încă unul de top - Godot…

La „Nottara“, „Metoda“ care aureolează „Panica“

…În urmă cu trei ani, am descoperit la Teatrul Nottara un regizor preocupat de psihologia prezentului. Pe Theodor-Cristian Popescu îl ştiam din alte spectacole notabile („Trilogie belgrădeană”, „Îngeri în America”), dar întâlnirea cu textul catalanului Jordi Galceran („Metoda”) l-a prezentat pe remarcabilul om de teatru într-un registru în care s-au completat competenţa, harul şi experienţa americană (în SUA şi în Canada). „Metoda” de la „Nottara” a reprezentat pentru mine unul dintre spectacolele grele, în care apărea la rampă cinismul societăţii contemporane, cu un ţel mizer al evaluărilor pentru posturile de conducere, axat pe idealul oricărui boss vremelnic, acela de a deveni „rechin”. Spectacol ce se joacă şi astăzi cu real succes, cu Cerasela Iosifescu, Adrian Văncică, Gabriel Răuţă şi Alexandru Jitea. Din acest „careu de aşi”, primii doi au ieşit din ecuaţie, din motive obiective (textul - cu numai trei roluri, masculine; Văncică - filmări), în noul spectacol al lui Theodor-Cristian Popescu (tot la „Nottara”): „Panică”, debutul strălucit în dramaturgie al regizorului finlandez Mika Mylliaho. Au rămas sub comanda regizorului profund aplecat spre psihologia contemporană Gabriel Răuţă şi Alexandru Jitea, cărora li s-a alăturat spectaculos Vlad Zamfirescu. Un trio de zile mari, într-o tragicomedie psihologică, trei actori de nota 10, cu o formidabilă poftă de a juca, plini de vervă, subtilităţi şi harul rar al comicului de idee. Un spectacol - întâia premieră din acest an la „Nottara” - în care se râde sănătos, dar imediat se gândeşte tragic, bolile zilelor noastre (şomajul, disponibilizările, ascetismul, depresiile) sunând la fel în Finlanda, România sau (de ce nu?) America.

camp oct 2

camp 300x2507