Main menu

header

„Steaua fără nume”, dar cu istorie şi multe aplauze

La 71 de ani de la debutul său scenic, una dintre cele mai frumoase piese românești, „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, a revenit, pentru a treia oară, pe aceeași scenă. La 1 martie ‘44, se lansa la Teatrul „Alhambra” (casa de azi a Teatrului de Comedie), cu Radu Beligan în rolul lui Miroiu… La 8 decembrie ‘70, revenea la „Comedie” (sub titlul de afiș „Alcor și Mona”), cu Silviu Stănculescu în rolul profesorului Miroiu și Stela Popescu în rolul Monei… Ca la 8 februarie, anul acesta, să primească aplauze tot la Teatrul de Comedie…

Regele romanţelor - aplaudat la Naţional!

…În literatura română, Ion Minulescu (1881-1944) este cunoscut drept „regele romanțelor” și nu doar pentru volumul „Romanțe pentru mai târziu” sau pentru superbele versuri din „Odeletă” („În cinstea ta/ Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete/ Voi scrie trei ode/ Trei romanțe/ Trei elegii/ Și trei sonete”) sau din „Celei care minte”. Numai că inima vestitului poet (considerat postsimbolist), mereu îndrăgostit, a bătut și pentru teatru, lucru mai puțin cunoscut, mai ales astăzi. Gen literar în care s-a bucurat de un mare succes de public cu „Pleacă berzele”, „Manechinul sentimental” și, în special, „Allegro, ma non troppo” (toate reprezentate la Naționalul bucureștean, unde poetul romanțelor a fost director, şapte luni, în 1926). Cea mai cunoscută comedie a maestrului adulterului - „Allegro, ma non troppo”, jucată nu doar la București, dar și la Bratislava și la Buenos Aires!

Proiectul care lansează regizori la Craiova

...Geme lumea teatrului românesc de Concursuri. Cele mai multe doar pentru a fi bifate, a demonstra că se gândește, nu glumă, la dramaturgi, la regizori. Există însă și câteva acțiuni serioase, de toată lauda (și de urmat!). La loc de cinste, Concursul anual organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și dedicat tinerilor regizori și scenografi români. Deloc întâmplător, directorul Naționalului din Cetatea Băniei este un regizor de top, Mircea Cornișteanu, care tratează cu toată seriozitatea și o asemenea nobilă Idee.

Mare surpriză la Teatrul Mic!

Întâia premieră din 2015 a însemnat pentru Teatrul Mic (în sala Teatrului Foarte Mic!) o frumoasă surpriză. Cu atât mai mare cu cât puțini se așteptau. Acțiunea piesei „39 de trepte”, arhicunoscută, din 1915, când a apărut romanul polițist al britanicului John Buchan, pe care, în 1935, Alfred Hitchcock l-a transformat cu harul lui rar în film de top, ca în 2008 să urce cu succes nebun (cinci Premii în lumea teatrului!) și pe scena magică a Broadwayului. Dramatizarea din 2005 a lui Patrick Barlow (cu 169 de personaje ale ecranizării interpretate de patru-cinci actori) a cucerit rapid lumea teatrului, iar povestea lui Richard Hanney, acuzat nemotivat de crimă, pentru că a găsit o femeie moartă în apartamentul său, a captivat spectatorii prin suspans, urmăriri, umor, focuri de armă și tot tacâmul policierului. Piesa s-a montat, în 2010, și la Teatrul Nottara, în regia regretatului Petre Bokor, care i-a prins într-un stil britanic pe Luminița Erga, Alexandru Jitea, Adrian Văncică și Alexandru Mike Ghiorghiu.

Micile glumiţe ale unor mari regizori

De trei-patru ani tot scriu că dramaturgii români sunt marginalizați, umiliți. Cauza cauzelor: necitirea textelor autohtone de către regizori și directori de teatre. În ultima vreme a mai apărut o „modă”, ce limitează și mai mult șansa de a se juca autori dramatici din România (cei buni, de luat în seamă, nu semnatari de maculatură).

Ce debut de an în Bucureşti!

…2015 a debutat, sub lacrimi, în dramaturgia autohtonă. Unul dintre valoroșii dramaturgi români, totodată și un minunat Mecena al cărții de teatru, susţinută admirabil prin editura sa Nemira, Valentin Nicolau, s-a ridicat, neașteptat, nedrept, la nici 55 de ani, la Ceruri! Poate doar să vadă cum este cu „Legenda ultimului împărat”, lansată, în fond, de Caligula, altfel, titlul piesei sale de excepție ce s-a jucat cu succes nebun la Naționalul bucureștean! La TNB ne-am și despărțit ultima oară, în decembrie, când am pus de-o întâlnire, săptămâna aceasta, cu una dintre ultimele sale piese, să-i găsim regizor și actori potriviți pentru a o monta în primăvară la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu! Nu pot să cred că seriosul Valentin Nicolau nu va veni la întâlnire! Dar țin să-mi respect promisiunea, iar în debut de primăvară să aibă loc premiera, în briza Dunării, semn de prețuire pentru un remarcabil dramaturg român!

…Viața merge, impasibil, înainte. Și Naționalul bucureștean se prezintă, la acest început de an, aplecat încântător spre dramaturgia română. După ce a tras cortina peste 2014 cu o piesă autohtonă aparte („Dumnezeu se îmbracă la second-hand”, de vâlceanul Iulian Margu, text potențat de regia de maestru a lui Ion Caramitru), prima scenă a țării a deschis noul an cu o frumoasă „dublă” autohtonă săptămâna trecută. Mai întâi, după 88 de ani, repunerea în circuit a unei comedii a regelui Romanțelor, Ion Minulescu, „Allegro, ma non troppo”, lecție de scriitură dramatică, articulată cu har la prezent de jocul formidabil al lui Gavril Pătru și Marius Rizea. Cum în viitorul apropiat vom rezerva o cronică spectacolului, anticipez, doar, că el se va juca vreme lungă cu casa închisă!

…Tot un text românesc (căci autoarea, Anița Nandriș-Cudla, s-a născut în Bucovina, în 1904, unde a și decedat în 1984), tulburător numai și după titlul romanului, „20 de ani în Siberia”, dramatizat de regizorul spectacolului, freneticul Sorin Misirianțu. Un spectacol răvășitor despre deportările românilor din Bucovina (putem adăuga și din Basarabia), începute în 1941. În cadrul programului „Procesul Comunismului prin teatru”, acest monolog dramatic, greu, susținut de o actriță matură, Amalia Ciolan… Și tot la TNB, duminica trecută, a treia premieră, una în cadrul deja cunoscutului „9G” (Noua Generație). De data aceasta, n-a fost un text românesc, ci o piesă elvețiană interesantă („Dragoste în patru tablouri” de Lukas Barfuss, în regia Elenei Morar), care s-a jucat și la Oradea.

… Debut de an în forță și la Teatrul de Comedie, care anunță „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian (cum în mai se împlinesc 70 de ani de la dispariția autorului, adio probleme cu drepturile de autor!), la „Nottara”, unde se pune de un spectacol-eveniment („Vestul singuratic” de irlandezul Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu și cu un trio de cinci stele: Adi Vasluianu - Vlad Zamfirescu - Florin Piersic Jr), și la Teatrul Mic, unde se visează piscuri sub noul directorat al apreciatului actor Mihai Dinvale…

Incizii de diamant în dramaturgia americană

De la Eugene O’Neill la Tennesse Williams, de la Edward Albee la Sam Shepard, dramaturgia americană a fascinat prin tragism contemporan, prin radiografierea dură a relațiilor de familie, a zborurilor frânte spre fericire, a adevărurilor târzii, a necomunicării și nefericirii. Ba și a patologiei relației, subiect generos în literatura americană, de la eroi la autori celebri, Edgar Alan Poe, un exemplu, căsătorindu-se cu o verișoară de 13 ani!

Critica dramatică, bat-o vina!

În anul IV, la Filosofie, în cadrul cursului de Estetică, ținut de remarcabilul Ion Ianoși, au fost două prelegeri despre „criza criticii literare și dramatice”. O frază a profundului estetician m-a însoțit prin decenii: „Criza criticii literare și a celei dramatice înseamnă, de fapt, critica breslei respective, dacă nu și a societății în care se petrece fenomenul”!... Peste o jumătate de veac, în ultimul Festival Național de Teatru, un interesant Atelier, ținut de valorosul critic de teatru și profesor universitar Marian Popescu, intitulat, semnificativ, „Jurnalismul teatral - Lecția de anatomia spectacolului”. Am participat la una dintre zile. Zece amatori, majoritatea studenți la UNATC, secția teatrologie. Numai doamne și domnișoare interesate de atât de utilul Atelier! Băieții, poate, se află sub mirajul regretaților Valentin Silvestru, Dumitru Chirilă, Dinu Kivu, Mircea Ghițulescu și alți titani ai criticii noastre teatrale, din ale căror cronici, simple, profunde, competente, la obiect și obiective aveau mereu de învățat actorii, regizorii, dramaturgii, confrații mai tineri și chiar spectatorii. Astăzi, se tot vorbește, argumentat, despre o Criză a criticii teatrale (tema unui simpozion în 2013).

De la Sofocle la Purcărete

„Oedip Rege” și „Oedip la Colonos”, două dintre cele șapte piese ale lui Sofocle, rămase integral din 123 de tragedii scrise, au fost topite într-un creuzet dramatic de magicianul Silviu Purcărete. A rezultat un scenariu tentant, actual, „Oidip” (acesta-i numele din textul originar grecesc, susțin ultimii traducători!), montat la Naționalul „Radu Stanca” din Sibiu. Aflat pe culmile creației, autorul-regizor strălucește și de data aceasta, flancat de scenografia simplă-grandioasă a lui Dragoș Buhagiar, muzica de profunzime a lui Vasile Șirli, de flashbeck, și stilul cinematografic ca să potențeze spre meditație tragedia cunoașterii prin suferință. O dramă asumată demn de fostul rege al Tebei, cel care a încălcat două dintre axiomele existenței umane: paricidul (uciderea tatălui) și incestul (căsătoria cu mama sa), amplificat de procreație! Toate acestea s-au produs din blestemul zeului Apollo, care, mânios pe Laios, regele Tebei, îi prezice să moară ucis de propriul fiu. Ca să scape de blestemul zeului, Laios, când soția Iocasta aduce pe lume un băiat, decide să-l alunge după primele trei zile de viață, trimițându-l în munți, drept hrană pentru fiarele pădurii. Dar păstorului care urma să abandoneze copilul i se face milă de prunc și îl duce în Corint, la curtea Regelui Polybus, unde crește, convins că părinții adoptivi sunt cei reali. Speriat de Oracolul din Delphi că își va ucide tatăl, Oedip pleacă în lume. La o răscruce de drumuri, un moșneag îi blochează calea și, nesăbuit, îl ucide. Bătrânul era Laios, tatăl lui Oedip!... Sfidând destinul croit de zei, Oedip urcă pe tronul Tebei, se căsătorește imediat cu văduva regină Iocasta, cea care l-a purtat în pântece, și procreează patru copii: Antigona, Ismena, Eteocle și Polynice. Blestemul zeilor spune că Teba, decăzută galopant, va scăpa de toate urgiile când se va afla și va pedepsi ucigașul tatălul lui Oedip. Când află că este el, Oedip își scoate ochii, ca, în „Oedip la Colonos”, îmbătrânit, să descopere, cu mintea, visul și adevărurile vieții. Conștient tot timpul că: „Faptele mele mai mult le-am îndurat decât le-am săvârșit. Așa le-a plăcut zeilor, care probabil purtau o veche mânie împotriva neamului meu. Făcut-am ce-am făcut, fără să știu nimic!”…

9G la TNB!

Ce înseamnă acest titlu ca o criptogramă?! Simplu: proiectul Noua Generație (9G) lansat anul trecut de Teatrul Național București (TNB) și derulat prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”. Pe scurt, o frumoasă și lăudabilă inițiativă a primei scene românești de a pregăti schimbul de mâine al teatrului nostru (sperăm că legislația va permite și angajarea măcar a premianților!). Un Concurs de proiecte ale tinerilor creatori de teatru a adus sub ochii juriului 42 de oferte și au fost selectate șapte, spre a fi produse pentru Sala Mică, destinată tinerilor artiști, actori, regizori, scenografi. Cum intrarea a fost liberă, cred că acest Proiect este și pentru tinerii spectatori chemați să se familiarizeze cu noile stiluri de regie. Până acum, au văzut luminile rampei patru dintre proiectele reținute, un al cincilea ratând premiera.

Ion Haiduc, sărbătorit în… Guadelupa!

…Nu în Basse Terre sau Grande-Terre, în departamentul francez din Caraibe, ci pe scena Teatrului Nottara, la finele piesei „Vacanță în Guadelupa” de Pierre Sauvil și Eric Assous (regia: Diana Lupescu), în fața unei săli pline, entuziasmate. O frumoasă inițiativă a Teatrului de pe Bulevard face de o vreme ca Ziua de naștere a actorilor lui să fie sărbătorită pe scândura miracolelor, iar, apoi, în foaier, alături de Măria Sa Publicul. După Victoria Cociaș, Catrinel Dumitrescu, Alexandru Repan, George Alexandru și alții, acum a fost rândul lui Ion Haiduc, remarcabil actor de teatru și de film (peste 50), mult iubit de public. Sărbătoritul din weekend-ul trecut s-a născut la 3 decembrie ’47, la Oradea, fiind urmașul unui haiduc autentic, Novac, din partea mamei. Mama voia să-l facă medic, dar alegerea a fost influențată de tată, șef de gară, văzut de fecior jucând în „Năpasta” de Caragiale, la un teatru de amatori! Azi, Ion Ucu (pentru prieteni) Haiduc numără 45 de ani de carieră strălucită, în care a îmbinat, pe scenă sau în platourile de filmare, jocul în forță cu partituri de mare sensibilitate, cel dinamic cu vraja poeziei, personajele istorice cu spumoase comedii. Pe scena Vieții și în viața Scenei, Ion Haiduc - un gentleman cu suflet de aur, pentru care mereu tinerețea este o creatoare stare de spirit. Ca și în „Vacanță în Guadelupa”, jucând încântător rolul deputatului lichea Bouladon, flancat de minunații Adrian Văncică, Dani Popescu, Crenguța Hariton, Ana Navrot și tânăra Corina Dragomir.