Măcar acum, când „a venit vacanţa, cu trenul din Franţa”, ne amintim că există şi un important teatru pentru copii şi tineret. Din păcate, cronicarii nu tratează cum se cuvine fenomenul care, din fericire, e prezent în toată ţara, pe alocuri „cum laudae”. Două premiere de ultimă oră vor argumenta ideea.
…Multe piese, comedii şi drame s-au mai scris despre familie. Familia, ca „un formidable bordel”, vorba lui Eugen Ionescu, sau ca o „abjecţie conjugală”, cum scrie criticul dramatic Mircea Ghiţulescu în excelentul volum „Cartea cu artişti”. Bernard Shaw a şocat cu „Profesiunea doamnei Warren” (ani buni interzisă la Londra şi la New York), text în care mama conducea în secret o casă de toleranţă. Edward Albee a desacralizat (şi el!) mitul familiei cu „Totul în grădină”, unde soţia se prostituează pentru a salva criza financiară a cuplului. Subiect complex, abordat acum de o tânără autoare română (Nicole Duţu) în piesa „Iubire confort 2”. La noi, trădarea nu mai e un act individual, tacit, ci o abominabilă alianţă: pentru a ieşi din sărăcie, atât soţia, cât şi soţul acceptă ca Ea (Otilia) să petreacă, în taină, 93 de nopţi cu funcţionăraşul de bancă Pepe, pentru a-i şterpeli 300.000 de euro.
…De ani buni, Teatrul de Comedie din Capitală nu oferă doar spectacole bune şi foarte bune, ci şi evenimente. Cum este şi ultima premieră, un spectacol de excepţie, de la autor (Mihail Bulgakov) la regizor (Alexandru Tocilescu) şi actori: „Casa Zoikăi”, ce se va juca ani buni cu „casa închisă” şi se va mai restrânge (de la 3 ore şi 40 de minute, cu două pauze).
…De ani buni, ploieştenii nu mai au echipă de fotbal pe prima scenă, dar se pot mândri cu Teatrul „Toma Caragiu”, ajuns în top naţional. Şi nu doar pentru că a câştigat, acum trei ani, Premiul UNITER (spectacolul „Plastilina”), a avut un actor (Mihai Calotă) onorat cu aceeaşi distincţie sau are o nominalizare (Ada Simionică) pentru ediţia din aprilie. Trupa din Ploieşti şi-a câştigat un renume prin spectacole de ţinută, sub comanda unui director (regizorul şi muzicianul Lucian Sabados) competent, pasionat şi plin de idei. Una dintre idei îi răsfaţă şi pe bucureşteni, căci „Toma Caragiu” vine des în Capitală. Numai în acest martie, valorosul teatru prahovean a avut o frumoasă ministagiune bucureşteană cu trei spectacole la „Odeon”. Am văzut două dintre ele…
...Săptămâna trecută, undeva, pe malul Dunării, am întâlnit o sală realmente entuziasmată. Nu de vreo şuşă vulgară sau sub vreun potop manelist, ci de un spectacol de teatru autentic. Un ilustru text clasic al titanului Moliere („Burghezul gentilom”), rescris în cheie modernă de marele literat rus Mihail Bulgakov („Jourdain cel scrântit”) şi modelat încântător pentru timpul şi spaţiul de azi de eruditul regizor Emil Gaju, temeinic şcolit la Moscova şi la Bucureşti (i-a fost cursant distinsului Ion Toboşaru) şi, deloc întâmplător, profesor la Academia de Arte din Chişinăul de locaţie.
…Doctorul Anton Pavlovici Cehov a murit la 44 de ani. De inimă, nu în vreun duel. În dueluri au pierit mulţi, printre care şi marele poet Puşkin, la numai 38 de ani. Ceea ce l-a impresionat mult (şi) pe unul dintre titanii dramaturgiei universale, încât a scris cea mai lungă nuvelă din viaţa sa („Duelul”). Prin ’73 a fost ecranizată sub titlul „Răul om bun”. Acum a fost dramatizată şi la noi pentru Naţionalul bucureştean, într-un spectacol sub semnătura unui filozof-poet al scenei, Alexandru Dabija.
…În lumea teatrului, când se vorbeşte despre masivul imparicopitat, toţi se gândesc la „Rinocerii” lui Eugen Ionescu, text jucat acum aproape o jumătate de veac şi la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Săptămâna trecută a apărut în premieră un „Rinocer” şi la Sala „George Constantin” de la Nottara. Nu a fost vorba despre piesa de rezistenţă din teatrul absurdului, ci de „Rinocerul îndrăgostit”, venit tocmai din China.
Read more: Rinocerul galben şi rotund