Editoriale

La taifas cu Ted 2

Dacă prima parte a ursulețului vorbitor a dat dovadă de un umor destul de discutabil (a nu se confunda cu Paddington!), în partea a doua a devenit și mai obraznic (grijă mare, nu e un film pentru copii), dar cu mai mult haz parcă (sau poate unde ne-am obișnuit cu ideea). E și suficient de sentimental, pentru că aproximativul patruped, după ce se însoară, vrea să devină și tată, așa că are nevoie de un donator (au ratat ocazia cei din „Despre oameni și melci”!) și apelează la bunul său prieten, interpretat de Mark Wahlberg. Vocea lui Teddy este chiar a regizorului Seth MacFarlane, care profită de ocazie să facă și anunțul contra apelurilor telefonice ori SMS-urilor trimise sau primite de cei din public în timpul proiecției (n-ar strica nici în sălile de concert, că tot se apropie Festivalul Enescu). Pe ecran vă veți întâlni, din nou, cu nelipsitul Liam Neeson, în schimb, pe Mila Kunis o va înlocui Amanda Seyfried („Mamma Mia” și „Mizerabilii”), care joacă o avocată fără cultură cinematografică, pentru că habar n-are cine e Sam L. Jackson, sâsâitul furios din „Kingsman” sau Jules din „Pulp Fiction”. În schimb, a fost cooptat alt actor de culoare legendar: Morgan Freeman. Sir Patrick Stewart din „Star Trek” are o scurtă apariție la Comic-con din San Diego (o adunare foarte selectă a amatorilor de benzi desenate, și nu numai). Cine este însă soția lui Ted? Blonda sexy Jessica Barth, care a existat și în primul episod (Tami Lynn), cunoscută mai ales din apariții sporadice prin seriale tv, gen „CSI” și inclusiv o voce pentru animația aceluiași regizor „Family Guy”). O surpriză indiscutabilă este Jay Leno, în propriul său rol.

La taifas cu spioana

Chiar dacă după trailer pare o comedioară, care să le facă să se simtă mai în largul lor pe supraponderale, Melissa (nu degeaba numele are un parfum de melasă) McCarthy dovedește că are calități certe de actriță de un anumit gen, care joacă destul de nuanțat, chiar dacă toată povestea are un aer ușor batjocoritor! Marea surpriză e începutul cu un party somptuos într-o Varna mai ceva ca Hollywoodul ca prosperitate (deși mai totul e filmat, stupoare: la Budapesta!).

La taifas cu supravieţuitoarea

Cine ar fi crezut că Pierce Brosnan, fost James Bond, îmbătrânit (și nu din machiaj), o să ajungă personajul negativ, teroristul, spaima americanilor? În plus, va fi secondat de un savant, un doctor… român: Emil Balan. Știu că seamănă cu Cioran și că „ă”-ul a fost exclus. Ca să fie mai intensă povestea, compatriotul nostru are nevoie de o viză, pe care și-o ia direct de la Londra (?!), deși ar fi fost mai simplu de acasă, având în vedere că mai totul s-a turnat la bulgari, în celebrele studiouri Boiana, echivalentul celor de la Buftea. Culmea, cea care încearcă să dejoace planurile diabolice și să-i vină de hac unui lunetist extrem de experimentat e Milla Jovovich. Splendidul supermodel, devenită și actriță recunoscută de la „Al cincilea element” încoace, s-a născut la Kiev, în Ucraina, pe vremea când era URSS. Nu știm dacă numele ei Kate e dat tot cu gândul la o Ecaterina cea Mare, de exemplu, dar în mod sigur cel care a fost asistent de regie la „Matrix” și la „Războiul Stelelor” și a făcut ceva valuri cu „V for Vendetta”/„V de la Vendetta”, ar fi putut mai mult, dar de data asta s-a mulțumit cu un scenariu cam banal. În schimb, trebuie să recunosc că știe culorile drapelului nostru, roșu, galben și albastru, pe care le folosește la o combinație letală, cât să nu se mai ducă nimeni în Time Square de Anul Nou, la New York. Ne amintim că și la 11 septembrie au existat speculații că atentatorii se inspiraseră din atacul de pe Empire State Building din filmul „King Kong”. Lucrul cel mai reușit este genericul final, făcut dintr-o cascadă de litere care se reorganizează în imagini celebre.

La taifas cu nişte poveşti trăsnite

Umorul negru pare a fi o trăsătură general valabilă, indiferent pe ce coordonate geografice te-ai afla. Conceput în Argentina, de un regizor de 40 de ani între timp, se vede clar că experiența lui Damian Szifron vine din televiziune, dar dintr-una de cea mai bună calitate. Pelicula a ajuns în competiția oficială de la Cannes de anul trecut și a fost nominalizată la cel mai bun film într-o limbă străină, la Oscaruri. Chiar dacă nu sunt niște actori cu care să fim familiarizați, faptul că frații Almodovar au investit în această producție înseamnă o garanție pentru cinefil. Startul e unul extrem de ingenios, bazat pe coincidențe, la înălțime, pentru că se petrece într-un avion. De aici pornesc celelalte întâmplări: Șobolanii, Cel mai tare (din parcare, aș adăuga eu), Bombiță, Cererea în căsătorie și Până la moarte. Ați ghicit: o nuntă. Ideea de a-și intitula unul dintre personaje Pasternak e stranie și e relativ lipsită de respect, pentru că știm că așa îl chema pe autorul nemuritorului „Doctor Jivago”. În mod sigur nu vă veți plictisi însă, și poate că o să vă doriți să-l vedeți și a doua oară, ca să-i descoperiți mai bine cusăturile acestui puzzle foarte inspirat și căutat. El a deschis, la Cluj, ediția a XIV-a a TIFF-lui, publicul a fost extrem de entuziast, a vibrat chiar, așa încât, cum Transilvania Film, din fericire, l-a și cumpărat pentru distribuirea lui pe marile ecrane, putem să ne bucurăm de el și dacă l-am ratat în deschidere. Muzica este, la rândul ei, obsedantă și fascinantă, iar reacțiile adesea par ca luate din viața noastră cea de toate zilele, a tuturor. Poftiți, așadar, la Buenos Aires și faceți cunoștință cu una dintre cele mai mari vedete cinematografice din partea locului, Ricardo Darin, care-l interpretează pe Simon Fisher.

La taifas cu cutremurătorul San Andreas

Filmul apocaliptic a ajuns pe ecranele noastre, inclusiv în variantă 4DX, la recent inauguratul Mega Mall, din București. Prin urmare, simți seismul din plin, pentru că te scutură cu scaun cu tot, mai ceva ca pe un cocteil, adică îți face un masaj la spate, în costul biletului, te stropește, suflă un vânt, mai iese nițel fum, ceva mirosuri, iar lumea cel mai adesea reacționează prin țipete și râsete stresate, ceea ce era relativ de așteptat pentru niște spectatori, care tresar la fiecare scenă mai suspectă, mai neașteptată dintr-un horror. Ideea scenariului este că ar exista niște savanți, care ar fi descoperit că pot fi prevăzute aceste calamități oribile, în egală măsură cu tsunami (greu de crezut, tocmai a fost o mișcare tectonică la Londra, chiar în timpul Festivalului de la Cannes!). Bine măcar că atunci când încearcă să te facă să trăiești cât mai intens tot ceea ce este pe pânză, nu te trezești și cu o ștangă în picior, ca unul dintre personaje. În rest, orașele se prăbușesc, vapoarele, gen Titanic, cad într-o rână, și nici elicopterelor nu le e mai bine. E strecurată și o poveste sentimentală, un cuplu în prag de despărțire și o adolescentă despre care deducem, dintr-o poză, că ar mai fi avut și o soră. Sigur că aflăm în curând ce și cum. Într-unul dintre roluri, cel al cumnatei geloase, Susan, o regăsim pe cântăreața Kylie Minogue! Savantul care vrea să salveze Terra, dar mai întâi SUA, e Paul Giamatti din „In Vino Veritas” ori din mai recentul „Saving Mr. Banks: În căutarea poveștii”, unde e șoferul răbdător al Emmei Thomson, alias autoarea lui „Mary Poppins”. Grosul este filmat în Australia, Canada (țara regizorului Brad Peyton) și un pic la Los Angeles și San Francisco, ca să pară mai veridic. Și evident, nenumărate efecte speciale.

La taifas cu Mad Max

„Mad Max” varianta 2015 sau, mai bine zis, după 30 de ani (ca să nu fie după 20, ca la Dumas!) a deschis Festivalul de la Cannes, într-o variantă simplă, 2D. Oricum, e greu de crezut că își poate dori cineva să vadă atâția monștri în relief. Personajul principal masculin, probabil ca să nu se prindă prea multă lume că nu mai e interpretat de Mel Gibson, e ținut mai tot timpul cu un fel de mască-botniță de fier pe față (precis că i-au plătit ceva în plus lui Tom Hardy ca să se lase astfel ascuns, pentru că știm cât le place actorilor să aibă numai prim-planuri recognoscibile). De el are parte Charlize Theron, deși e tunsă bizar și fardată cât să fie numai bună de o ghicitoare de tipul: „Recunoașteți interpreta personajului Furiosa, care se bate ca un bărbat și salvează niște fete de vis, care par un fel de miraj, în acest pustiu postapocaliptic”, este la rândul ei o apariție de coșmar. Urmăririle sunt la loc de cinste, uneori pot dura și până la 30 de minute și pe Croazetă, cel puțin, se terminau cu aplauze furtunoase! Rolul cel mai important deținându-l curajoasa disperată, în căutarea apei (care firește că e insuficientă) și a unui tărâm mai bun. Mașina lui Mad Max e turată mai ceva ca bolizii de la Monte Carlo, iar motocicletele par a fi principala atracție într-un Univers de o violență de care ne-am putea lipsi. Regizorul rămâne același de la primele episoade, doar că acum se poate desfășura mult mai bine, printre foarte elaboratele efecte speciale și o muzică obsedantă compusă de Junkie XL, un olandez care a fost deja solicitat pentru „Resident Evil: Retribution”/„Resident Evil: Răsplata”, cu Milla Jovovich…

La taifas cu Danny Collins

Pare foarte la modă în ultima vreme nostalgia pentru John Lennon, de la spaniolescul din Festivalul Filmului European, semnat de băiatul lui Fernando Trueba, David, „E ușor să trăiești cu ochii închiși”, și până la cel de față, în care nu mai e vorba despre un profesor de engleză obsedat de limbajul adesea licențios al Beatles-ilor, ci despre un cantautor care e convins că i s-ar fi schimbat complet destinul dacă ar fi ajuns la el o scrisoare de încurajare din partea starului cu o soartă atât de crudă. Danny Collins chiar există și, la final, apare într-o fotografie, el fiind un rocker al anilor ’70, nu dintre cei mai simpatici și care, în plus, odată cu vârsta devine de-a dreptul imposibil. Marele cuceritor este refuzat de o proprietăreasă de hotel destul de ciufută, interpretată strălucit de Annette Bening, care-l ține-n șah cu mare artă. Cel mai bun prieten al său rămâne un manager extrem de fidel (și aflăm și de ce), întruchipat de Christopher Plummer, un canadian șarmant. Danny Collins trăiește mai mult într-o rulotă, firește, una de lux, și încearcă să îndrepte o relație aproape inexistentă cu fiul său și cu o nepoțică hiperactivă. Ca și în „Corul de băieți”, cu Dustin Hoffman (de la DaKino), constatăm că o donație substanțială îți poate asigura oricând un loc într-o râvnită școală de renume. Fanii îmbătrânesc odată cu vedeta, ceea ce nu-i face mare plăcere egocentricului personaj. Pelicula înseamnă și o întoarcere în timp la casetele audio și casetofoanele ce aveau atâta căutare și care au devenit vintage cu viteza luminii. Și încă ceva. E tare greu să compui o melodie chiar când ai experiență, iar tracul nu te părăsește niciodată. Și aviz amatorilor de petreceri aniversare surpriză: nu sunt cea mai strălucită idee!